Sursă foto: arhivă personală, Alex Roşu, George Pruteanu, Mihai Bumbu, Steven Klein

Designerul vestimentar Andreea Bădală a fost cucerită încă din copilărie de feminitatea şi de senzualitatea femeilor musulmane din Siria, ascunse în spatele unor burka, experienţa sa de acolo stând la baza brandului său de succes, Murmur.

Dacă în copilăria fragedă a avut acces la intimitatea femeilor prin intermediul bunicii şi al clientelor ei, ce i se păreau vedete decăzute ale Hollywoodului, mai târziu, Andreea Bădală (39 de ani) a cunoscut feminitatea şi senzualitatea într-o societate în care sunt blamate – Siria. „Weekend Adevărul“ a discutat cu designerul vestimentar despre cum a început pasiunea ei pentru modă şi cum şi-a urmat visul încă din copilărie, precum şi despre cum a ajuns să creeze un brand de succes, Murmur, în 2011, la momentul respectiv fiind contra curentului, dar care a cucerit vedete internaţionale precum Beyonce, Madonna şi Britney Spears, dar nu numai.

„Weekend Adevărul“: Mărturiseai într-un interviu faptul că te fascina ritualul femeilor care veneau la probe la bunica ta. Ce te impresiona la ele şi la ceea ce făceau?

Andreea Bădală: Este foarte posibil ca atunci să îmi fi dezvoltat iubirea pentru lenjerie. Fiind într-un oraş de provincie şi clientele ei fiind cu vârsta de peste 50 de ani, erau „demodate“, iar pentru mine, copil fiind, arătau ca nişte vedete de Hollywood decăzute. Ele purtau atunci lenjeria anilor ’50-’60 şi aşa am luat eu cunoştinţă cu ce înseamnă lenjeria retro.

Bunica îţi şi explica anumite lucruri legate de acest aspect?

Bunica mea nu cunoştea istoria costumului. Lucrurile acestea mi-au rămas mie întipărite în minte şi, pe măsură ce au trecut anii, le-am căutat, le-am găsit şi le-am învăţat. Lucrurile au început cu o fascinaţie şi am urmat un curs în care am învăţat, am înţeles şi am reinterpretat. Aşa funcţionez eu.

Feminitate şi senzualitate

Ce anume te fascina?

Mă fascinau senzualitatea şi feminitatea încă de mică. Admiram foarte mult frumuseţea feminină şi efectiv stăteam, mă uitam la femei şi spuneam: „Aş vrea să am şi eu ochii aşa când voi fi mare“. Luam din fiecare bucăţi care îmi plăceau şi le colecţionam la mine în minte. Pe orice om creativ îl influenţează lucrurile din jur atunci când este foarte crud şi tânăr. Şi la mine au fost mai multe influenţe, inclusiv în copilărie, dar probabil a contat şi faptul că mai târziu am trăit în cultura musulmană, în Siria, şi ce văzusem înainte a început să fie ascuns vederii pentru că femeile purtau burka. Ulterior, am accesat tot felul de comunităţi de femei şi m-a fascinat cum se îmbrăcau şi se îngrijeau când se întâlneau între ele fără bărbaţi. Astfel, încetul cu încetul, s-a dezvoltat şi această fascinaţie pentru tot ce înseamnă intimitate, feminitate şi senzualitate. Am început să le traduc în viziunea proprie. Brandul Murmur a fost născut şi dintr-o dorinţă de-ale mele de a exprima feminitatea şi senzualitatea.

Erai creativă în copilărie. Ce fel de lucruri făceai atunci?

Cumva, pentru mine, jocul a fost cel mai important pentru dezvoltare şi am fost un copil care se juca singur. Îmi născoceam propriile poveşti, desenam, făceam haine, inventam bijuterii din puţinul pe care îl găseam, pentru că nu aveam foarte mari posibilităţi atunci, copilărind în perioada comunistă. Încercam să fac şi parfumuri. Era un univers al meu, în care eram doar eu cu mine. Am fost un copil mai interiorizat şi cred că mi-am exprimat foarte multe trăiri prin creaţie sau prin joc.

Revenind la timpul petrecut în Siria, unde imaginea femeii este foarte diferită faţă de cea de aici. Cum te-a influenţat această experienţă în creaţiile de mai târziu?

În momentul respectiv, cred că cel mai mult m-a determinat să mă exprim prin desen şi pictură, respectiv ce nu puteam vedea sau face. La 8 ani şi jumătate eram într-o societate foarte restrictivă, care nu mă trata ca pe un copil, ci ca pe o tânără femeie pregătită în câţiva ani să fie soţie. Astfel, neştiind cum să reacţionez la aceste lucruri, la schimbare, la ce se întâmpla în jurul meu, fiind atât de nouă în viaţă şi, mai ales, într-o societate atât de diferită, am început să îmi răspund întrebărilor prin alte forme – desen şi pictură. Încă de atunci aveam cumva fantezia propriului brand şi schiţam haine. În ’95 am avut prima revistă de colecţii din cele patru capitale ale modei, aveam designeri favoriţi. Îmi creasem o lume în care mă retrăgeam pentru că nu puteam înţelege foarte bine societatea în care trăiam, era mult prea diferită faţă de ceea ce cunoscusem până atunci.

Am primit întâi comenzi de la magazine foarte mari din străinătate, am făcut primele proiecte cu vedete, precum Beyonce şi Britney Spears, în 2013, an în care nu vindeam în România, ci aveam doar câteva cliente. Am început să am cliente din România abia după ce am avut confirmare din piaţa internaţională

Visul din copilărie, concretizat în ani de muncă

Când ai decis propriu-zis că vrei să ai o carieră în domeniul vestimentar?

Depinde ce moment poate fi considerat mai serios. M-am hotărât în mai multe puncte ale vieţii – probabil când desenam şi visam că asta îmi doresc să fac, la vârsta de 8-9 ani, apoi la 14 ani, când m-am gândit că cel mai logic ar fi merg la un liceu de arte şi am mers la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza“. Apoi, când am ales să merg la UNArte, ulterior în anul II când mi-am dat seama că trebuie să lucrez pentru că nu îmi este suficient să învăţ la universitate. Un alt moment a fost când m-am hotărât să continui studiile la Londra, să îmi completez cunoştinţele, când m-am hotărât să lucrez în acest oraş şi când, în definitiv, am decis să mă întorc în România, pentru că am considerat că este mai logic şi ,mai simplu să pornesc ceva în ţara din care provin. Pe toate aceste momente le consider importante. Sunt printre puţinii oameni care au fost hotărâţi din copilărie. Acest lucru nu înseamnă că la 50 de ani nu voi fi capabilă să fac şi altceva. Şi în prezent mi se pare că, având un brand, poţi să faci enorm de multe lucruri conexe şi nu se rezumă totul la a crea modele, nu mai este atât de simplu, este mult mai complex şi mai frumos să ai un brand şi să îl dezvolţi.

Cum te-ai decis să mergi tocmai la London College of Fashion?

În primul rând pentru că este o şcoală cu foarte multe resurse – de la una dintre cele mai mari biblioteci de modă din Europa până la profesori din domenii diferite, acces la domenii conexe, un portal cu joburi şi proiecte, dar şi oamenii pe care îi întâlneşti acolo. De ce Londra? Din ce văzusem până la vârsta respectivă m-a atras cel mai mult deschiderea lor de experimentare. Fiecare oraş al modei are un specific: dacă parizienii sunt consideraţi mai clasici, atunci londonezii sunt consideraţi mai îndrăzneţi, mai experimentali, iar pe mine asta m-a atras.

Cu ce lecţii ai rămas în urma experienţei londoneze?

Mi-a plăcut foarte mult că ei pun accentul pe individ şi pe cât de mult contează dezvoltarea personală şi să fii cât mai special, să ai o personalitate unică. De asemenea, mi-a plăcut sistemul de do it yourself (n.r. – fă-o tu singur), deşi treceam prin foarte multe materii diferite şi aveam coordonatori pe fiecare materie, studentul trebuia să facă totul cap-coadă. Acest lucru te ajută foarte mult să înţelegi algoritmul, să înveţi să nu îţi fie frică de ce nu ştii.

Haine pentru Beyonce şi Madonna

Ştim că ai făcut un stagiu la Alexander McQueen. Cum te-a format ca designer această experienţă, când ai întâlnit şi ai lucrat pentru o legendă a domeniului tău?

M-a influenţat foarte mult învăţându-mă anumite lucruri pe care nu le înveţi nici în cea mai bună şcoală – de la faptul că am observat cum gândeşte sau cum se exprimă un geniu creativ până la cât de complexă şi cât de detaliată poate fi o colecţie făcută la nivel mare. Acolo produceau absolut totul de la zero, inclusiv materialul textil, modul în care se ţesea, iar asta m-a impresionat. De asemenea, puteam experimenta cu forma, dar şi în vopsire – aveau un studio numai pentru teste de vopsiri. Era un sistem foarte greu de pus la punct, de casă de modă consacrată, cu o investiţie foarte mare.

În 2011 ai lansat brandul Murmur. Cum arăta atunci scena designului vestimentar din România comparativ cu modul în care este în prezent?

Cred că atunci presa era extraordinar de deschisă în ceea ce priveşte orice designer bun şi nou. Pentru noi, designerii, însemna o deschidere foarte mare. Pe de altă parte, expunerea era inexistentă. Noi am început prin a expune internaţional, în loc să vindem pe plan naţional. Am primit întâi comenzi de la magazine foarte mari din străinătate, am făcut primele proiecte cu vedete, precum Beyonce şi Britney Spears, în 2013, an în care nu vindeam în România, ci aveam doar câteva cliente. Am început să am cliente din România abia după ce am avut confirmare din piaţa internaţională. Orice designer are nevoie mai întâi de susţinere locală pentru a putea expune în internaţional, unde totul este mai costisitor şi mai competitiv. În prezent, designerii au şanse mari în online, unde te poţi exprima foarte uşor. Cei care vor să îşi deschidă un brand pot funcţiona în primii anii doar în digital, cu costuri minimale.

Şi ai reuşit să creezi un brand de succes, căutat de vedetele internaţionale, printre care Beyonce, Madonna, Britney Spears, Kylie Jenner şi Gigi Hadid. Cum ai reuşit să îţi creezi această expunere internaţională?

Am început să expun internaţional asumându-mi riscuri, apoi am luat primele comenzi, am început să cunosc oameni şi uşor-uşor am început să vindem în nişte magazine cu expunere foarte mare din Manhattan (New York) şi Florenţa. De asemenea, ne-am cunoscut în Paris cu stilişti de la „Vogue“ şi nu numai, iar toţi aceşti oameni au fost imediat fascinaţi de brand pentru că şi la vremea respectivă era unul foarte special, contra curentului, ieşind în evidenţă foarte mult. Creşterea a venit natural, cu o muncă susţinută de mine şi de echipa mea.

 <strong>„RDW contribuie foarte mult la expunerea muncii noastre într-un context creativ</strong><strong>“</strong>

Este şi industria modei una a bărbaţilor?

Nu, este o lume a oportunităţilor şi a norocului, pe lângă talent şi muncă. Pur şi simplu trebuie să se alinieze toate, precum în orice alt domeniu.

Ce şanse au în prezent designerii români să se lanseze într-una dintre industrii? Este mai uşor în România sau în alte ţări?

Există avantaje şi dezavantaje. Unul dintre avantaje ar fi, în continuare, accesibilitatea şi costurile de la noi, deşi nu mai suntem ca producţie competitivi decât pe o gamă de preţuri destul de sus. În prezent, din punct de vedere al chiriilor, taxelor şi al costurilor fixe, în România este un avantaj faţă de oraşele mult mai mari din alte ţări, iar acest lucru te ajută la început să experimentezi. Un alt avantaj este faptul că, neavând tradiţie, este loc liber pentru oricine, competiţia nu este mare, suntem chiar prea puţini. În ceea ce priveşte dezavantajele: nu ai absolut deloc expunere, nu există variante fiabile pentru investiţii în primii ani. În zonele creative este foarte greu să obţii finanţare în primii ani de funcţionare. Faptul că nu ai niciun soi de variante de business, de expunere şi nici de finanţări în primii 4-5 ani va însemna un start încet în funcţie de ambiţia, de cunoştinţele fiecăruia şi de steaua lui norocoasă. Dacă aceste lucruri ar fi rectificate, s-ar duce în zona de avantaje. Este nevoie şi de o autoritate locală care să se implice mai mult, de sponsori şi de concursuri care să determine competitivitate între creativi. Dacă nu au miză, mulţi oameni creativi renunţă.

Este nevoie şi de o autoritate locală care să se implice mai mult, de sponsori şi de concursuri care să determine competitivitate între creativi. Dacă nu au miză, mulţi oameni creativi renunţă.

Cum ţi se pare industria de design din România comparativ cu cele din străinătate?

La început de drum şi virgină. Este loc pentru toată lumea. Este nevoie de mai multă miză pentru a putea creşte, de reglementări, de finanţări.

Importanţa expunerii

Ştim despre tine că participi la Romanian Design Week (RDW) încă de la prima ediţie. Cu ce provocări a venit?

Nu îmi amintesc să fi avut vreo provocare anume, ci doar că eram entuziasmată că în sfârşit voi avea munca expusă.

Cum te-a ajutat participarea la acest festival atunci?

Prin expunere, awareness (n.r. – recunoaştere) de brand: contează să fii expus tot timpul într-un context creativ. Sunt mai multe avantaje: îţi vezi munca expusă şi ştii că va fi văzută de o comunitate mai largă de oameni, poate chiar şi de cei care nu vin special pentru tine. De asemenea, cunoşti oameni creativi din domenii conexe şi poate în acest mod faci o colaborare. Altfel, rămâne totul strict online şi nu este suficient.

Cât e important este un astfel de festival pentru designerii români la început de drum? Dar pentru cei deja consacraţi?

Enorm. Orice obiect creativ trebuie văzut şi faţă în faţă, este o altfel de experienţă, cu emoţie, mai mult decât în digital. Atunci când unei piese îi creezi un context, o lumină, un background sonor, o mişcare, evident că îţi va crea altfel de emoţii, mult mai puternice, decât cele create de o imagine sau de un videoclip în online. Marele avantaj este şi faptul că întâlneşti şi cunoşti noi oameni, socializezi cu ei.

RDW, o reţea a oamenilor creativi

În cei 10 ani de existenţă, cum ţi se pare că a evoluat RDW?

În primul rând, s-a extins. Mă bucură foarte mult că şi-au găsit parteneri potriviţi – de exemplu, Noaptea Muzeelor. Cred că este nevoie de reguli mai stricte şi de susţinere la nivel local din partea autorităţilor, nu doar din partea celor din mediul privat. Mi s-ar părea incredibil să aibă şi susţinerea Primăriei, dacă se poate, prin orice fel de oportunităţi de creştere. Un festival nu poate creşte altfel decât prin susţineri din ce în ce mai mari. Amprenta pe care o are RDW este prin extinderea din parteneriate. Creativii sunt mai deschişi şi aşteaptă din ce în ce mai mult să expună aici.

Ce ai pregătit pentru ediţia de anul acesta a RDW, desfăşurată în perioada 13-22 mai?

Pe 14 mai, când a avut loc şi Noaptea Muzeelor, am avut deschis showroomul, de pe strada Doctor Burghelea numărul 16, şi grădina pentru oricine voia să vină, unde am ţinut un mic party. Ne-am dorit ca lumea să vadă produsul de aproape, să înţeleagă că la noi în showroom este o zonă de experienţă, un loc care răspunde la întrebarea „Ce fac astăzi?“, nu la „Ce cumpăr astăzi?“, unde oamenii mă pot cunoaşte pe mine şi echipa mea, unde socializezi şi probezi hainele. A fost o atmosferă foarte deschisă. La showroom te vezi altfel, cum nu ştiai că poţi arăta sau simţi. Cel mai frumos feedback pe care l-am primit de la cliente a fost despre modul în care le face pe femei acest brand să se simtă, cum nu ştiau că se pot simţi – mai feminine, mai încrezătoare în ele, încât se simt persoane noi şi o variantă mai bună a lor. Majoritatea clientelor îmi dau acest feedback şi mă bucură enorm, pentru că nu este doar o schimbare în formă, ci şi în atitudine, în senzaţie şi în emoţie.