Mai arată-ne un picior gol, nu fi chitră

Voi, cei care v-aţi deschis şaormării, case de amanet sau centre de păcănele v-aţi ratat cariera. Trebuia să vă deschideţi magazine de pantaloni scurţi. De când s-a crăpat de luna mai, am văzut mai multe picioare goale decât a văzut Mazăre.

Femeile nu poartă pantaloni scurţi propriu-zis, ci nişte chiloţi. În ziua de azi, tot ce nu e tanga e pantalon. Jumătate din fesele mai mult sau mai puţin vitregite de soartă tremură pe dinafara materialului textil, în ritmul romantic al bălăbănelii din troleu. Bărbaţii se introduc în nişte tuburi scurte, intitulate pantaloni. Odată ce scapă din lesă prin aprilie şi atacă raftul cu budigăi, nu mai ies din ţinuta asta până-n noiembrie.

Am văzut într-o vară, la o casă de căsătorii, un alai unde jumătate din bărbaţi aveau pantaloni până la genunchi, din care se prelungeau nişte gambe păroase şi festive. Unii arătau ca nişte animale pe cale de dispariţie, doar că specia e destul de bine dezvoltată şi deocamdată sunt cu toţii în afara oricărui pericol. E drept, copitele erau băgate-n pantofi scumpi, că aşa se cade când mergi la cununie, n-o să te duci acolo ca un ţăran. Între noi fie vorba, la nunţile de ţărani n-ar fi îndrăznit nimeni să vină-n izmene, dar se ştie că orăşenii sunt mai curajoşi, e o chestiune genetică.

Zilele trecute, mă uitam, cu o cincime de ochi, câtă lume necăjită poartă pantaloni scurţi când ar trebui să poarte saci de dormit. Multe fete au picioruşe atât de graţioase, încât ar umili orice conductă care vine de la ruşi. Asta nu le împiedică să poarte pantalonaşi pe care probabil i-au închiriat de la teatru, îi purtase ăla care l-a jucat pe Ahile.

Am o prietenă cu picioare superbe care, dintre toţi nădragii pe care-i are în dulap, i-a ales pe cei mai mici, erau cât o şosetă. Pe stradă, lucrătorii harnici munceau din greu, ritmul era inuman, erau nevoiţi să toarne câte-o lopată de asfalt de câte ori terminau câte-o bere. Când au văzut-o p-asta cu fundul decupat, au început să fluiere ca la fault în careu. Vreo două babe care bâţâiau prin zonă şi-au scuipat în sân, credeau că le atacă nişte păsări.

Amica mea a venit c-o falcă-n cer şi una-n decolteu, indignată că s-a luat clasa nemuncitoare de ”jeanşii” ei. I-am spus: da, libidinoşii ar trebui excluşi din clubul select al celor care ţin în mâinile lor soarta pietrişului românesc. Dar avea şi ea o contribuţie la acest concert care cuprinsese cele mai îndrăgite şlagăre ale răgetelor tradiţionale, atât de răspândite pe teritoriul şantierelor, şoselelor şi teraselor. În timp ce mergea pe stradă, pantalonaşeleiuţii (că nu pot să le zic altfel) îi intraseră încet-încet acolo unde numai tanga se avântă.