„Moda” violenţei, respinsă în „Vogue”

Abuzul domestic şi violenţa asupra femeilor au devenit subiecte abordate de „Biblia modei”, transformate în pictoriale mai puţin extravagante, dar cu un mesaj extrem de puternic.

Fotograful Steven Meisel nu este străin de controverse, de fapt, sunt punctul forte al muncii sale. Indiferent că este vorba de deversarea de petrol din Golful Mexic, de operaţii estetice sau clinici de dezalcoolizare, Meisel este artistul care transformă subiectele contemporane în pictoriale incendiare. De aceea, Franca Sozzani, redactorul-şef al ediţiei italiene „Vogue”, a lucrat cu singurul om capabil să adauge scenelor horror pene şi rochii exorbitante.

Numărul din aprilie al revistei este dedicat violenţei domestice asupra femeilor, fiind urmat de tema din mai, „Cinematic”, pentru care Meisel a folosit scene din filme clasice horror drept inspiraţie. Pictorialul de 20 de imagini arată modele tinere înfricoşate, cu arme asupra lor, înconjurate sau urmărite de bărbaţi, ca şi cum ar urma să fie atacate.

Rebeliune pentru scop nobil

Pentru o revistă de modă, tema este cel puţin bizară, dar având în vedere că Franca Sozzani se ocupă de direcţia publicaţiei, tendinţa rebelă capătă sens. Editorul-şef italian are un istoric plin de demersuri prin care încearcă să arate că moda înseamnă mai mult decât haine. Subiecte de importanţă socială, care nu-şi găsesc locul în mod obişnuit în paginile revistelor glossy, au devenit preferatele italiencei obişnuită să spargă tiparele.

„Franca Sozzani are 64 de ani. Arată ca şi cum ar avea 12 ani”, o descrie editorul britanic de modă Alexander Furry pentru „The Independent”. Este una dintre cele mai influente personalităţi din industria modei, alături de Anna Wintour, fiind responsabilă pentru direcţia editorială a 15 publicaţii şi cinci site-uri. Ocupă funcţia de 20 de ani, dar lucrează în modă încă din anii '70. De-a lungul anilor, a provocat reacţii şi a stârnit controverse, fără să mizeze pe absurdul tipic industriei, ci pe subiecte reale.  

În fiecare an, dedică o copertă şi un editorial unei probleme globale în privinţa căreia simte că lumea trebuie să facă ceva: de la popularizarea operaţiilor estetice în rândul femeilor la cazările îndelungate în clinicile de dezalcoolizare, la modă de ceva timp. În iulie 2008, a dedicat un număr modelelor de culoare, devenind cel mai bine vândut număr al revistei. Sozzani spune că este momentul de care este cea mai mândră. Euforie care nu are nimic de-a face cu vânzările, ci cu notorietatea ediţiei italiene, care este citită de străini, în mare parte.

„Nu mă simt ca un rebel. Simt că am o viziune pe care trebuie să mi-o urmez. Este munca mea, revista mea, unde mi se oferă libertatea să fac tot ceea ce cred de cuviinţă”, a spus aceasta într-un interviu acordat cotidianului britanic.

Trivializarea problemei sau nu?

Misiunea lui Sozzani este să folosească instrumentul puternic pe care îl conduce pentru a creşte gradul de conştientizare asupra unor probleme cât se poate de reale şi prezente în orice colţ al lumii. „Câte femeie sunt atacate, abuzate şi ucise în fiecare an? Numai într-o ţară mică precum Italia cifra se ridică la 1.700 de femei. Mai mult de două femei pe zi sunt ucise, este îngrozitor”, spune aceasta. „Aşa că am ales să transmitem acest mesaj, să spunem că tragedia vieţii este mai mare decât cea din filme. Acesta este un film horror, cum şi astăzi fragilitatea femeii permite să fie atacată în acest mod”, continuă Sozzani.

Numărul din aprilie nu este gândit împotriva bărbaţilor, ci este despre cum trebuie apărate femeile. „Şi dacă există o femeie care să vorbească despre putere, aceea este Sozzani. Este cel mai bun exemplu de ridicarea ştachetei”, scrie Alexander Furry.

În ciuda siguranţei sale de sine, multe întrebări au fost puse legate de cât de potrivit este să abordezi un asemenea subiect major (prejudecăţi rasiale, violenţa împotriva femeilor, ecologism) în paginile unei reviste glossy, superficiale prin definiţie. Mai mult de atât, întrebarea este dacă imaginile pot evita trivializarea problemelor sau, dimpotrivă, transformarea acestora în nişte teme extravagante. „Suntem conştienţi că acest lucru se întâmplă şi suntem împreună împotrivă. Sunt cu voi, nu împotriva voastră”, spune Sozzani.

Un teolog în fruntea modei

Pentru redactorul-şef, este un subiect ce poate beneficia de expunerea de care are nevoie. „Moda este abordabilă pentru toată lumea astăzi. Toţi ştiu de modă datorită internetului, oricine poate deveni un blogger sau critic de modă, pentru că face parte din vieţile noastre, acum mai mult ca niciodată. Aşa că am folosit moda ca să comunicăm ceva important”, explică Sozzani decizia ei. „Ca revistă, noi vindem visul, noi suntem visul, nu? Dar, în acelaşi, timp, putem oferi oamenilor oportunitatea să fie auziţi, să le dăm voce”, adaugă redactorul-şef. „Cred că moda nu este despre rochii, ci despre cultura ta, despre locul în care trăieşti, despre mişcările sociale şi economice, despre rasism, despre orice”, conchide ea.

Franca Sozzani
 

De formaţie teolog, Franca Sozzani a ajuns întâmplător să lucreze în industrie. De aici poate abordarea deloc tradiţională a revistei şi popularitatea ei. Dintre toate figurile cununoscute de la „Vogue”, Sozzani este singura care un blog personal, unde stă şi vorbeşte cu cititorii ei despre diferite probleme sau aspecte care vizează chiar politica sa editorială.

Un lucru este cert: după publicarea numărului dedicat modelelor de culoare, mai multe voci s-au adunat pentru a face dreptate în privinţa minorităţii acestora pe podium. De fiecare dată când ediţia italiană a ridicat o problemă, într-un mod cât se poate de fashionable, au existat reacţii care au depăşit limita paginilor şi au intrat în sfera realităţii.

Citeşte şi:

FOTO Feţele care sfidează: cele mai controversate coperte ale revistelor din istoria muzicii

Giorgio Armani despre Anna Wintour: „Este o neprofesionistă”

VIDEO Britney Spears şi Lady Gaga, îndrăgostite de creaţiile unui designer român