Rochiile zburătoare - O afacere care a cucerit lumea şi reţelele sociale. A pornit de la o simplă fotografie în Santorini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: santorinidress.com
FOTO: santorinidress.com

La început au fost doar simple fotografii realizate pe pitoreasca insulă Santorini, dar impactul a fost atât de mare, încât o nouă afacere a cucerit lumea şi reţelele sociale. Fotografiile cu "rochiile zburătoare", aşa cum au fost denumite, au ajuns populare şi în alte paradisuri turistice, precum Dubai, Cuba, Mexic sau Jamaica, scrie CNN.

Imaginile arată ca şi când ar fi desprinse din paginile unei reviste celebre de modă, dar şedinţele foto sunt relativ accesibile şi au ajuns să facă parte din ofertele pentru vacanţe.

Regina incontestabilă a acestor fotografii este Evgenia Volokitina, care a fondat SantoriniDress împreună cu soţul ei Kirill Babenkov în 2016. Cei doi realizau fotografii de nuntă şi de portret. În timp ce se afla în Republica Dominicană, Babenkov a văzut cum un stilist a adăugat unei rochii o trenă lungă, pentru un aspect mai dramatic, ceea ce i-a dat ideea de a face şi el astfel de fotografii în Santorini. De atunci, el şi Evgenia şi-au extins afacerea în Italia, Cuba şi Dubai.

 Volokitina şi Babenkov au înfiinţat un site unde au promovat aceste fotografii, iar succesul lor i-a făcut şi pe alţii să încerce să înceapă o afacere pe acelaşi model. 

Chrisan Hunter organizează nunţi în Jamaica şi a vrut să meargă în Santorini pentru a realiza şedinţe foto similare. În momentul în care a izbucnit pandemia, şi-a schimbat planul şi a decis să valorifice ideea în ţara ei natală. A avut noroc, deoarece Jamaica a rămas în mare parte deschisă turiştilor, cu excepţia câtorva perioade scurte de blocare şi restricţii.

Turiştii din SUA şi Canada au continuat să vină în Jamaica în vacanţă. Mulţi chiar plănuiseră călătorii în Grecia, dar renunţaseră din cauza restricţiilor, aşa că oferta lui Chrisan Hunter s-a potrivit perfect dorinţelor lor.

Femeile care doresc astfel de fotografii în Jamaica primesc o rochie potrivită, sunt coafate, machiate şi li se acordă tot sprijinul pentru a obţine imaginea dorită.

Hunter a povestit că a început să realizeze şedinţe foto nu doar pentru o singură persoană, ci şi de grup, fiind situaţii în care grupul a inclus chiar şi 14 femei îmbrăcate în rochii de culori diferite, iar efectul a fost şi mai spectaculos.

Afacerea a câştigat teren şi în Mexic, unde a fost adaptată, astfel încât, pentru şedinţele foto sunt alese rochii fluide impermeabile, perfecte pentru plutirea pe ochiurile de apă turcoaz din peninsula Yucatan, acolo unde se spune că mayaşii au comunicat cu zeii.

Fotografiile nu sunt uşor de realizat, iar de multe ori apar situaţii neprevăzute. De exemplu, Christina Kumar a vorbit despre cât de dificilă a fost şedinţa foto pe care a realizat-o în deşertul din California, unde era şi foarte cald, dar era şi plin de spini.

Dincolo de situaţiile neprevăzute şi chiar dacă de multe ori durează o oră să găseşti momentul potrivit pentru o astfel de fotografie, impactul este puternic, iar imaginea captează o amintire memorabilă.

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite