Părinţi

articolul anterior articolul urmator

„Încetaţi să vă mai sacrificaţi pentru copii!“ Adevărul pe care niciun părinte nu vrea să-l recunoască

32
21 May 2014 14:52:08
Autor: Oana Bâltoc
Copiii au abilităţile unui psiholog excelent şi se pricep de minune, instinctiv, să-i determine pe adulţi să rezolve o mulţime de treburi în locul lor, atrage atenţia consilierul personal Olga Levancukaca. FOTO Shutterstock
Copiii au abilităţile unui psiholog excelent şi se pricep de minune, instinctiv, să-i determine pe adulţi să rezolve o mulţime de treburi în locul lor, atrage atenţia consilierul personal Olga Levancukaca. FOTO Shutterstock

„Nu vă mai lăudaţi copiii pentru orice. Vedeţi-vă de viaţa voastră în timp ce ei îşi văd de ale lor“, este opinia fermă a consilierului personal Olga Levancuka, mamă la rândul ei, care avertizează părinţii că odraslele nu-i vor respecta mai mult dacă le vor închina restul vieţii şi se vor sacrifica.

Consilierul personal Olga Levancukaca susţine că vrea să dărâme un mit prin dezvăluirea unui adevăr pe care mulţi părinţii îl simt, dar pe care le este greu să-l recunoască, tocmai pentru ca aceştia să schimbe modelul parental greşit moştenit de la părinţii lor.

Levancukaca este atât de convinsă de adevărul spuselor ei încât nu se sfieşte să declare că părinţii ar trebui să înveţe să aibă un comportament ceva mai egoist în raport cu copiii lor, iar cele mai indicate persoane de la care pot deprinde o astfel de atitudine sunt chiar odraslele proprii.

„Poate că este momentul să învăţaţi să fiţi egoişti pentru a vă proteja sănătatea fizică şi psihică, să vă asiguraţi că veţi fi cât mai mult timp prezenţi în viaţa copiilor şi că îi veţi putea sprijini în mod concret. Şi de la cine veţi învăţa cel mai bine cum să fiţi mai egoişti? De la copiii dumneavoastră, bineînţeles! Ei ştiu cel mai bine cum să fie egoişti“, explică Levancuka pentru Daily Mail. Copiii au abilităţile unui psiholog excelent şi se pricep de minune, instinctiv, să-i determine pe adulţi să rezolve o mulţime de treburi în locul lor, atrage atenţia consilierul personal, aşa că îi îndeamnă pe părinţi să facă exact acelaşi lucru.

Puneţi copiii să facă treburi în locul vostru. Nu sunteţi servitorii lor, nici preşul lor de şters pe picioare. Cu cât veţi renunţa mai repede la comportamentul servil, cu atât mai repede vor ajunge copiii să vă arate respectul cuvenit. Altfel, cu cât le veţi oferi mai mult, cu atât mai puţin respect vă vor arăta în schimb şi vor vrea să le treceţi cu vederea tot mai multe lucruri, consideră Levancuka.

Aceasta este de părere că părinţii a căror viaţă se concentrează mai ales pe nevoile şi dorinţele copiilor, vor ajunge la un moment dat, poate când copilul se va apropia de perioada pubertăţii, să devină un pachet de nervi, pe punctul de a ceda emoţional taman atunci când preadolescentul se pregăteşte să treacă printr-o altă perioadă dificilă. Un părinte fericit, care îi poate da un exemplu bun copilului, este părintele care poate ieşi în oraş cu prietenii fără să se simtă vinovat că şi-a abandonat copilul şi care găseşte timp să aibă grijă de corpul lui, spune Levancuka.

De asemenea, nu are rost să-i explici la nesfârşit unui copil că trebuie să se ocupe de teme sau că trebuie să-şi facă ordine în cameră, în loc să fugă la joacă. Cu atât îi va rămâne părintelui mai puţin timp pentru a rezolva îndatoriri cu adevărat importante. „Afirmaţi ceea ce vreţi să înţeleagă copilul în cel mult două fraze scurte şi apoi vedeţi-vă de treabă. Copilul va auzi ceea ce aţi spus (până şi adulţii reţin numai prima şi ultima afirmaţie făcută într-o discuţie) şi va înţelege ce trebuie să facă“, crede Levancuka.

Copiilor le trebuie indicaţii clare, afirmaţii care să nu se bată cap în cap, aşa cum procedează părinţii fără ca măcar să realizeze. „De exemplu, dacă le spui că vrei să vezi un film, dar apoi te duci la bucătărie şi începi să cureţi mizeria pe care au lăsat-o, părintele trimite mesaje amestecate. Aşa vor ajunge să creadă că ceea ce spui poate fi ignorat. Corect este să le atrageţi atenţia că vreţi să vedeţi filmul, dar mai întâi este nevoie să faceţi curat pentru că mizeria din bucătărie v-a supărat. Iar dacă cei mici se oferă să vă ajute, nu-i refuzaţi. Implicaţi-i în ceea ce faceţi, nu-i menajaţi permanent. Copilul va fi fericit să ajute şi aşa va înţelege că ceea ce spuneţi merită întreaga atenţie“, explică Levancukaca.

Apoi, părinţii care cedează mereu în faţa copiilor nu vor face decât să ajungă să se „îndoaie“ şi mai mult pentru a-i menţine fericiţi şi a doua zi, mai spune consilierul personal.

Încetaţi să vă mai sacrificaţi fericirea pentru satisfacţia copilului dumneavoastră. Aceste dovezi demne de bunul samaritean vor ajunge să fie o sabie cu două tăişuri. Pe termen lung, învingător nu va fi nici copilul, nici părintele. Copiii ştiu foarte bine când îşi fac părinţii să sufere şi regretă, apoi încep să se învinuiască. Nu este de mirare că adulţii ajung să le reproşeze părinţilor o mulţime de probleme“, afirmă Levancukaca.

Nu în ultimul rând, acest aparent egoism presupune ca părinţii să nu se mai simtă atât de apăsaţi de responsabilitatea creşterii şi educării unui copil, ci să se bucure şi pe mai departe de lucrurile care le făceau plăcere şi înainte de a avea copii, atitudine care ar reprezenta şi cheia formării unor viitori adulţi încrezători în forţele proprii, care vor vedea în părinte un model de admirat, nu omul care trebuie învinuit pentru eşecurile lor.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

32 Comentarii

Gavriil Stiharul
21.05.2014, 16:55:45

Părerea ei. Nu trebuie să le mai spună părinţilor că e bine să aibă un comportament ceva mai egoist în raport cu copiii lor. Deja îl au. Ar trebui să le spună viceversa. Puţini părinţi au un comportament cu adevărat responsabil şi altruist.

-16 (26 voturi)
Robert Roman
21.05.2014, 18:01:37

Gresesti. Ea are dreptate. Eu am fost crescut de niste parinti cu zero viata personala, zero hobby-uri si zero lucruri pe care le faceau pentru ei. Toata viata lor a fost dedicata copiilor. Stii care e problema? Ca in momentul in care iti dedici viata copiilor, ajungi sa ai niste asteptari imense de la ei. Daca copiii incep sa faca ceva ce nu iti convine, gata, ti-ai distrus viata, proiectul tau a esuat. Pe masura ce am crescut, am inceput sa ma cert tot mai mult cu parintii, tocmai din cauza faptului ca viata mea nu corespundea cu felul in care si-au imaginat-o ei, si pentru ca efectiv nu reuseam sa ii fac sa inteleaga ca nu trebuie sa se mai implice atat in viata mea. Exista oare parinti altruisti, care se dedica copiilor fara sa aiba asteptari? Poate. Dar am o banuiala ca majoritatea nu sunt asa. Parintii mei, la 60 de ani, efectiv nu mai stiu sa isi traiasca viata. Nu mai stiu sa faca nimic pentru ei, nu mai stiu ce le place si nu reusesc sa inteleaga lumea in care traiesc. Asteapta ca televizorul sa ii distreze si guvernul sa aiba grija de ei. Ceea ce, evident, nu se intampla. Continua sa faca lucruri doar pentru copiii ajunsi acum la maturitate, si sunt nemultumiti ca copiii nu isi schimba viata asa cum ar vrea ei. Ceea ce duce in continuare la certuri si tensiune. Parintii ar trebui sa incerce sa gaseasca un echilibru intre viata lor personala, lucrurile pe care le fac pentru ei si lucrurile pe care le fac pentru copii. Cred ca viata personala a multora se termina in momentul in care au copii, carora li se dedica mult prea mult, si asta are numai efecte negative atat asupra lor cat si asupra copiilor. Nimeni nu zice ca trebuie sa fii un parinte distant, lipsit de afectiune si complet egoist. Trebuie insa sa gasesti drumul de mijloc intre egoism si dedicare totala.

+47 (55 voturi)
dark girl
22.05.2014, 00:34:17

Faptul ca parintii tai asteapta de la tine luna de pe cer, ca rasplata pentru ca te-au crescut, arata egoism. Nu au stiut sa-si traiasca viata nu din cauza ta, ci din cauza saraciei lor sufletesti. Omul bogat sufleteste poate sa dea oricat, si-i ramane suficient si pentru el. Ceea ce afirma cucoana de mai sus in articol este insa dovada suprema de egoism. Daca nu esti dispus sa te sacrifici pentru copilul tau, sa-l pui mai presus de orice placere a ta, pentru ce il mai faci? Copilul nu este un exemplu de egoism, ci de iubire in forma ei cea mai pura. Priveste ochii unui copil atunci cand se uita la mama lui si ai sa intelegi ce spun. Iar aceasta iubire si incredere neconditionata te obliga sa fii responsabil... si pentru ultimul fir de par din capul lui. Asta este, de fapt, marea lectie pe care o inveti ca parinte - raspunderea.

-10 (36 voturi)
Curechi Soltuz
22.05.2014, 03:50:17

Sa nu le dai totul de-a moca e altceva iar a te sacrifica altceva iar a vedea doar de viata copiilor cu totul altceva :) .Nu exista dragoste adevata fara sacrifiu.....

+9 (13 voturi)
gex
22.05.2014, 20:28:42

nuante si nuante, dna nu a reusit sa nuanteze tot ce vroia sa spuna, nici forumisti nu prea reusesc, probabil ca nici eu...dar ceva tot as avea de spus in fata acestui forum care pentru mine seamana cu o pestera in fata careia vorbesti singur, sperand ca inauntru sa fie totusi cineva care sa te auda...refugiul unor singuratici...deci un copil trebuie antrenat in a face cat mai multe lucruri, cat mai diverse, cat mai des. asta il va antrena si va fi gata sa faca fara gres lucruri tot mai complexe. stiti cati copii deveniti maturi nu stiu ca un nasture cazut, poate fi cusut la loc? cati nu stiu sa bata un cui sau sa foloseasca un briceag sa faca surcele iar apoi sa faca un foc?...enorm de multi. traim printre handicapati educationali. si asta din vina noastra, a parintilor excesivi de grijulii. ei(copiii) isi vor umple timpul jucand ceva pe o tableta pana la maturitate apoi vor imbatrani, ciudati intr-o lume din ce in ce mai bizara. ideea e ca aici nu e pusa in discutie nuanta data de sacrificiu...e prea mult spus. ci e vorba de a-i pune la munca pentru a invata si a se deprinde sa faca.

+23 (23 voturi)

Vezi toate comentariile (32)