Când doamnele F intră în relaţia noastră

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi oameni pot reprezenta cuplul perfect atunci când relaţia este şnur, atunci când apele în care se scaldă partenerii sunt blânde. Când apar însă doamnele F - frica şi furia - se activează câteva mecanisme biologice pe care este bine să le cunoaştem.

Bărbaţi sau femei, copii sau adulţi, tineri sau vârstnici cu toţii suntem vulnerabili în faţa emoţiilor de frică şi furie, considerate drept cele mai puternice trăiri emoţionale ale omului. Cele două emoţii, care nu doar că încep cu aceeaşi consoană „F“, dar au şi acelaşi număr de litere – frica şi furia – sunt direcoare atunci când vine vorba de identificarea unui pericol şi activarea mecanismelor biologice de genul „loveşte sau fugi“. 

În acest articol vă propun să analizăm dansul relaţional când ne cuprinde emoţia de frică şi să descoperim care sunt mişcările în care ne implicăm aproape automat.

În calitate de terapeut de cuplu, pentru a putea înţelege mai bine dinamica construită între doi parteneri, mereu sunt interesat să văd care dintre ei este „solicitantul“ – numit şi partenerul urmăritor sau anxios; şi care este „evitantul“ – cel care se retrage şi se îndepărtează.

Solicitantul – care de cele mai multe ori este un rol pe care-l observăm la femei – este partenerul care pentru a-şi gestiona mai bine frica şi anxietatea are o nevoie crescută de exprimare emoţională şi de contact cât mai strâns. În aceeaşi situaţie, când furtuna fricii se abate asupra cuplului, partenerul evitant (care cel mai adesea este bărbatul) îşi reduce anxietatea prin retragere şi raţionalizarea afectivă. Acestea fiind cele două mişcări automate pe care oamenii le au în situaţiile în care sentimentul de siguranţă este înlocuit cu emoţia de frică sau starea de anxietate.

Doi oameni cu stiluri diferite de reacţie emoţională, pot reprezenta cuplul perfect atunci când relaţia este şnur, atunci când apele în care se scaldă partenerii sunt blânde. În astfel de perioade ale vieţii solicitantul este perceput ca fiind spontan, plin de viaţă şi de energie emoţională; iar evitantul este calm, rezervat şi logic. Iar când furtuna se apropie şi valurile se învolburează ceea ce observăm este o exagerare a stilului personal şi odată cu această activare încep să răsară şi problemele, deoarece evitantul devine un munte de rigiditate şi solicitantul pare să devină din ce în ce mai haotic. Cu mintea limpede am putea spune că nici aceste manifestări nu sunt de neînţeles dacă nu am şti că cei doi reacţionează exact contrar a ceea ce fiecare s-ar aştepta din partea celuilalt. Atunci când stresul umbreşte relaţia celor doi, el ar avea nevoie ca ea să rămână cât mai logică şi cât mai în control, iar ea vrea ca el să fie cât mai cald, afectuos şi verbal din punct de vedere emoţional. Însă, în realitate solicitările ei îl fac pe el să fie mai distant, şi evitările lui o fac pe ea să îşi sporească solicitările. Şi în mai puţin de câteva fracţiuni de secundă el acuză că ea este dependentă, isterică şi controloare; iar ea îl critică cu etichete de genul rece, inuman şi lipsit de empatie.

Iar dacă dansul se repetă de suficient de multe ori, partenera ajunge să se retragă şi să se reorienteze, în timp ce după o vreme el simte nevoia de apropiere emoţională. Adesea este prea târziu, deoarece răspusurile partenerului solicitant vor fi: Unde ai fost când aveam nevoie de tine? Şi încetul cu încetul frica ei se transformă în furie. Dar este posibil şi ca pentru o scurtă perioadă de timp să observăm o inversare a rolurilor – el devine solicitant şi ea intră în costumaţia evitantului.

Ceea ce nu ştiu majoritatea cuplurilor este că de cele mai multe ori partenerul solicitant emoţional este cel care protejează cu orice preţ răcirea emoţională a relaţiei. Şi face asta prin manifestarea nevoii de contectare în locul ambilor parteneri – solicitantul, fără să conştientizeze, face tot posibilul ca evitantul să nu se confrunte cu propria nevoie de conectare (acesta fiind mai lent în conectarea emoţională). Atâta vreme cât unul dintre parteneri îşi asumă rolul solicitantului, celuilalt îi rămâne luxul de a poza în uniforma adultului independent şi adesea autosuficient.

Atunci când solicitantul învaţă să bată în retragere şi îşi investeşte energia în propriile proiecte - şi mai ales dacă poate face asta cu demnitate şi fără comportamente ostile, evitantul poate ajunge mai repede la recunoşterea propriilor nevoi de conectare şi să devină ceva mai prezent şi uşor solicitant. Însă în mod cert aceasta nu este o schimbare uşoară pentru niciunul dintre cei doi parteneri, dar, din fericire, angajamentul faţă de o viaţă conştientă poate reprezenta un factor de declanşare pentru un nou tip de dans relaţional.

Text semnat de Gáspár György, psiholog clinician, psihoterapeut relational, preşedintele Asociaţiei Multiculturale de Psihologie si Psihoterapie

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite