Câtă răbdare are un copil?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Photo by Picsea on Unsplash
Photo by Picsea on Unsplash

Pe un grup de părinţi, povestea cineva recent că bebeluşul său de până într-un an şi jumătate „nu are răbdare” să-i citească o poveste. Că micuţul este atent dacă este lăsat să dea paginile sau să se joace cu clapetele, dar dacă este vorba să asculte o poveste, nu e atent.

Dacă şi copilul dumneavoastră face la fel, nu disperaţi: este normal. Copiii nu sunt dotaţi din naştere cu răbdare. Aceasta vine în timp şi se educă.

Câtă răbdare au, deci, copiii?

Depinde. De vârstă, de copil, de cum a fost educat, adică de cât timp i-a dedicat părintele lui şi doar lui. Răbdarea unui copil depinde, de fapt, de capacitatea lui de a se concentra asupra unui aspect (o poveste, un joc) fără a fi distras şi de nivelul lui de înţelegere. Nimeni, nici chiar un adult, nu are „răbdare” cu lucruri pe care nu le înţelege.

La un an şi jumătate, un copil se poate concentra o jumătate de minut – un minut asupra unei activităţi, iar dacă e sprijinit de un adult, 1-2 minute. La 3 ani, se poate concentra între 3 şi 8 minute. Nu luaţi cifrele drept literă de lege. Diverşi specialişti dau diverse cifre, dar e un consens clar în două privinţe: capacitatea de concentrare a copiilor creşte odată cu vârsta şi cu educaţia. Atenţia se educă. Aceasta este vestea bună.

De aceea, o carte bună pentru copii va avea pe pagină o cantitate de text corespunzătoare capacităţii de concentrare a copilului. De asemenea, o carte bună, profesionist făcută, va avea şi o indicaţie cu privire la categoria de vârstă căreia i se adresează.

Desenele şi textul din cărţile pentru copii

Iată, de pildă, două pagini din cartea Crocodilul şi dentistul, de Tarō Gomi, recomandată de editură pentru grupa de vârstă 2-7 ani.

 

image
Crocodilul şi dentistul
image
image

În mod evident, textul în sine nu este aici principala miză a cărţii. Desenele, culorile, formele, situaţia, personajele sunt tot atâtea prilejuri de a discuta cu copilul, de a-l încuraja să arate crocodilul, copacul, dintele de pe panoul dentistului etc.

Specialiştii recomandă părinţilor să dedice copilului cel puţin 15 minute neîntrerupte de atenţie în fiecare zi: 15 minute de citit, văzut ilustraţii, discutat, jucat, interacţionat cu copilul şi doar cu el. Conţinutul acestui timp variază însă în funcţie de vârsta celui mic şi de interesele lui. Pe măsură ce copilul creşte, va avea „răbdare” să asculte mai mult text citit.

Domnişoara poimâine şi joaca de-a timpul

Două pagini din cartea Domnişoara Poimâine şi joaca de-a timpul de Adina Rosetti, recomandată pentru 3-8 ani.

Vestea proastă: tableta, telefonul, televizorul sunt duşmanii atenţiei

Felul în care sunt concepute feed-ul nostru de Facebook, programele de televiziune, inclusiv desenele animate, jocurile pe calculator, chiar algoritmul Youtube, care îţi recomandă alt clip imediat ce s-a terminat cel pe care-l vedeai, ne „hrănesc” nevoia înnăscută de nou, de altceva, mereu altceva. Dar în aceeaşi măsură, aceste noutăţi cu care ne bombardează device-urile din jur ne ţin dependenţi de dopamina pe care creierul nostru o eliberează atunci când îl satisfacem şi mai dăm o porţie de „altceva”. Asta ne face mereu în căutare de „altceva” – şi pe noi, adulţii, şi pe copii. Iar efectele asupra capacităţii de concentrare a copiilor sunt semnificative.

Fenomenele sunt explicate pe larg de un documentar recent produs de Netflix, deja celebru în câteva luni, The Social Dilemma, şi, mai amănunţit, de un podcast de cursă lungă – are deja 28 de episoade – intitulat Your Undivided Attention.  

Gândiţi-vă cum ar putea citi un roman – să zicem, Poveste fără sfârşit de Michael Ende, o carte pentru copii care în ediţia românească depăşeşte 500 de pagini – un copil obişnuit doar să scroleze pe un ecran de telefon, fără a fi încurajat şi educat să urmărească cu răbdare o poveste încă de mic.

Vă spun sigur: nu va citi. Nici cât e mic, nici mai târziu. De unde şi obiceiul larg răspândit tocitului pe din afară de „argumentări” pentru evaluarea naţională şi bac, la literatura română.

Toceala este, de fapt, soluţia de avarie pentru ani de-a rândul în care exerciţiul lecturii a lipsit.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite