Controlul emoţiilor negative la copii: cum pot influenţa acestea dezvoltarea viitorului adult

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toţi copiii sunt încercaţi de emoţii negative în anumite perioade. Pentru a-i ajuta să se dezvolte ca adulţi bine echilibraţi, părinţii trebuie să se ocupe eficient de această problemă.

Furia, tristeţea sau frica sunt emoţii negative care apar de la cele mai fragede vârste. Deşi adulţii au tendinţa de a nu le acorda importanţa necesară, psihologii sunt de părere că echilibrarea emoţională a celor mici joacă un rol esenţial în dezvoltarea viitorului adult, scrie nwitimes.com.

„Când copiii învaţă să-şi controleze sentimentele, pot naviga prin lume mult mai eficient. Emoţiile nu trebuie să le definească comportamentul. Ei pot învăţa să-şi stabilească modul de comportare în ciuda emoţiilor puternice“, este de părere Dr. Lorna Hecker, profesor la Universitatea Purdue. Hecker oferă câteva sfaturi părinţilor care vor să se implice în echilibrarea emoţională a copiilor:

Ajută-l să conştientizeze emoţiile

Ajutându-ţi copilul să lucreze cu propriile emoţii este un proces constant de conştientizare a ceea ce simte, astfel încât cel mic să-şi dea seama cum să controleze aceste sentimente.

Aminteşte-i că emoţiile sunt normale

Fă-l pe copil să înţeleagă faptul că o serie de emoţii sunt normale şi că toate lumea le experimentează. Pe de altă pare, explică-i că atunci când simte furie nu este normal să-şi distrugă jucăriile şi că ar trebui în schimb să-şi controleze reacţiile. 

Emoţiile negative nu trebuie duse la extrem

Copilul trebuie să fie în măsură să înţeleagă întreaga gamă de emoţii pe care le simte şi să nu ducă nicio emoţie la extrem. În acelaşi timp, trebuie să-şi stabilească limite privind comportamentul. De exemplu, trebuie făcută diferenţa între expresia „nu-mi place colegul meu de bancă“ şi „colegul meu de bancă îmi provoacă foarte multă furie“.  

Sentimentele negative nu ar trebui transpuse în acţiuni

Amintiţi-le celor mici că emoţiile sunt doar emoţii, nu acţiuni. În cazul în care copilul dumneavoastră îşi ameninţă prietenii, încercaţi să-l faceţi să înţeleagă că acesta este un comportament inacceptabil. Aceste tipuri de situaţii sunt bune oportunităţi pentru ca cel mic să-şi dezvolte alfabetizarea emoţională.

Validarea calităţilor celor mici

Învaţă să-i asculţi pe copii şi validează-le calităţile, făcându-i să se simtă demni. Procesul este la fel de necesar ca şi în cazul adulţilor.

Dezechilibrele emoţionale şi luarea lor în serios de către părinţi

Frustrările unui copil nu vor avea ca sursă experienţele de la locul de muncă sau din certurile cu partenerul de viaţă. Ei îşi creează emoţii negative în timp ce se joacă sau când îşi petrec timpul cu prietenii lor. Deşi mulţi adulţi nu vor lua în considerare aeste probleme, catalogându-le situaţii specifice copilăriei, de fapt sunt probleme care îşi vor pune amprenta serios pe următorii ani de viaţă .

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite