De ce este necesar vaccinul ROR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul părinţilor care decid să lase copiii nevaccinaţi este în continuă creştere, din cauza campaniilor antivaccinare. Acest lucru îi expune pe cei mici la boli fatale sau care pot avea consecinţe pe termen lung.

Unul dintre vaccinurile de care se tem mulţi părinţi este cel contra rujeolei, oreionului şi rubeolei (ROR), din cauza posibilelor reacţii adverse. Rujeola duce la deces, aşa cum s-a întâmplat şi în recenta epidemie din ţara noastră.

Ce conţine şi cum acţionează

Vaccinul ROR conţine forme vii, atenuate, ale virusurilor rujeolic, urlian (implicat în apariţia oreionului) şi rubeolic. Când în organism pătrund aceste forme ale virusurilor, sistemul imunitar fabrică anticorpi, care protejează împotriva rujeolei, oreionului şi a rubeolei. „Îi introduci o parte neagresivă din microb şi el, organismul, se crede atacat“, spune Otilia Ţigănaş, medic primar medicină de familie. Cantitatea de virusuri din compoziţia vaccinului nu cauzează boala în sine, aşa cum se crede, ci pregăteşte apărarea naturală a organismului.

Când şi unde se face

Vaccinul ROR se face la medicul de familie al copilului, primul la vârsta de 12 luni, iar rapelul la 5 ani, pentru copiii care împlinesc această vârstă după 2016, iar pentru ceilalţi se va face la 7 ani. În cazuri extreme, în zone cu epidemii, Institutul Naţional de Sănătate Publică recomandă vaccinarea copiilor la vârsta de 7 luni, cu refacerea vaccinului la vârsta normală de 1 an. Adolescenţilor şi persoanelor adulte care nu au fost vaccinaţi împotriva celor 3 boli, li se recomandă, de asemenea, vaccinarea preventivă, mai ales că, odată cu înaintarea în vârstă,  manifestarea simptomelor este mult mai agresivă.

Află pe clicksanatate.ro care sunt reacţiile adverse ale vaccinului!

Cele mai bune remedii pentru îmbunătăţirea circulaţiei periferice

Află la timp ce este fibroza pulmonară idiopatică!

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite