Etichetele toxice din capul copiilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO libreshot.com
FOTO libreshot.com

„Eu nu sunt făcut pentru asta!“, îmi explică trist un piţiponc de şase ani, întinzându-mi o foaie pe care stau înşirate trei adunări şi o scădere. E decepţionat şi trist. Ar fi vrut şi el să adune alunele veveriţei şi morcovii iepuraşului, dar „3 + 2“ i se pare a fi o adevărată grozăvie ce poate fi soluţionată numai de campionii clasei.

Ne aplecăm împreună asupra calculelor. Socotim cu degetele, cu figurine. Desenăm. Un sfert de oră mai târziu rezolvă singur problemele fără mare dificultate. 

A doua zi, faţă în faţă cu alte probleme matematice, ronţăie un capăt de creion şi fugăreşte herghelii întregi de cai verzi pe toţi pereţii clasei. Undeva, în căpşorul lui, cineva a înfiletat bine o etichetă: „inadaptat pentru matematică“. Şi, dacă nu e făcut pentru matematică şi cifre, ce rost are să încerce să facă adunări? Oricum, nu va reuşi. Efortul e inutil. Mai bine călăreşte caii cei verzi.

Din păcate, mulţi sunt copiii care vin la şcoală cu capul plin de etichete şi cu visele îndoite sub povara unor convingeri negative. Stau aşa, ca borcanele în cămară, fiecare cu eticheta lui, fiecare cu capacul de sub care nu îndrăznesc să iasă. Au doar cinci, şapte, zece ani, dar cineva, cândva, le-a scrijelit adânc în creieraşe că ei „nu sunt făcuţi pentru asta“, că ei „nu pot asta“, că “asta nu e pentru ei“... şi că aşa va fi pentru totdeauna, că inadaptarea lor nu se va schimba niciodată.

Copiii nu sunt ca borcanele de murături. Înghesui castraveciorii ADN-ului, torni zeama, dai la copt trei ani, după care înfiletezi capacul şi adaugi eticheta „Murătură cu ciuperci. Bun pentru salată, dar imposibil de utilizat pentru un desert“.

Când vin pe lume, absolut toţi copiii vin cu un potenţial, sunt sămânţa aceea mică care va creşte spre soare. Copiii sunt seminţe. Şi seminţele nu au ce căuta în borcane cu capac. Pentru seminţe cauţi pământ fertil, apă şi soare. Seminţele le cultivi cu dragoste şi ai încredere că ceva bun şi frumos va răsări din ele.

Nu pune etichete toxice copilului

Multe etichete toxice, copiii le-au colecţionat chiar acasă, de la părinţii lor. Pentru a-i consola în faţa unui eşec mărunt, la supărare, când au făcut o boacănă, sau în dialogurile obişnuite, părinţii introduc în căpşoare de copil etichete toxice: „Din copilul ăsta nu va ieşi nimic bun niciodată“, „Studiile nu sunt pentru tine“, „Ai două mâini stângi“, „Eşti un leneş, o putoare“, „Las-o baltă, chestia asta nu e pentru tine“, „Nu eşti bun de nimic“.

Trei vorbe aruncate negândit încolţesc şi cresc mai abitir ca baobabul în mintea fragedă a copilului, iar apoi îi parazitează toate visele şi dorinţele. Puiul de om nu ştie cine este „el“. Se caută pe „el“ în vorbele părinţilor şi ale dascălilor, în gesturile lor. Vorbele noastre, copilul le ia drept oglindă. Dacă în vorbele noastre e rău, copilul va începe prin a se crede rău ca apoi să devină rău prin gesturi şi comportament. 

Ai grijă ca părinte cu ce vorbe îţi oglindeşti copilul. Când eşti răcit pui mâna la gură ori de câte ori îţi vine să tuşeşti. Fă la fel şi atunci când eşti nervos, angoasat, neîncrezător. Protejează-ţi copilul de „viruşii“ angoaselor, neîncrederii şi disperărilor tale. 

Nu zvârli copilului vorbe negative crezând că aşa îl vei ambiţiona, pentru că nu ştii care din vorbele tale va încolţi anapoda în mintea lui şi în loc să fie motoare pentru a fi mai harnic, mai sârguincios, vor deveni monştri la toate porţile cunoaşterii. 

Nu te teme atunci când vezi că puiul tău a căzut. Nu te teme atunci când îl vezi trist. Nu te teme atunci când a luat o notă proastă. Nu te teme. Tot ce îl interesează pe copil şi îl motivează este pentru el. Întrebarea nu este ce faci sau nu, ci cum să faci pentru a-ţi atinge scopul. 

Caută în copil acel grăunte de potenţial care, bine stropit, îl va ajuta să se ridice, îl va ajuta să continue să înfrunte senin şi încrezător eşecurile.

Când reperezi probleme majore, consultă medicul, dar nu fă din diagnosticul lui o placă tombală pentru întreg potenţialul copilului. 

Ca părinte, atunci când apare o problemă majoră, evident trebuie să consulţi un medic. Rolul medicului este să observe unde este nodul care îl împiedică pe copil să avanseze şi să pună un diagnostic. Dar diagnosticul nu trebuie luat ca pe o placă tombală sub care îngropăm tot potenţialul copilului. Diagnosticul este pentru părinte şi dascăl un ghid care dă indicii despre un nod, dar implicit şi despre cum să te adresezi acelui copil, ce fel de metode să utilizezi pentru ca el să înţeleagă mai bine şi să înveţe mai repede. 

Nu trebuie uitat că şi o microscopică bacterie e capabilă să înveţe. Nu învaţă ca oamenii, dar învaţă în felul ei şi asta îi permite să se adapteze rapid la o situaţie. Indiferent de probleme şi diagnostice, orice copil poate să înveţe. Nu prin metode clasice, nu la fel de repede şi la fel de mult ca alţi copii de vârsta lui, dar e capabil să înveţe. Au dovedit-o toţi acei părinţi care nu s-au lăsat stropşiţi de un diagnostic şi au reuşit să-şi ridice copiii la un nivel la care nimeni nu se gândea vreodată că vor ajunge.

Combate etichetele toxice din vocabularul copilului 

La şcoală, pe stradă, copilul poate colecţiona etichete toxice. Dezrădăcinează-le! Vorbeşte cu copilul, explică-i, dar nu te rezuma doar la un discurs. Copiii învaţă făcând. Dă-i copilului posibilitatea să facă lucruri care îi vor spori încrederea în sine. Dă-i mici responsabilităţi în casă şi felicită-l ori de câte ori reuşeşte să facă ceva bine. Motivează-l atunci când i se pare ceva greu. Şi mai ales nu fă în locul lui nimic din ceea ce el poate face cu puţin efort. Când faci temele în locul copilului, când faci curăţenie în locul copilului, când realizezi ceva în locul copilului, implicit îi arăţi că el nu e capabil să facă acel lucru şi stropeşti sămânţa unei etichete toxice. 

Visează frumos şi înalt pentru copilul tău

Noi, toţi, locuim undeva în visele părinţilor. Multe din realizările noastre, multe din bucuriile noastre au fost la început doar steluţe de fum în oglinzile vorbelor părinţilor noştri. Fii oglinda aceea realistă şi frumoasă care îi va permite copilului să crească încrezător în ceea ce poate face el bun pentru această lume. 

Dacă de mic vedem în copil potenţialul şi zi de zi evidenţiem ceva bun, copilul va crede că este bun şi va deveni bun. Cu vorbele noastre, vom uda seminţele cele bune, care vor încolţi şi mintea lui va deveni grădină.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite