Homosexualitate şi normalitate (IV): Studiile ştiinţifice

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO PRO TV
FOTO PRO TV

Volumul literaturii ştiinţifice pe tema familiilor cu două mame sau cu doi taţi a crescut simţitor în ultimii ani pe fondul liberalizării legislaţiilor ţărilor din cele două Americi şi din Europa de Vest.

Explicaţie

Acesta este cel de-al patrulea material dintr-o serie de şase articole pe tema homosexualităţii şi a locului său în societate. Primele trei articole v-au prezentat poveştile de viaţă a trei cupluri gay americane (două cupluri de femei şi un cuplu de bărbaţi, fiecare cu cel puţin câte un copil) şi a doi tineri crescuţi de către părinţi de acelaşi sex. Cel de-al cincilea material va pune în discuţie predarea literaturii gay în şcoli, iar ultimul material vă va prezenta câţiva pastori creştini americani care nu consideră homosexualitatea a fi un păcat.

Cercetătoarea

Abbie Goldberg şi-a obţinut doctoratul în psihologie clinică în 2005 la University of Massachusetts Amherst şi este în present profesoară de psihologie la Clark University. Activitatea sa de cercetare din ultimii ani a atras o mulţime de granturi şi premii prestigioase. Este autoarea sau co-autoarea a zeci de studii ştiinţifice publicate în reviste peer-reviewed, precum şi a trei cărţi pe tema familiilor cu părinţi de acelaşi sex.

[Co-autor. 2013. LGBT-Parent Families: Innovations in Research and Implications for Practice. Springer. Aici]

[Autor unic. 2012. Gay Dads: Transitions to Adoptive Fatherhood. New York University Press. Aici]

[Autor unic. 2010. Lesbian and Gay Parents and Their Children: Research on the Family Life Cycle. American Psychological Association Books. Aici]

Goldberg a acceptat să discute cu mine despre cercetarea din domeniul familiilor LGBT, în general, şi despre propria sa activitate ştiinţifică în particular. Interviul din care au rezultat citatele de mai jos a fost scurtat pentru a păstra articolul în limite rezonabile.

Orientarea sexuală a copiilor

“În Europa, egalitatea în domeniul căsătoriei a venit mai repede decât dreptul de a adopta [al persoanelor LGBT]. În America, a fost aproape invers: lumea e mai deschisă la a acorda persoanelor sau cuplurilor gay dreptul de a adopta copii – cel puţin copiii din sistemul de asistenţă maternală - decât la a accepta ca definiţia căsătoriei să cuprindă şi [cuplurile] de două femei şi de doi bărbaţi. […] Mulţi europeni nu sunt foarte religioşi, aşa că nu-i deranjează prea mult redefinirea căsătoriei”.

“Trebuie să facem o distincţie între identitatea de gen şi caracteristicile de gen. Nu există absolut niciun studiu care să fi arătat că tinerii crescuţi de către părinţi gay sunt mai puţin siguri de identitatea lor de gen – adică să spună ‘Eu sunt băiat’ atunci când s-au născut fată. Dar unele studii, inclusiv unul de-al meu, [au arătat că aceşti copii] sunt deschişi la o paletă mai mare de tipuri de jucării şi activităţi. […] Am făcut un studiu în care am analizat cum se joacă copii care au părinţi gay şi cei care au părinţi heterosexuali. Am descoperit că cei cu părinţi heterosexuali tind să se joace mai mult cu jucării care sunt conforme cu stereotipurile [culturale] de gen. Adică fetele s-au jucat mai mult cu păpuşi şi băieţii mai mult cu maşini. Copii cu părinţi gay au dat atenţie la mai multe lucruri şi nu s-au pliat aşa de mult pe categoriile [stereotipice] de gen. Asta nu înseamnă că ei înşişi erau noncomformişti din punct de vedere al identităţii de gen. Înseamnă doar că lucrau cu o paletă mai largă de activităţi şi interese, ceea ce putem spune că e un lucru benefic pentru că tipurile diferite de joacă [avantajează copilul din mai multe puncte de vedere]”.

[Abbie Goldberg, Deborah Kashy & JuliAnna Smith. 2012. “Gender-Typed Play Behavior in Early Childhood: Adopted Children With Lesbian, Gay, and Heterosexual Parents. Sex Roles, 66 (1/2). Download]

“Literatura ştiinţifică [curentă] ne arată la modul constant că tinerii crescuţi de către părinţi gay nu-şi declară o identitate exclusiv gay într-o proporţie mai mare [decât tinerii crescuţi în familii heterosexuale]. Dar, conform unor studii, ei tind să fie mai deschişi faţă de posibilitatea unei relaţii gay. Asta n-ar trebui să mire pe nimeni, pentru că ce fac ei este să-şi arate lipsa de sentimente homofobe. [Este o diferenţă de atitudine, mai degrabă decât una de comportament sexual]. Faptul că cineva a fost crescut de către doi părinţi gay nu pare a avea nicio influenţă asupra orientării sale sexuale sau a comportamentului său sexual. A fi crescut de către două mame iubitoare, de exemplu, poate să te determine […] să stigmatizezi homosexualitatea mai puţin decât cineva care a fost crescut de către doi părinţi heterosexuali care i-au spus în fiecare zi ‘Nu fi bulangiu! Nu fi o fetiţă!’ şi aşa mai departe”.

[Abbie Goldberg. 2007. “(How) Does It Make a Difference? Perspectives of Adults With Lesbian, Gay, and Bisexual Parents.” American Journal of Orthopsychiatry, 77 (4). Download]

“S-au făcut câteva studii care au arătat că, în comparaţie cu tinerii cu părinţi heterosexuali, [tinerii cu părinţi gay] sunt mai deschişi către persoanele de altă rasă şi către persoanele care provin din alte medii decât ei. Mi s-a spus ‘Cum aş putea să discriminez împotriva cuiva din cauza rasei sale când eu însămi am suferit din cauza discriminării pe baza orientării sexuale a părinţilor mei?’”

Suferă copiii cu părinţi gay?

“Literatura ştiinţifică [curentă] ne arată la modul constant că tinerii cu părinţi gay sunt adaptaţi social în aceeaşi măsură [ca şi cei cu părinţi heterosexuali], că au la fel de mulţi prieteni apropiaţi şi că sunt consideraţi a fi populari printre colegii lor în aceeaşi măsură”.

[Abbie Goldberg & JuliAnna Smith. 2013. “Predictors of Psychological Adjustment in Early Placed Adopted Children With Lesbian, Gay, and Heterosexual Parents.” Journal of Family Psychology, 27 (3). Download]

“Unele studii au arătat că [tinerii cu părinţi gay] sunt tachinaţi mai mult [decât tinerii cu părinţi heterosexuali]. Alte studii spun că nu e aşa. Iar unele studii spun că sunt tachinaţi [într-adevăr] mai mult, dar numai în legătură cu anumite lucruri. […] Deci, în general, numărul de tachinări la care sunt supuşi nu este mai mare, dar au şanse mai mari de a fi tachinaţi în legătură cu familiile lor, cu propria lor orientare sexuală, cu genul lor şi aşa mai departe. E clar că există unele perioade în viaţa copiilor când aceştia sunt mai vulnerabili la tachinări. Copiii mici, de grădiniţă, care au părinţi gay [nu sunt tachinaţi pe această temă deoarece] copiii mici nu au internalizat încă sentimentele homofobe […]. Abia prin ciclurile primar şi gimnazial dau piept copii din familii gay cu agresiuni şi tachinări.

“Copiii care au crescut simţind că nu e bine să vorbească despre familiile lor, care au simţit că profesorii lor nu le considerau familiile a fi legitime, au învăţat să fie introverţi şi au suferit de stres şi anxietate […]. Am intervievat o mulţime de tineri cu părinţi gay. Mulţi mi-au spus că au trecut prin astfel de fluctuaţii de-a lungul întregii lor vieţi. Când erau foarte mici, vorbeau mult despre familiile lor. Apoi au încetat să mai discute [despre acest subiect]. Au reînceput ori în liceu, ori în facultate, când a avea părinţi gay nu mai era considerat a fi un lucru rău”.

“Din punct de vedere al cercetării ştiinţifice, nu există niciun motiv pentru a le interzice persoanelor gay să înfieze. […] Nu orientarea sexuală a părinţilor le creează probleme copiilor, ci reacţia societăţii [la acea orientare sexuală]”.

Luări de poziţie

Dacă până nu demult bătălia pentru şi împotriva drepturile persoanelor gay se ducea în principal prin intermediul referendumurilor la nivel de stat, în ultimii doi ani, disputa s-a mutat în tribunalele ţării, de la instanţe locale la însăşi Curtea Supremă a Statelor Unite. Două cauze în special au făcut obiectul unei intense atenţii mediatice: validitatea unui amendament la constituţia Californiei prin care căsătoria era definită ca o uniune legală “între un bărbat şi o femeie” (aşa-numita “Prop. 8”) şi validitatea unei legi prin care guvernului federal îi era interzis să recunoască căsătoriile între persoanele de acelaşi sex (aşa-numita “DOMA”). După îndelungate peripluri prin sistemul de justiţie american, atât Prop. 8 cât şi DOMA şi-au dat obştescul sfârşit, apărătorii dreptului la căsătorie a persoanelor gay având câştig de cauză pe aproape toată linia.

Sistemul judiciar american permite, în anumite situaţii, unor grupuri de interes care se bucură de legitimitate şi autoritate publică să sfătuiască judecătorii prin intermediul unor documente de poziţie. Magistraţii care au judecat cauza Prop. 8 au permis câtorva astfel de grupuri să-şi aroge calitatea de “prieteni ai Curţii” (amici curiae) şi să ofere acesteia consiliere expertă. De departe, grupul cel mai influent care a depus un document de poziţie a fost cel compus din nouă asociaţii profesionale:

  • Asociaţia Psihologilor din America
  • Asociaţia Medicilor din America
  • Academia Americană de Pediatrie
  • Asociaţia Medicilor din California
  • Asociaţia Psihiatrilor din America
  • Asociaţia Psihoanaliştilor din America
  • Asociaţia Americană pentru Terapia de Cuplu şi Familie
  • Asociaţia Naţională a Asistenţilor Sociali şi filiala sa din California
  • Asociaţia Psihologilor din California

Împreună, aceste organizaţii vorbesc în numele a mai bine de un sfert de milion de medici, psihologi şi asistenţi sociali de pe întreg teritoriul Statelor Unite. Documentul de poziţie pe care l-au semnat reprezentanţii lor a fost menit să vină în apărarea celor care cereau dreptul la căsătorie legală pentru homosexuali. Iată câteva pasaje din acest document:

“[…] Dovezile ştiinţifice sprijină puternic concluzia că homosexualitatea este o expresie normală a sexualităţii umane; că majoritatea gay-lor, lesbienelor şi bisexualilor adulţi nu îşi aleg orientarea sexuală; că persoanele gay şi lesbiene formează cupluri strânse şi stabile care sunt echivalente cu cuplurile heterosexuale în toate aspectele esenţiale; că perechile de acelaşi sex nu sunt deloc mai puţin capabile decât perechile heterosexuale să crească copii, iar copiii lor nu sunt deloc mai puţin sănătoşi din punct de vedere mintal sau mai puţin adaptaţi [social] decât copiii cu părinţi heterosexuali. Pe scurt, afirmaţia că recunoaşterea oficială a căsătoriilor cuplurilor de acelaşi sex ar submina instituţia căsătoriei şi le-ar face rău copiilor nu este sprijinită de către dovezile ştiinţifice” [p.4].

“Cercetările ştiinţifice au arătat de asemenea că adaptabilitatea [socială] a copilului este asociată cu calitatea relaţiei dintre adulţii din viaţa sa. Atunci când relaţia părinţilor este caracterizată de dragoste, căldură, cooperare, sentiment de siguranţă şi sprijin reciproc, copiii tind să dea dovadă de o adaptare [socială] mai bună. Iar atunci când relaţia părinţilor este conflictuală, adaptarea [copilului] va avea cel mai probabil de suferit. Instabilitatea familială, dislocarea căminului şi divorţul părinţilor sunt deseori asociate cu o adaptabilitate redusă [a copilului] şi cu probleme care pot dura până la vârsta maturităţii. Aceste corelaţii sunt valabile în aceeaşi măsură pentru copiii crescuţi de către cupluri de acelaşi sex şi pentru copiii crescuţi de către cupluri heterosexuale” [pp. 20-21].

Homosexualitatea a încetat a mai fi considerată o boală mintală de către Asociaţia Psihiatrilor din America începând cu anul 1973.

Asociaţia Sociologilor din America (fondată în 1905; reprezentantă a peste 14.000 de sociologi) a depus şi ea un document de poziţie în acelaşi caz, tot în apărarea celor care sprijină căsătoriile gay. Iată care este concluzia sociologilor:

“[…] Afirmaţia că, în comparaţie cu părinţii heterosexuali, părinţii de acelaşi sex au un efect nociv asupra copiilor  - pentru că acestor familii le lipseşte o prezenţă masculină şi una feminină sau pentru că unul dintre părinţi nu este părintele biologic al copiilor – este contrazisă de către cercetarea din domeniul ştiinţelor sociale. Decade întregi de cercetare […] au confirmat că prosperitatea copilului este consecinţa directă a stabilităţii relaţiei dintre cei doi părinţii ai săi, a stabilităţii relaţiei dintre părinţi şi copil şi a dimensiunii resurselor socioeconomice ale părinţilor. Prosperitatea copilului nu este influenţată în niciun fel de faptul că este crescut de către doi părinţi de acelaşi sex sau de către doi părinţi de sex opus” [p. 3].

Documentul mai conţine şi un rezumat al acelor “decade întregi de cercetare” pe tema familiei cu doi părinţi de acelaşi sex. Informaţiile prezentate mai jos sunt extrase, în mare parte, din acest rezumat.

Cum o duc copiii crescuţi în familii gay

Performanţă şcolară

Analizând un set de date reprezentative pentru întreaga populaţie americană a copiilor crescuţi în familii gay (date obţinute la recensământul din 2000), sociologul Michael Rosenfeld de la Stanford University a ajuns la concluzia că aceşti copii parcurg ciclul şcolar primar în exact acelaşi ritm ca şi copii crescuţi în familii heterosexuale. Copiii crescuţi în orfelinate sau alt fel de adăposturi comune tind să rămână în urma celor crescuţi în familie (indiferent dacă acea familie este gay sau heterosexuală).

[Michael J. Rosenfeld. 2010. “Nontraditional Families and Childhood Progress Through School.” Demography: 47 (3). Download]

Lucrând cu un grup de 44 de adolescenţi între vârstele de 12 şi 18 ani care au crescut în familii gay şi cu un grup analog de 44 de adolescenţi care au crescut în familii heterosexuale, psihologii Jennifer Wainright, Stephen Russell şi Charlotte Patterson nu au găsit nicio diferenţă între cele două grupuri din punct de vedere al performanţei şcolare (e.g., note, probleme cu profesorii, etc.). De asemenea, nu a fost identificată nicio diferenţă în nivelul de încredere în sine sau în tendinţele spre depresie sau anxietate.

[Jennifer Wainright, Stephen Russell & Charlotte Patterson. 2004. “Psychosocial Adjustment, School Outcomes, and Romantic Relationships of Adolescents With Same-Sex Parents.” Child Development: 75 (6). Download]

Dezvoltare cognitivă

Trei cercetători de la University of California, Los Angeles au publicat în 2012 în American Journal of Orthopsychiatry un studiu prin care au dovedit că familiile heterosexuale şi cele gay care adoptă copii din sistemul de asistenţă maternală îşi aduc în aceeaşi măsură aportul la dezvoltarea cognitivă a acestora. La 24 de luni de la adopţie, IQ-ul subiecţilor crescuse în medie cu 10 puncte, tipul de familie adoptivă neavând nicio relevanţă în acest sens.

[Justin Lavner, Jill Waterman & Letitia Anne Peplau. 2012. “Can Gay and Lesbian Parents Promote Healthy Development in High-Risk Children Adopted From Foster Care?” American Journal of Orthopsychiatry: 82 (4). Download]

Dezvoltare socială

Autorii unui studiu publicat în 2008 în Developmental Psychology au chestionat adolescenţi crescuţi în familii heterosexuale şi în familii de lesbiene pe tema relaţiilor lor sociale (e.g., percepţia lor asupra calităţii relaţiei cu colegii, numărul de prieteni, calitatea sprijinului pe care-l primesc din partea prietenilor, etc.). Nu au fost găsite diferenţe între cele două grupuri de tineri.

[Jennifer Wainright & Charlotte Patterson. 2008. “Peer Relations Among Adolescents With Female Same-Sex Parents”. Developmental Psychology, 44 (1). Download]

Un metastudiu ce a analizat rezultatele a 34 de studii individuale (efectuate între anii 1978 – 2004) a arătat că nu există nicio diferenţă sistematică între gradul de sociabilitate a tinerilor crescuţi în cele două tipuri de familii.

[Fiona Tasker. 2005. “Lesbian Mothers, Gay Fathers, and Their Children: A Review.” Developmental and Behavioral Pediatrics, 26 (3). Download]

Sănătate mintală

Între anii 1986 şi 1992, 154 de mame lesbiene şi copiii lor au fost periodic intervievaţi în legătură cu comportamentul celor din urmă. Lucrând cu o parte din datele obţinute prin intermediul acestui studiu longitudinal, cercetătorii Nanette Gartrell (University of California) şi Henny Bos (Universiteit van Amsterdam) au publicat în 2010 o analiză a sănătăţii mintale a adolescenţilor de 17 ani crescuţi de către două mame. Rezultatele au fost mai apoi comparate cu scorurile obţinute de către un grup analog de tineri crescuţi în familii heterosexuale. Tinerii cu două mame au dat dovada unei adaptări psihologice la realitatea înconjurătoare superioară celei dovedite de către ceilalţi tineri. Autorii spun că acest result poate fi explicat prin interesul ridicat pe care şi-l dau în general mamele lesbiene pentru procreare şi creşterea copiilor. 

[Nanette Gartrell & Henny Bos. 2010. “US National Longitudinal Lesbian Family Study: Psychological Adjustment of 17-Year-Old Adolescents.” Pediatrics, 126 (1). Download]

Lucrând cu 106 de familii cu copii adoptaţi (27 de familii cu două mame, 29 cu doi taţi şi 50 cu o mamă şi un tată), studiul lui Rachel Farr, Stephen Forssell şi Charlotte Patterson nu a găsit nicio legătură semnificativă din punct de vedere statistic între orientarea sexuală a părinţilor şi sănătatea mintală a copiilor (e.g., probleme de comportament, stres, depresie, anxietate, capacitate de concentrare, agresivitate, violenţă, etc.).

[Rachel Farr, Stephen Forssell & Charlotte Patterson. 2010. “Parenting and Child Development in Adoptive Families: Does Parental Sexual Orientation Matter?” Applied Developmental Science, 14 (3). Download].

Victimizare

Tot Gartrell, Bos şi Goldberg au mai descoperit, în urma unei alte analize, că adolescenţii de 17 ani crescuţi în familii de lesbiene au mai puţine şanse de a fi victimizaţi de către unul dintre părinţi (din punct de vedere verbal, emoţional, fizic sau sexual) decât cei crescuţi în familii heterosexuale.

[Nanette Gartrell, Henny Bos & Naomi Goldberg. 2010. “Adolescents of the U.S. National Longitudinal Lesbian Family Study: Sexual Orientation, Sexual Behavior, and Sexual Risk Exposure.” Archives of Sexual Behavior, 40. Download]

Abuz de alcool şi droguri

Într-un studiu publicat în 2006, psihologii Jennifer Wainright şi Charlotte Patterson de la University of Virginia au ajuns la concluzia că adolescenţii crescuţi de către mame lesbiene fac uz de tutun, alcool sau droguri la acelaşi nivel cu cei crescuţi în familii heterosexuale. Orientarea sexuală a părinţilor nu are nicio influenţă asupra comportamentului delicvent al copilului. Autorii au descoperit că un factor determinant pentru delicvenţa juvenilă este lipsa unei relaţii strânse afective cu părinţii.

[Jennifer Wainright & Charlotte Patterson. 2006. “Delinquency, Victimization, and Substance Use Among Adolescents With Female Same-Sex Parents.” Journal of Family Psychology, 20 (3). Download]

Studiul dizident

De partea cealaltă a baricadei, opozanţii familiilor gay invoca şi ei un studiu ştiinţific realizat de către sociologul Mark Regnerus de la University of Texas at Austin şi publicat în 2012. Lucrând cu un set de date obţinute în 2011, Regnerus a studiat caracteristicile populaţiei tinerilor care au cel puţin un părinte care a avut la moment dat o relaţie gay. În comparaţie cu tinerii care provin din familii heterosexuale unde cei doi părinţi trăiesc împreună, tinerii care fac obiectul analizei lui Regnerus au înregistrat decalaje şcolare şi emoţionale. Concluzia sociologului a fost că “Deşi este absolut adevărat că orientarea sau comportamentul sexual al părintelui nu are neapărat de-a face cu abilitatea acestuia de a fi un părinte bun şi eficient, datele analizate aici […] sugerează că acestea [orientarea sau comportamentul sexual – n.red.] s-ar putea să aibă un efect asupra realităţii experienţei familiale a unui număr semnificativ [de tineri ai căror părinţi au avut o relaţie gay]”.

[Mark Regnerus. 2012. “How Different Are the Adult Children of Parents Who Have Same-Sex Relationships? Findings From the New Family Structures Study.” Social Science Research, 41. Download]

Publicarea studiului lui Regnerus a fost urmată aproape imediat de un protest masiv în rândurile academiei americane. Mai bine de 200 de cercetători au semnat o scrisoare deschisă prin care studiul era pur şi simplu demolat. Documentul de poziţie înaintat de către Asociaţia Sociologilor din America în cazul Prop. 8 are şi el o întreagă secţiune devotată demontării metodologiei şi concluziilor lui Regnerus. Cinci sunt criticile aduse de către Asociaţie sociologului texan:

  • Că nu a studiat de fapt tineri proveniţi din familii gay, ci tineri cu cel puţin un părinte care a avut, la moment dat, o experienţă homosexuală – ceea ce nu e totuna. Ca urmare, rezultatele obţinute nu ne spun nimic despre viabilitatea familiilor cu părinţi de acelaşi sex.
  • Că tinerii care au făcut obiectul analizei sale au fost comparaţi doar cu tinerii proveniţi din familii heterosexuale stabile (nu şi familii cu părinţi divorţaţi, cu doar un părinte sau cu un părinte vitreg). “Ca urmare,” conchid criticii, “nici nu e de mirare că grupul tinerilor cu părinţi heterosexuali beneficiază de indicatori superiori din moment ce stabilitatea [familiei] este variabila cheie din punct de vedere al prezicerii prosperităţii copilului”.
  • Că nu a luat în considerare diferenţa dintre tinerii care au fost crescuţi de către părintele care a avut o relaţie gay, de către celălalt părinte sau de către altcineva.
  • Că s-a bazat exclusiv pe chestionare administrate tinerilor atunci când a identificat familiile în care un părinte a avut, la moment dat, o relaţie gay. Cu alte cuvinte, s-a bazat pe amintirile din copilărie ale tinerilor, amintiri care sunt, foarte probabil, confuze şi incomplete.
  • Că a ignorat posibilitatea ca indicatorii negativi găsiţi să se datoreze unor evenimente din adolescenţă care nu au nimic de-a face cu experienţa gay a părintelui.

Regnerus a răspuns la critici cu un nou articol, însă colegii săi sociologi nu s-au declarat mulţumiţi de explicaţiile aduse şi au scos în evidenţă că texanul continuă să ignore în analizele sale variabila-cheie a stabilităţii familiei.

[Mark Regnerus. 2012. Parental Same-Sex Relationships, Family Instability, and Subsequent Life Outcomes for Adult Children: Answering Critics of the New Family Structures Study With Additional Analyses. Social Science Research, 41. Download]

Resurse suplimentare:

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite