Micul Butunoiu nu va face Ştiinte Economice la Harvard

Unul dintre multele coşmaruri ale părinţilor ‒ şi, probabil, cel mai acuzator ‒ e că nu ştiu pe cine să creadă atunci când primesc răspunsuri atât de diferite la întrebarea cu unde e mai bine să-l trimită pe ăla micu’ la şcoală, la ce liceu, mai întâi, şi apoi la ce facultate.

Evident, ca să aibă succes în viaţă. Pentru că singurul scop al şcolii e să te ajute să obţii un job cât mai bine plătit, nu-i aşa? E un fel de training prelungit, care trebuie să te înveţe o meserie sigură şi bănoasă.

Şi eu văd în fiecare zi rezultatele acestor „alegeri“, cu oameni trişti şi speriaţi, care nu înţeleg de ce nu le este atât de bine pe cât de mare le sunt leafa şi maşina de servici, care îmi explică agramat şi cu puţine cuvinte cum că aş vrea altceva, dar nu ştiu prea bine ce, că nu înţeleg de ce ăla care i-l ştiu că are salar atâta de mic poate fii atât, de nesperiat şi, nefrustrat. Oameni cu salarii mari care îi invită la masă şi îi sponsorizează pe intelectualii pe care îi văd în televizor şi le trimit e-mailuri de felicitare de ziua lor sau atunci când primesc vreun premiu. Copii noştrii care le vrem binele. Cunoştiinţe, ştinţă.

Cei prea înfierbântaţi de democraţie au alt approach. Lasă-l să aleagă singur ce vrea să facă în viaţă, nu vrem să ne băgam noi, aşa e bine, cinstit şi corect. Şi-l întreabă pe micul idiot ce meserie i-ar plăcea şi ce licee ar fi pe lista lui de preferinţe. Iar ăla micu' se gândeşte puţin, se uită pe tabletă, întreba un prieten şi apoi decide.

Eu şi cu nevastă-mea am decis că trebuie să credem întotdeauna ce spun eu. Aşadar, ăla micu’ al nostru trebuie să meargă la un liceu de cultură generală, la care se face multă matematică. La ce foloseşte matematica în viaţă? Ei, vorbim altădată despre asta. Pe multe dintre celelalte le poate învaţă şi mai târziu, le poate citi singur în bibliotecă, însă matematica şi fizica nu. Dacă nu va face logaritmii, seriile, geometria şi algebra abstractă în liceu, nu le va mai face în veci, never-ever!

Şi sper să nu vrea să se facă om de afaceri sau manager. Aş da orice ca să nu-l văd angajat în vreo multinaţională, director sau orice altceva. Cred că m-aş îmbolnăvi de icter dacă mi-ar spune că vrea să facă o facultate de ştiinţe economice pe la vreo universitate oarecare, pentru a învaţă cum se face business. Câţi merg la o facultate de economie ca să înţeleagă cum merg lucrurile în lume, şi câţi pentru a reuşi mai bine în afaceri?

Când ai 18 ani, nu facultatea la care mergi contează prea mult, ci universitatea. Puţini ştiu asta, iar şi mai puţini o înţeleg. Eu sper că ăla mic al nostru să ajungă la o universitate mare. La studii clasice, la filosofie, matematică, fizică, drept, istorie, litere, ştiinţe sociale ‒ mai puţin contează. Biblioteca universităţii e altceva decât biblioteca municipală sau cea de pe Internet. Iar dacă va fi să fie, şi voi apuca să-l văd la 40 de ani, prefer să-l ştiu un filosof ajuns manager decât un economist ajuns filosof.

Şi încă ceva: când îşi va cauta şi el o femeie, ca intelectual va avea mare trecere printre manageriţe. Însă ca manager s-ar putea să rămână cu buza umflată printre fetele din Cenaclul de la ICR.