Principalele semne care trădează anxietatea în rândul copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anxietatea la copii poate fi declanşată de cele mai nebănuite lucruri
Anxietatea la copii poate fi declanşată de cele mai nebănuite lucruri

Schimbarea mediului, pierderea unui membru al familiei sau schimbarea învăţătoarei sunt doar câteva din experienţele care pot declanşa anxietatea copiilor.

Pe măsură ce copiii cresc, traversează diferite perioade, au diverse experienţe şi reacţii care se manifestă diferit la fiecare în parte. Acestea pot apărea la începerea unui nou an şcolar, mutarea într-o altă clasă, pierderea unui membru al familiei sau schimbarea educatoarei/învăţătoarei.

Pentru copii poate fi dificil să înţeleagă atunci când lucrurile din jurul lor se schimbă. Această incertitudine poate declanşa anxietate. Specialiştii avertizează cu privire la importanţa monitorizării schimbărilor de comportament ale celor mici, mai ales dacă sunt non-verbale, acestea putând ascunde anxietate, stres sau chiar depresie.

Probleme cu somnul

Cele mai evidente semne că ceva tulbură liniştea copilul sunt problemele cu somnul. Acestea pot fi prezente ca insomnie, refuz de a merge la culcare, coşmaruri şi nelinişte. Reveniţi la programul de bază şi creaţi o rutină relaxantă de somn, concentrată pe comunicare, timp petrecut împreună şi spaţiu liniştitor de dormit.

Schimbarea obiceiurilor alimentare

Un copil neliniştit va refuza adesea mâncarea. Acest lucru este pus de specialişti pe seama senzaţiei de greaţă apărută din cauza anxietăţii. O modalitate excelentă de a depăşi comportamentele de anxietate în privinţa alimentaţiei este implicarea copilului dvs. în pregătirea meniului. 

Griji nefondate

Un semn de anxietate la copiii de vârstă primară şi adolescenţă este grija excesivă, cunoscută şi sub numele de Tulburare de Anxietate Generalizată (GAD). Acest lucru poate fi generat de orice aspect pe care copilul îl consideră important. Suprasolicitarea este un simptom intern care determină gânduri negative. Acest tip de anxietate este cel mai greu de observat ca părinte. Prin urmare, este extrem de important să vorbiţi deseori cu copiii dvs. despre sentimentele lor şi să căutaţi semne mai subtile precum refuzul de a coopera, timiditatea şi respiraţia grea.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite