10 lucruri spuse verde-n faţă de Gary John Bishop, autorul cărţii „Unf*ck yourself: Eliberează-ţi mintea şi trăieşte-ţi viaţa“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gary John Bishop este unul dintre experţii de prim rang din domeniul dezvoltării personale. Abordarea sa de tip „filosofie urbană“ reprezintă noul val în transformarea personală pozitivă şi arta de a trăi, care asigură oamenilor rezultate miraculoase în ceea ce priveşte calitatea vieţii şi performanţele obţinute.

Simţi că nu eşti acolo unde ai vrea să fii? Îţi trec zilnic prin cap zeci sau poate sute de gânduri negative? Ceilalţi sunt mereu de vină pentru ceea ce ţi se întâmplă sau, mai ales, pentru ceea ce nu ţi se întâmplă? Atunci poate nu ar fi rău să citeşti cartea „Unfu*k yourself: Eliberează-ţi mintea şi trăieşte-ţi viaţa“, apărută de curând şi la noi în ţară la editura Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei. 

Gary John Bishop, autorul ei, este coach de dezvoltare personală şi de-a lungul carierei sale a întâlnit toate scuzele posibile şi imposibile pe care oamenii şi le spun pentru a menţine o stare de fapt care îi împiedică să îşi atingă adevăratul potenţial şi să fie fericiţi. Bishop nu menajează pe nimeni în cartea lui, ba chiar îşi avertizează cititorii că dacă sunt sensibili, ar face bine să lase cartea din mână. 

Iată zece lucruri spuse verde-n faţă de Gary John Bishop de care ai putea să ţii cont dacă îţi doreşti o viaţă mai bună: 

1. Nu mai da vina pe ghinion. Nu mai da vina pe ceilalţi. Nu mai arăta cu degetul către influenţe sau circumstanţe din exterior.

2. Toată lumea are probleme, iar viaţa nu e întotdeauna perfectă. Nu va fi niciodată.

3. Rămânând în zona de confort, repetând aceleaşi acţiuni, trăieşti de fapt în trecut şi nu înaintezi. Necunoscutul poate să conţină lucruri urâte, dar conţine şi toate lucrurile frumoase. E un izvor nesecat de oportunitate şi progres.

4. Viaţa ţi-o schimbi prin fapte, nu gândind fapte. Dacă vrei o viaţă diferită, trebuie să o faci diferită.

5. Cheia este acţiunea. Scapă de balivernele tale negativiste. Nu va fi niciodată mai bine, mai facil sau mai uşor de înţeles. Asta este. Viaţa se întâmplă acum şi nu există moment mai bun decât cel de acum.

6. Ai parte de viaţa pentru care eşti dispus să lupţi. Dacă nu eşti dispus să faci ceva pentru a schimba situaţia – cu alte cuvinte, dacă nu eşti dispus să lupţi –, atunci, fie că-ţi place, fie că nu, asta e viaţa pe care ai ales-o.

7. Cele mai importante reuşite ale noastre se nasc din disconfort, incertitudine şi risc. Tocmai de aceea, marile realizări şi succesul extraordinar sunt întâmplări rare. Majoritatea dintre noi preferă disconfortul.

8. Încetează să mai faci prostiile pe care ştii că nu ar trebui să le faci şi apucă-te de cele pe care ştii că ar trebui să le faci.

9. Nu problemele te deviază de la traseul tău, ci aşteptările. Ceea ce trebuie să reţii este că „aşteptările“ legate de cum ar trebui să fie viaţa nu te ajută cu nimic.

10. Lumea se învârte în jurul schimbării. Naştere şi moarte, creştere şi distrugere, mărire şi cădere, vară şi iarnă. Oricât ar părea că seamănă între ele, nu există două zile la fel.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite