13 X 5. În 65

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oaaaai, ce nasol e ca, într-o zi cu minus 13 afară, după ce ai aşteptat fix 13 minute troleul, te-ai urcat cu greu şi stai într-un picior, să te trezeşti întrebat dacă ajunge nu ştiu unde.

Dar e o bătrînică simpatică, tu trebuie să fii bun şi amabil oricîte ai avea pe cap, aşa cum îţi recomandă şi Dan Puric, n-ai încotro, îţi stabilizezi poziţia nesigură şi răspunzi, sincer binevoitor. Adaugi şi că nu eşti chiar sigur, de’, o generozitate gratuită, mare minune să nu fie o reminiscenţă de la alea două pagini de Coelho pe care le-ai citit peste umărul unui bărbos, mai devreme, în metrou, că tu cobori destul de repede şi că e bine să se intereseze şi la altcineva. Te întreabă dacă e frumoasă, tu, surprins, bîigui ceva cum că da, şi-ţi povesteşte apoi ce cartier nou şi frumos e la capătul liniei; Brîncuşi sau cam aşa ceva. Doar că e de preferat să-l vezi primăvara sau vara. E înghesuială şi deja ţi-e ruşine de supliciul la care dialogul supune urechile celor 13 persoane de pe metrul pătrat de 65. Oare să cobori cu o staţie mai devreme? Un semafor e roşu şi chiar înjuri în barbă minutul adiţional şi prelungirea inerentă de dialog. Într-un tîrziu vine şi staţia, îţi vezi tortura încheiată şi, de bucurie, transpiri moderat, ştiind că fluxul de urcare te va despărţi de tanti cea vorbăreaţă. Nu-i aşa deloc. Se închid uşile şi ea e tot lîngă tine. La urma urmei, nu arată rău, iar o secundă gîndeşti  chiar imoral. Reuşeşti să-ţi introduci gîndurile rele la cutie, le încui bine, ea te întreabă de zodie, se bucură că e ca şi a celui de-al 5-lea bărbat, singurul pe care l-a iubit şi asculta muzică multă, dar care a murit de 13 ani. S-au căsătorit tîrziu, el fusese pe la „Canal”, a avut un contact cu ambasada Franţei, Securitatea l-a mirosit, iar ea şi-ar fi pierdut serviciul; au făcut nunta abia cînd i-au dat drumul. Nu scoţi nici un cuvînt, sperînd că faci bine. A fost greu după ce a murit, s-a şi îmbolnăvit, dar a scăpat, apoi a trebuit să modifice totul acasă, ca să-i fie mai uşor şi să nu-l mai vadă peste tot. Te întreabă pe unde stai, îi zici, cunoaşte zona şi îi place, trage uneori cîte o ţigară pe banca aia din capătul străzii. Vine staţia, începi să respiri normal şi să prinzi culoare în obraji; asta nu se vede, e destul de puţină lumină, bine măcar că bagă căldură. Cobori, ea la fel, şi te trage discret de braţ, privindu-te galeş. Spune ceva, şi că vă înţelegeţi bine, nu-ţi dai seama despre ce e vorba, zice de legătura dintre Taur-ea şi Peşte-tu. Moment în care nu ştii dacă să îi ceri adresa sau numărul de telefon fix, privirea evaluatoare îţi alunecă în jos, dai de nişte ciorapi tricotaţi continuaţi cu o pereche de cizme de gumă comune, cu un 13 mare desenat pe ele; te scuturi pe interior şi renunţi. Te desparţi politicos şi uşurat; sau?...

                                                                        *

                                                                        *

Cezar Pârlog este autorul volumului de proză scurtă „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, apărut la Editura Tracus Arte în anul 2014, care a obţinut Premiul Naţional „Vasile Voiculescu” la secţiunea proză, ediţia XXVI, 2015.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite