4 mesaje pe care le poţi transmite printr-un salut

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Printr-o simplă strângere de mână putem transmite mesaje din cele mai diverse: de la „sunt o persoană puternică” până la „vreau să conduc discuţia”
Printr-o simplă strângere de mână putem transmite mesaje din cele mai diverse: de la „sunt o persoană puternică” până la „vreau să conduc discuţia”

În agitaţia de început de an gesturile simple cum ar fi salutul, ne lasă pur şi simplu reci. Avem lucruri mai importante la care să ne gândim, dar dacă vrem să ajungem să îndeplinim într-adevăr acele lucruri importante, ar trebui să ne preocupe mai întâi aspectele mărunte ale drumului către ele. Iată 4 mesaje pe care le poţi transmite printr-un simplu salut. Ţine cont de ele dacă vrei ca persoana din faţa ta să înţeleagă exact ce vrei să îi spui.


Sunt o persoană puternică

De cele mai multe ori când strângem mâna cuiva ar trebui să reglăm intensitatea strângerii în funcţie de intensitatea cu care cealaltă persoană ne strânge mâna. Totuşi, din dorinţa de a-şi exprima puterea, unele persoane strâng inconştient mâna interlocutorului cu o intensitate mai mare.

Nu vreau să am nicio legătură cu tine

În termeni de specialitate acest tip de salut se mai numeşte şi „mâna moartă”. O persoană care nu exercită niciun fel de presiune la realizarea mutuală a salutului transmite, fără dubiu, că este relaxată şi nu doreşte să se implice în niciun tip de legătură cu persoana din faţa sa.

Sunt deschis către experienţe noi

Acest tip de mesaj îl poţi transmite cu o strângere de mână fermă unde presiunea nu este nici prea mare, nici prea mică, iar degetele tale se adună în jurul mâinii partenerului. S-a demonstrat deja din punct de vedere ştiinţific faptul că acest tip de salut este caracteristic persoanelor extrovertite, indiferent dacă sunt femei sau bărbaţi.

Vreau să deţin controlul

Atunci când mâna ta nu se mai dezlipeşte, pentru o perioadă destul de lungă, de mâna persoanei pe care ai salutat-o, îi transmiţi la nivel inconştient că doreşti să deţii controlul conversaţiei. În acest context tu poţi stabili cursul discuţiei şi poţi opri interlocutorul atunci când îţi doreşti.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite