5 mituri dovedite adevărate, cu ajutorul ştiinţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dacă mănânci banane pe timpul sarcinii, vei da naştere unui băieţel, conform unui mit. FOTO ivillage.ca
Dacă mănânci banane pe timpul sarcinii, vei da naştere unui băieţel, conform unui mit. FOTO ivillage.ca

Dacă mănânci o lingură cu zahăr vei scăpa de sughiţ, spunea bunica superstiţioasă. De obicei, asemenea sfaturi nu au o bază, fiind simple superstiţii, însă există câteva „leacuri” pe care ştiinţa le-a întors pe toate părţile pentru a se convinge de veridicitatea lor.

1. Dacă ai arsuri la stomac pe perioada sarcinii, o să ai un copil păros

Mitul: Se spune că arsurile la stomac din timpul sarcinii apar din cauza că mama va da naştere unui copil păros. Din ce cauză poate avea o viitoare mămică arsuri la stomac, dacă nu din vina copilului său vârcolac nenăscut?

Ştiinţa: Un grup de la Universitatea Johns Hopkins din Statele Unite a efectuat un studiu din dorinţa de a distruge acest mit, dar, în timpul investigaţiei, a constatat că este, de fapt, adevărat. Cercetarea a fost efectuată pe un eşantion de 64 de femei însărcinate, dintre care 78% au declarat că aveau arsuri la stomac. După ce femeile au născut, bebeluşii au fost examinaţi de martori imparţiali pentru a se stabili dacă aceştia sunt sau nu păroşi.

image

Conform rezultatelor, din cele 28 de mame care s-au plâns de arsuri stomacale, 23 au dat naştere unor copii păroşi, din perspectiva observatorilor. Pe cealaltă parte, din cele 12 mame care nu s-au plâns de arsuri, 10 au au avut copii cu păr puţin sau fără păr.

Oricât de ciudat ar suna, explicaţia este simplă: cercetătorii „dau vina” pe nivelul ridicat de estrogen al mamei, care s-a demonstrat că este una din cauzele arsurilor stomacale şi care, de asemenea, este unul din motivele pentru care unii copii au mult păr la naştere.

2. Dacă mănânci banane pe timpul sarcinii, vei da naştere unui băieţel

Mitul: Cu cât o femeie însărcinată mănâncă mai multă mâncare în formă de falus, cu atât cresc şansele ca aceasta să poarte în pântec un băieţel.

image

Ştiinţa: Studenţii de la prestigioasa Universitate Oxford au avut o dezbatere pe această temă şi au ajuns la concluzia că bananele într-adevăr ajută la conceperea băieţeilor. Conform unui studiu efectuat pe 740 de femei însărcinate, cele care consumă mai multe calorii în timpul concepţiei şi care, în special, consumă multe banane, sunt predispuse la a da naştere unui băieţel. Pe de altă parte, au descoperit că femeile care sar, de regulă, peste prima masă a zilei au mai multe şanse să dea naştere unei fetiţe. Cercetătorii sunt de părere că nivelul ridicat de potasiu din banane are legătură cu aceste rezultate.

3. Dacă ai o problemă, somnul te ajută

Mitul: Atunci când eşti speriat de o decizie cu urmări importante, sfatul general acordat de persoanele mai puţin interesate de „oful”  tău este: „dormi acum, o să ştii mâine ce trebuie să faci”, de parcă răspunsul la întrebări ţi-ar apărea în vis, ca prin farmec.

image

Ştiinţa: Cercetătorii de la Universitatea Lancaster au testat această teorie pe trei grupuri de subiecţi. Un grup a fost lăsat să doarmă „cu problema”, un alt grup a fost ţinut treaz, cu gândul la o problemă anume, iar al treilea a fost obligat să rezolve problema pe loc. Rezultatele au arătat că cei care au dormit au venit cu soluţii mult mai eficiente decât celelalte două grupuri. Potrivit oamenilor de ştiinţă, somnul „permite” accesarea unor informaţii. Cu alte cuvinte, atunci când oamenii sunt treji şi concentraţi pe un anumit lucru, scapă din vedere detalii importante.

4. Oamenii în vârstă pot prezice vremea

Mitul: Unii oameni bătrâni ştiu, uneori, când va ploua. Cum? Nu prin magie, asta e clar.

image

Ştiinţa: Artrita pare a fi sursa „puterilor magice” ale vârstnicilor. Când o furtună este pe cale să înceapă, presiunea aerului scade, iar acest lucru cauzează inflamarea membrelor persoanelor în vârstă. De exemplu, comparăm corpul cu un balon care îşi păstrează forma pentru că presiunea din interior este egală cu cea din exterior. Când presiunea de afară scade, balondul se dilată – la fel se întâmplă şi cu corpul omenesc. Astfel, atunci când bătrânii acuză dureri de oase, este posibil să ai nevoie de o umbrelă.

5. Untul de arahide te scapă de guma lipită în păr

Mitul: Există numeroase remedii pentru problema gumei în păr, dar cea mai populară pare a fi folosirea untului de arahide pe post de şampon.

image

Ştiinţa: Se pare, totuşi, că folosirea untului de arahide într-un asemenea caz nu este o glumă. Secretul stă în ulei. Guma nu se dizolvă în apă, dar se dizolvă în ulei, iar untul de arahide conţine din plin. La fel de eficient este şi uleiul de măsline. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite