9 sfaturi pentru eficienţă şi productivitate maximă la locul de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele ultra-productive preţuiesc timpul şi ştiu să-l folosească raţional. Acestea adoptă obiceiuri specifice pe care le integrează în rutina lor zilnică pentru a-şi asigura succesul.

Fiecare zi la birou înseamnă şedinţe, telefoane, mesaje text, alerte prin e-mail şi multe sarcini pe care ar trebui să le duci la bun sfârşit până la finalul zilei. Energia ne este adesea consumată de toate deciziile pe care trebuie să le luăm. Gândeste-te la orele pe care le-ai pierdut în trecut încercând să-ţi aminteşti ce mai ai de făcut, scrie medium.com.

Pentru a fi cât mai productivi vă oferim câteva sfaturi esenţiale care vă vor ajuta să atingeţi nivelul de eficienţă dorit:

Prioritizarea

Prioritizaţi şi faceţi doar ceea ce este important. Evitaţi activităţile care necesită mult timp. Spuneţi „nu“ celor care nu conduc către rezultate concrete.

Planificaţi-vă lista de sarcini

Nu supraestimaţi numărul de lucruri pe care le puteţi face într-o zi. În loc să creaţi o listă lungă şi să fiţi frustraţi că nu terminaţi, încercaţi să treceţi activităţile care nu suportă amânare.

Renunţaţi la multitasking

Încercarea de a face mai multe lucruri simultan poate duce la ineficienţă. Trebuie să vă faceţi un obicei din a vă dedica unei singure sarcini înainte de a trece la următorul proiect.

Stabiliţi o limită de timp tuturor întâlnirilor

Setaţi un obiectiv şi o limită de timp pentru toate întâlnirile echipei. De obicei, sunt recomandate întâlnirile de o oră pentru o eficienţă maximă. Şi chiar aşa, încercaţi să vă încadraţi în intervale de timp pentru activităţle şi subiectele pe care le veţi aborda.

Reduceţi numărul întâlnirilor

Reduceţi întâlnirile neplanificate ale echipei. Puteţi să strângeţi oamenii în sala de şedinţe pentru o întâlnire fulger, dar clarificaţi lucrurile urgente şi nu transformaţi aceste sesiuni în întâlniri lungi.

Nu lăsaţi e-mailurile să vă mănânce timpul

Nu actualizaţi sau verificaţi mesajele noi şi nu păstraţi e-mailul deschis tot timpul. Vă va ucide productivitatea.

Email-uri scurte

Învăţaţi arta e-mailului scurt - două până la trei paragrafe. Utilizaţi cel mai mic număr de cuvinte posibil.

Nu uitaţi de pauze

Poate suna nerezonabil, dar pauzele programate pot ajuta la îmbunătăţirea concentrării. Munca obsesivă nu este productivă deoarece obosiţi şi vă va fi greu să vă concentraţi.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite