Stil de viaţă

articolul anterior articolul urmator

În noi

1
7 Apr 2020 09:18:51
Laura Andreea Popa

Ceva a murit în mine. Pentru a nu începe să miroasă, corpul meu şi-a scăzut temperatura şi-am ajuns să tremur în fiecare secundă ca un alcoolic privat de sticlă.

Tremur cu trei rânduri de haine pe mine, tremur sub apa fierbinte din duş, tremur când îmi lipesc mâna amorţită de frig pe tigaia înroşită de flacăra aragazului. Dimineaţa îmi tremură mâna pe cana plină cu cafea fierbinte, iar seara, când încerc să-mi tranchilizez gândurile c-un ceai, vărs lichid auriu pe piele. Locul se înroşeşte şi doare, dar dacă-l atingi e la fel de rece ca un peşte mort. Tremur noaptea când îmi ascund întregul corp sub plapuma dublă, tremur la 3 dimineaţa când corpul îmi urlă că e obosit, dar mintea îmi e trează, tremur o oră şi jumătate mai târziu, când mă ridic din pat, cocoşată şi încercănată.

Simt în nări frigul din interiorul meu. Mediul îmi simte temperatura şi încearcă să mă păstreze vie, aşa că mă-nconjoară cu aer cald. Rafale de aer fierbinte se rostogolesc spre mine şi eu le trag în piept ca un fumător înrăit. Îmi despart nările cu degetele îngheţate, doar să intre mai mult aer cald şi gura o casc până-n podea, ca un monstru hămesit care-şi disloacă maxilarul în faţa unei victime prea mari. Mă înec, dar nu mă opresc. Trag cu braţele amorţite tot aerul fierbinte şi-l ţin în mine. Nu vreau să mai expir. Simt fierbinţeala inspiraţiei cum îmi încălzeşte gura şi alunecă pe gât, croindu-şi drum spre stomac. Încep să ameţesc, dar nu-mi mai e frig, aşă că nu expir. Inspiraţia fierbinte se aruncă cu putere în stomac. Acolo moare şi eu expir cu jale. Simt cum mi se lipesc nările de frig. Expiraţia îngheţată din interiorul meu răceşte mediul cald, îl culcă la pământ. Transformă căldura în picuri de apă pe care îi îngheaţă. Mediul e transformat, obligat să înghenuncheze în faţa interiorului.

Simt gust de putrefacţie pe buze. Tremur fără control şi simt gust de putrefacţie pe buze. Mă şterg cu mâneca uneia dintre cele trei haine de pe mine şi-mi sparg buza. Mâneca e îngheţată şi materialul de gheaţă mi-a crăpat pielea subţire a buzei de jos. Gustul de sânge se amestecă cu cel de putrefacţie şi simt că-mi vine să vomit. Aş putea să-mi vomit interiorul? Ar fi oare asta scăparea mea? Să scot din mine mortul care mi-a luat trupul în stăpânire pentru că-n el nu mai era viaţă?

Îmi bag degetele îngheţate şi aspre pe gâtul care cu doar câteva secunde înainte simţise căldura exteriorului şi împing. Îmi împing mână tot mai adânc pe gât, dar nimic. Nu pot să-mi provoc nicio reacţie. Receptorii mei nervoşi sunt îngheţaţi şi nu răspund niciunui stimul extern. Nu pot stârni o reacţie de respingere a propriei mâini, care să declanşeze o reacţie în lanţ şi să arunce la suprafaţă mortul ce zace în stomacul meu. Mâna mea alungă tot mai adânc pe gât şi am ajuns să-mi simt cotul între dinţi. Tot nimic.

Corpul meu nu reacţionează în niciun fel. Nu vrea să dea afară cadavrul. Simt ceva între buricele degetelor. Pare a fi un burete. Oare am ajuns la plămâni? Rup o bucăţică din acel ceva ş-un miros şi mai puternic de putrefacţie îmi inundă nările. În gură simt gustul morţii. Pământ umed, clisos, ce mi se lipeşte de cerul gurii şi se extinde precum o ciupercă. Aş vrea să-l scuip, să-l vomit. Mintea-mi plânge şi urlă să scuip, dar nu pot. Am împietrit. Singura mişcare de care mai e capabil corpul este să împingă mâna dreaptă pe gât. Îmi simt umărul între dinţi.

Nu mai arăt a om. Sunt jumătate în interior şi din gură-mi curge sânge. Pielea din jurul gurii a crăpat, muşchii feţei s-au rupt şi oasele maxilarului s-au sfârămat, pentru a face loc corpului meu să intre pe gură. M-am consumat pe mine şi am ajuns la cadavrul care zace în interior. Am vrut să-l scot pe el afară din mine, dar m-a tras din exterior spre el.

E întuneric în interiorul meu, dar îmi dau seama că sunt din nou întreagă. Oasele feţei mi-au crescut la loc, muşchii s-au întins şi o piele intactă îi îmbracă din nou. Buza mai devreme spartă e acum la loc plină. Şi-mi e cald. Şi m-am oprit din tremurat. E ciudat, aici nu miroase a mort. În nări simt miros de lapte cald, îndulcit cu prea mult zahăr alb, şi-n gură gustul fidelei ce zace umflată în lapte. Mi se face foarte somn. Voi adormi puţin.

„Dormi acum. Te-ai chinuit destul să ajungi aici. Vorbim când te trezeşti şi ai să vrei să mă vezi...”

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Alexandra Tina
9.04.2020, 00:22:48

ai descoperit america te-ai prins ca traiesti in iad. mare descoperire epocala.