Stil de viaţă

articolul anterior articolul urmator

Întoarcere în împărăţia roşiilor coapte

13
25 Jul 2019 10:55:15
Lavinia Bălulescu
FOTO: Lavinia Bălulescu
FOTO: Lavinia Bălulescu

În fiecare vară familia mea cultivă roşii în grădina din spatele curţii. Vacanţele mele au fost mereu populate de mâţe care aleargă printre straturi, de câini care au interzis să se apropie, de bunici care udă cu grijă fiecare cuib şi de mese cu salate în care, da, evident, se înmoaie pâinea.

Când ai patru-cinci ani, tot procesul se transformă într-o adevărată mitologie: felul în care răsadurile sunt aduse acasă, sunt mângâiate, pupate, descântate şi plantate, modul în care se pregăteşte terenul, cu ajutorul aţei se trasează straturile, se sapă gropile, se plantează frumuseţile şi apoi se aplaudă şi se visează.

Fetiţele de patru-cinci ani pot participa la udarea cuiburilor, acest cuvânt care sună atât de intim şi de protector, sunt cuiburi, ca şi cum în ele ar locui nu plante, ci păsări, pui care trebuie ajutaţi şi apăraţi. Aşadar cuiburile se udă şi se chicoteşte în jurul lor, copiii cu tălpile goale pot păşi printre straturi, dar trebuie să fie foarte atenţi să nu calce plăntuţele şi nici să nu se atingă de vreo urzică ivită te miri pe unde. Printre straturi copiii mai pot întâlni gândăcei de toate culorile şi chiar păianjeni, nu unii înfricoşători, ci mai degrabă fiinţe harnice şi firave, care nu vor fi strivite, pentru că muncesc foarte mult să contruiască autostrăzi subţiri între plante.

Mai trec câteva dimineţi, una, două, treizeci, nu se ştie precis, pentru că fetiţele de patru-cinci ani nu au calendar, iar într-o zi când te duci în grădină vezi că plăntuţele s-au transformat într-o pădurice. Acum sunt cât tine de înalte şi au o umbră a lor, care ascunde în ea tot felul de fiinţe. Desigur, mâţele şi căţelul curţii nu au voie nici măcar să se apropie, dar pisicile se pricep să trişeze. Ele consideră că straturile de roşii sunt cea mai agreabilă parte a curţii în miez de vară, acolo te poţi adăposti de căldură, poţi dormi/leşina cu orele, poţi prinde câte o şopârlă mai fraieră, iar seara poţi chiar să dai o tură în joacă.

Când eşti o fetiţă şi ai patru-cinci ani, ştii că cea mai importantă parte a cultivării roşiilor în grădină e reprezentată de bunici. Ei pregătesc cuiburile, ei le îngrijesc, tot ei le şi culeg, iar tot ce poţi face tu se limitează la a-ţi băga mâinile în bulion sau a avea curajul să mergi seara în grădină, pe întuneric, pentru a dovedi că nu-ţi e frică să culegi nişte roşii din straturile pline cu posibili monştri.

Treizeci de ani mai târziu, când prin curte nu mai umblă fetiţe, nici căţei, nici bunici, doar multe, multe mâţe, recoltele familiei mele s-au schimbat, iar geografia grădinii pare a fi cu totul alta. Un singur lucru s-a păstrat: roşiile, cultivate acum de alte mâini. Pisicile au acum toate drepturile de a păşi printre straturi, numai că alţi oameni udă pământul, alţi oameni îl sapă, alţii mângâie plantele, le pupă şi le descântă.

La mine în oraş, oamenii vorbesc uneori despre roşii când se întâlnesc, despre cum s-au făcut, dacă s-au mănit sau nu anul ăsta, dacă le-a ars soarele prea tare, cât de necesară ar fi o ploaie, cât de dulci sunt, ce surprize au avut când au plantat un soi şi a crescut altul, cât de devreme trebuie să te trezeşti dimineaţa pentru a le uda şi ce frumoase sunt atunci când le pui într-un castron şi le pregăteşti pentru salată.

Uneori oamenii din oraşul meu te cheamă în curţile lor pentru a-ţi arăta recolta de roşii de anul ăsta. E un fel de a ne confirma unii altora că suntem vii şi că lucrurile încă mai pot merge bine.

Citiţi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Bălulescu

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

13 Comentarii

NF Vids
25.07.2019, 11:05:44

Comentariu considerat abuziv.

Adrian Foangǎ
25.07.2019, 13:03:44

Melancolia rosiilor de gradina... asta e idelaul arzator al romanului: sa manance ca la masa-mare acasa. Altii se apuca de lansat misiuni spatiale, pe noi ne macina chestiunea rosiei de tara si a branzei...

-7 (11 voturi)
Alfa Omega
25.07.2019, 15:00:10

Foanga, pt romani rosiile sunt cultura ,asa cum la nemti berea este o cultura si o lege.Cel care nu respecta tehnologia berii si foloseste substante chimice in fabricarea ei este obligat sa inchida sandramaua sau fabrica si nu are voie sa mai fabrice nicodata bere. Rosiile la romani sunt un vis , un parfum merg la orice mancare si sunt un rasfat de culoare si dulceata , binentales daca sunt produse fara chimicale si in gradina propie !

+7 (7 voturi)
Constantine Constantine
25.07.2019, 16:29:26

Pai in loc de rosii poti sa cultivi orice alt ideal! Naratiunea , in cazul de fata, demonstreaza ca viata e trecatoare.Rosia ramine, omul se duce! Si in copilaria mea se puneau rosii.Nu stiu cum, nici macar nu se manau si erau dulci si zemoase.Astazi rosiile au alt spil.Cu cit sint mai crude cu atit se pastreaza mai mult.Asa ca gogoneaua verde trece prin tunelul cu infrarosii si la capatul celalat apare rosie!! Si e tare , ca rezista si o luna pe tarabe.Cind o tai, e verde in interior da, cica, asa e la moda azi.Plus acceleratori de crestere, chimicale si multe altele. In ziua de azi rosia a devenit o mare afacere: trebuie sa creasca si sa se coaca repede, nu neaparat in pamint ci in saci cu vata minerala sau pe bazinele cu apa.Pentru unii nici nu mai conteaza gustul (care se apropoie de ala de iarba!).Intelegeti acum de ce erau importante rosiile din copilarie? Si aerul si soarele, apa si chiar pamintul erau altfel.Acum totul se maneaza,insectele se multiplica, chimicalele ard si atunci iti amintesti de copilarie.Si atunci, exact cum spune si autoarea, inseamna ca inca sintem vii!

+6 (6 voturi)
Iliana Bruckner
25.07.2019, 16:27:32

Am fost "acasa" Si s-a intamplat din nou. De pe Dura,apare,tolanit ca intr-o imensa covata,inconjurat de dealuri,orasul meu. Din nou clipele de fericire egoista. Doar eu si orasul.Si nimeni si nimic intre noi. Sa fie acesta tot un soi de fir care ne leaga? Caci n.am uitat sa caut carticica Vis febril, Amanda legata de fetita ei,Nina,sa fie acesta firul iubirii,si,mai cu seama,dispare atunci cand un om dispare? Sau continua sa fie,in cine stie ce plan? Si,daca tot am fost acasa,am trecut si pe la ai mei. Dragii,s-au dus,dar bisericuta de lemn,unde au slujit,rand pe rand,e tot acolo,semeata infrunta timpul. Dar ce spun eu?e tot mai frumoasa,ea,bisericuta. Si lespedea de piatra de la intrare e tot acolo,ba mai mult,sunt pentru o dimineata si eu pe acolo. Fara gluma,am doua amintiri ca-n piatra intiparite: -o zi fierbinte,prafuita,nemiscata parca,primesc dintr-o fantana apa. Proaspat scoasa cu o galeata cam veche,cam plina de cucuie,dar ce rece!Dar ce gust.N-as mai sti sa ajung prin satucul pierdut prin nord de Maramu',cu fantana cu apa vie. -Si a doua amintire:baciu Mitru(de la el am o lada de zestre,veche de tot dar cu o valoare sentimentala de nepretuit,nu degeaba am adus-o cu mine in Germania),da fuguta in gradina si aduce niste rosii aproape fierbinti,cu un miros sfant si atat de gustoase. Era de parca as fi mancat felii din vara tineretii mele,fara ca macar sa stiu ce fac.

+4 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (13)