Într-o zi, poate că o să ni se ceară să declarăm şi anul morţii?...

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

De vreo două sau chiar trei săptamâni, nu am mai reuşit să intru pe Facebook. Nu din lipsă de timp, pur şi simplu mi s-a interzis accesul fără nicio explicaţie. Parola şi userul cu care intram de obicei păreau moarte, aşa că am abandonat pentru o vreme această activitate, gândindu-mă că este un blocaj tehnic sau o eroare care se va rezolva la un moment dat.

După un timp, am început să mă neliniştesc şi mai apoi să mă enervez. Am apelat la rude şi prieteni care navighează pe internet cu deosebite abilitaţi. Niciunul dintre ei nu a ştiut să-mi spună despre ce este vorba.

-Schimbă-ţi parola, îmi spuneau, nu ai ce să faci! Părea ca o sentinţă căreia nu poţi să i te împotriveşti.

-Dar mi se pare ridicol să-mi schimb userul sau parola, în loc să primesc nişte explicaţii cu scuzele de rigoare. Pagina mea de Facebook ar trebui să fie ca o casă (dacă plătesc chirie) în care să am dreptul să intru şi să ies când vreau, fără atâtea controale. Iar dacă cineva are ceva să-mi spună, să mă contacteze... nu să-mi pună sigiliu pe uşă.

După multe încercări nereuşite, am aflat ce se doreşte de la mine. Să trec pe pagina de Facebook numele meu din buletin, şi anume Jaroslava Demian, nu Iarina Demian, fiindcă Iarina nu este numele meu adevarat, ci o  poreclă... după mintea acestui balaur cu 9 capete.

Iarina este un diminutiv de la Jaroslava. Mama mă striga Iarina  de pe vremea când încă nu vorbeam.. Iarina Demian este numele meu de scenă pe care îl folosesc de o viaţă, pe afişele de teatru, în cronici, interviuri, articole etc, etc. Nu este un nume oarecare şi nici o poreclă după care se ascunde un şmecher sau, mai rău, un criminal...

   
În anii '50, învăţam la şcoală că Stalin este tăticul nostru al tuturor şi că de la el ne vin toate lucrurile bune... dar acasă aflam că este cel mai mare criminal şi că nu există despot mai sălbatic şi mai cinic.
Pe urmă, rând pe rând, au apărut alţi criminali, la fel de cinici, care, mai presus de toate, ne exterminau psihic şi ne îngrădeau libertatea…

După '89, în sfârşit, am devenit LIBERI, cel puţin aşa am crezut şi, într-un târziu, a apărut şi Facebook, ca o confirmare a libertăţii noastre mult visate...!

Toţi deopotrivă, mari şi mici, buni şi răi, proşti şi deştepţi, culţi şi inculţi suntem liberi să ieşim în faţă, să ne batem cu pumnii în piept, să vociferăm, să strigăm, să ne înjurăm unii pe alţii, să ne spunem “drăgălăşenii” anoste care nu ne costă nimic (nu se ştie când ne vor prinde bine), să dăm citate din marii gânditori ai omenirii, să facem politică, să dăm jos guvernele, să alcătuim partide, etc, etc, dar nu suntem liberi să folosim un nume pe care l-am onorat şi sub care am muncit o viaţă întreagă şi pentru care am primit recunoaştere.

A-mi folosi numele de scena nu este un exces care să facă din libertate ceva rău, cum se întâmplă de multe ori. Facebook este expresia unei libertăţi induse, nicidecum reale, un surogat pe care ne străduim cu toţii să-l înghiţim, în lipsă de altceva mai bun.

Într-o zi, în schimbul aşa zisei libertăţi, poate că o să ni se ceară şi anul morţii ??? Şi atunci va trebui să-l aflăm... sau să renunţăm  la “MAREA FAMILIE FACEBOOK!”
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite