Şi nu voiai să pleci…

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bomboane mentolate şi pufuleţi. Jocuri interminabile de table. Pierdeam de fiecare dată. Nici până astăzi nu mi-am luat revanşa. Întotdeauna miroseai a apă de gură şi eu credeam că aşa miroase bătrâneţea, pentru că ai mei nu aveau apă de gură din aia şi mi-era străin mirosul tău.

Am descoperit-o mai târziu şi nu am folosit-o pentru că-mi amintea de tine şi mă făcea cumva să mă simt vinovată că te-am crezut bătrân pe nedrept.

Mai ştii cum, o dată am venit pe la tine şi ne-am oprit la Florica să ne dea în boabe de porumb? Frumos viitor îmi mai inventa femeia aia!

Trăgeai mereu la Loto şi erai expert în pariuri. Sau aşa-mi păreai: AS. Eu citeam romane, tu citeai cum să faci combinaţii şi să dai lovitura în volume „săţioase” pe care le găseam de-a dreptul plicticoase. Camera ta de zi era dotată cu umbrelele tuturor. Îţi plăcea să le repari. A, şi să colecţionezi ziare, care nu ţin nimănui de urât.

Mi-ai dat cornată şi afinată, abia apucasem să-ţi povestesc c-am găsit coarne la noi. Că nu mai mâncasem niciodată şi că sunt un deliciu. Fructele mele preferate, parol. Şi atunci ai început să-mi povesteşti misterele pădurilor. Şi mi-ai zis de borşul ăla din zarzăre pe care nu l-am făcut încă.

Şi apoi ne-am mai jucat ce ne-am mai jucat, timpul a trecut. Şi încă-mi amintesc că nu voiai să pleci. Voiai să-mi mai spui de troscot şi de pătlagină. Şi un pic de soc. Şi nu voiai să pleci şi eu voiam să citesc Fahrenheit supărată că m-ai bătut la table şi că obosiseşi să câştigi şi eu să dau cu zarul. Şi până la urmă ai plecat.


 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite