Activităţi care te pot relaxa şi care, în acelaşi timp, îţi vor stimula imaginaţia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petrecem foarte mult timp la birou, aşa că atunci când avem puţin timp liber ne întrebăm ce am putea face astfel încât să îmbinăm utilul cu plăcutul.

Mai jos găseşti o listă de activităţi care te vor ajuta să te relaxezi şi, în acelaşi timp, să înveţi lucruri noi şi să îţi dezvolţi imaginaţia.

Citeşte sau ascultă o carte

Lectura reuşeşte, de obicei, să facă două lucruri: să te relaxeze şi să îţi pună la picioare tot felul de lumi fantastice. Fie că vorbim de volume de astrofizică sau de literatură, o carte te va rupe de realitate şi îţi va stimula imaginaţia. Variantele sunt nenumărate, iar singura regulă utilă ar fi să alegi un volum scris de un autor care ţi-a plăcut în trecut sau unul care aparţine unui gen literar care îţi place. Dacă nu îţi surâde ideea de a răsfoi paginile unui volum în format clasic, atunci ai putea opta pentru un audio book. Pe Open Culture, de exemplu, ai la dispoziţie aproape 1.000 de audio book-uri gratuite, începând cu Haruki Murakami şi Charles Bukowski şi până la Anais Nin şi Kurt Vonnegut. Alte site-uri de pe care ai putea descărca (tot gratuit) audio book-uri sunt Librivox, Lit2Go, Loyal Books şi Mind Webs.

Zece idei

Despre ce e vorba? Este un exerciţiu practicat în şcolile de business din Statele Unite şi pe care îl recomandă o mulţime de antreprenori. Ideea e destul de simplă: iei o agendă, un pix şi îţi propui să notezi zece idei pe o anumită temă: idei de afaceri, idei pentru a-ţi îmbunătăţi stilul de viaţă şi aşa mai departe. Pe lângă faptul că poate fi foarte relaxant după o zi stresantă, acest exerciţiu îţi va antrena imaginaţia. În plus, s-ar putea chiar să descoperi că în lista respectivă ai notat şi o idee inovatoare sau utilă, care te-ar putea ajuta într-un mod nesperat.

Alege un podcast

Podcasturile se împart în mai multe categorii: artă, comedie, muzică, business, politică, tehnologie, ştiinţă şi aşa mai departe. Unele pot fi ascultate prin aplicaţii precum Podcasts, Stitcher sau iTunes, iar pe altele le poţi accesa direct de pe site-urile celor care le produc. Variantele sunt, deci, nenumărate. Pe lângă faptul că un podcast poate fi un zgomot de fundal foarte relaxant, dacă alegi să asculţi activ poţi afla lucruri interesante. Conform unui studiu făcut de Pew Reseach Center, 40% dintre americani au ascultat în ultimul an cel puţin un podcast, iar 24% au ascultat unul în ultima lună. Pe lângă faptul că te relaxează, un podcast poate deveni şi un adevărat instrument de învăţare. O alternativă la podcasturi ar putea fi discursurile TEDx, care îţi pot fi la fel de utile.

Încearcă şi tu câteva dintre aceste idei şi descoperă care te-ar putea ajuta cel mai mult.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite