Amalia Enache, prezentatoare TV: „La 17 ani m-am îndrăgostit prima oară nebuneşte“
0S-a născut la Hunedoara în ’77, după cutremur, iar tatăl ei s-a gândit că ar putea deveni ziaristă. După ce a publicat un protest la adresa revistei liceului, a fost şi ea cooptată în echipa care redacta publicaţia.
Amalia s-a hotărât să se înscrie la cursurile Facultăţii de Jurnalism din Timişoara în urma unei discuţii cu un lector al acestei instituţii pe care l-a întâlnit la o nuntă şi care a asigurat-o că se va număra printre primii 10 admişi.
Mai citeşte şi:
După trei ani petrecuţi la televiziunea locală Analog, şi-a încercat norocul la Pro TV, singurul post pe care îl urmărea la acea vreme, şi astfel s-a mutat în Bucureşti. Pe Amalia Enache o puteţi urmări la Pro TV, la Ştirile nopţii, pe care le prezintă alături de Cristian Leonte, de luni până vineri, de la ora 22.30.
Ce amintiri ai din oraşul în care ai copilărit?
Am copilărit în apropierea lacului Cinciş. Am fost înconjurată de păduri, aşa că amintirile mele de copil au miros de aer de munte şi sunt colorate în verde adevărat. Un teren de joacă nesfârşit şi destulă libertate.
Adolescenţa, cu ambiţiile şi îndrăgostelile ei, mi-e legată de oraş. Liceul şi preocupările de atunci m-au ţinut mai urbană. Doar când chiuleam de la liceu, fugeam într-o poieniţă din spatele Castelului Huniazilor. Era tare, tare frumos acolo. Apoi, mă amuz când îmi aduc aminte de celebra „Faleza" - aşa-i zice toată lumea, deşi oraşul e la sute de kilometri de mare.
E drumul care străbate, de fapt, centrul oraşului şi pe care hunedorenii se plimbă seara, dintr-o parte în alta, aşa, la nesfârşit, şi doar pe unul dintre trotuare. Te întâlneşti cu oricine pe Faleză... Of, am tocit şi eu asfaltul ăla pe la 16 ani, cu prietenii.
Cum era casa în care ai copilărit?
Albă, cu un râuşor în faţă şi cu un nuc în spate. Cu etaj. Cu o scară exterioară în spirală, ca o cochilie de melc care mi se părea imensă şi pe care îmi plăcea mie mult să stau. Am şi fotografii acolo de când eram mică. Era o locuinţă veselă. Şi parcă mirosea a prăjituri de casă.
Ce voiai să devii când erai mică?
Medic.
Ce îţi plăcea cel mai mult să faci în timpul copilăriei şi, mai târziu, în adolescenţă?
Să citesc.
Erai un copil liniştit sau mai agitat?
Am fost un copil de prim-plan până la vârsta şcolii, pe care nu-l dădeai jos de pe scenă la recitatul poeziilor şi destul de timidă mai târziu. Mai degrabă liniştită, dar povestitoare mare, ambiţioasă, mereu cu ţintă pe locul întâi. Fratele meu zice că eram „cu plânsu'-n vârful nasului".
Plângeam uşor când eram mititică, dar nu din răsfăţ, ci dacă nu-mi reuşea cine ştie ce mare chestie. Mai eram peltică, sâsâita-sâsâitelor. M-a lecuit fratele meu, că râdea de mine, şi atunci m-am autocorectat. Şi nu-mi plăcea să fiu pupată de altcineva decât de părinţi, aşa că deveneam chiar obraznică dacă încerca cineva să mă atingă.
De ce ai vrut să te faci jurnalist?
Ca să călătoresc, să cunosc oameni, mulţi oameni, să scriu, să mă fac cunoscută.
Cum ai ajuns să lucrezi în presă?
Eram studentă în anul I la Jurnalism şi am ajuns oarecum întâmplător la un concurs pentru crainici de ştiri la o televiziune locală. Ei căutau un băiat. Aveam 19 ani şi le-au plăcut ochii mei şi dezinvoltura.
Ce înseamnă televiziunea pentru tine?
Pro TV.
Ţi-ai dori să faci şi altceva sau televiziunea este marea ta dragoste?
E marea mea dragoste. Aş putea să fac altceva, asta e sigur. Dar tot ce avem în viaţă mai de preţ sunt alegerile. Posibilitatea de a alege. Înseamnă alegerea şi destinul meu, deopotrivă.
La 17 ani s-a îndrăgostit prima oară nebuneşte
Una dintre experienţele care au marcat-o puternic în copilărie a fost boala bunicii ei. „Îi duceam apă, nu mai putea să se mişte deloc la un moment dat, dar avea tot timpul sub pernă ceva pentru mine, adesea ciocolată sau bomboane", îşi aminteşte cu tristeţe prezentatoarea, adăugând că suferinţa bunicii ei a determinat-o să înveţe foarte bine la începutul şcolii şi a fost chiar motivul principal pentru care a dorit să devină medic.
„Voiam s-o salvez, să mă fac doctoriţă sau să descopăr un leac. Cred că experienţa asta m-a sensibilizat în legătură cu oamenii în suferinţă. E strâns legată de meseria mea", a completat Amalia.
Trecând la un ton mai vesel, ea povesteşte momentul celei mai mari prostii pe care a făcut-o în copilărie. Când şi-a sărbătorit ziua de naştere în clasa I. Părinţii i-au spus să-şi invite toţi colegii, însă ea a înţeles să cheme toţi colegii de şcoală, din clasa I până într-a VIII-a: „Nu am primit nici măcar o palmă de la părinţi. Era suficient să mă mustre ca să-mi fie ruşine de-mi venea să intru în pământ".
O altă năzbâtie a fost fuga întâmplătoare de-acasă, alături de fratele ei. „A fost rău tare când am dispărut şi ne-au căutat cu orele. Ne-a furat peisajul şi-am ajuns pe Faleză. Au fost disperaţi ai mei. Dar de vină a picat fratele meu, mai mare cu şapte ani", mai povesteşte Amalia.
Cele mai dragi amintiri ale prezentatoarei sunt cele legate de mama ei, care o mângâia când stăteau una lângă cealaltă, şi momentele în care tatăl ei îi citea poezii. O adolescentă destul de cuminte, Amalia a descoperit primul sărut când avea 15 ani, iar când s-a îndrăgostit nebuneşte împlinise 17 ani.
În cantonament cu echipa de oină
Mare iubitoare de câini şi pisici, Amalia vorbeşte cu drag despre animăluţele care populau casa şi grădina casei în care a crescut. Pe primul patruped de care îşi aduce aminte îl chema Azor, iar când a împlinit 8 ani, ea a primit primul ei câine-lup, pe care l-a botezat Ajax. Acum are un singur câine, unul dintre puii lui Ajax, pe care l-a botezat Axi. Când îşi aduce aminte de pisoii care zburdau în jurul ei, zâmbeşte: pe toţi îi chema Gimi, însă nu-şi aduce aminte exact de ce. Micuţa Amalia îşi petrecea aproape toate vacanţele de vară în tabere, la munte şi la mare. „Când mă întorceam, plecam cu tatăl meu în cantonamente cu echipa de handbal sau de oină şi stăteam două-trei săptămâni la mama-mare din Oltenia, la ţară. Am fost mereu încurajată să călătoresc, să cunosc oameni", îşi aminteşte prezentatoarea.
Cele mai bune prietene ale ei din copilărie au fost Diana şi Daciana. La 14 ani s-a împrietenit cu Cristina, alături de care a trăit cele mai intense momente ale adolescenţei. Amalia îşi aduce aminte că alături de Diana „devasta" dulapurile mamelor. Daciana era sportiva grupului, aşa că alături de ea făcea gimnastică sau pleca în excursii pe munte. „Cristinei îi mărturiseam toate trăirile mele adolescentine şi, de fapt, făceam mai totul împreună, exact ca două surori. Părinţii noştri, care s-au împrietenit prin noi, ne consideră şi acum ca fiind parte din familie."
Persoanele care au marcat-o însă cel mai mult în copilărie au fost mama ei, pe care Amalia o consideră întruchiparea blândeţii şi a bunului-simţ, şi tatăl, care nu pierdea nicio ocazie să danseze cu ea în braţe; părea că el ştie toate lucrurile din lume şi avea un răspuns la toate întrebările ei.
Se încarcă comentariile...
