ANALIZĂ De ce îi ţin mii de români spatele părintelui Pomohaci? „A fost un lider religios, a creat un fenomen, un fel de «Arsenie Boca 2»“
0Preotul Cristian Pomohaci, exclus din Biserica Ortodoxă Română şi cercetat de Parchetul General pentru racolare de minori în scopuri sexuale, continuă să fie aplaudat la scenă deschisă, iar enoriaşii fac scut în jurul lui în ciuda acuzaţiilor grave care i se aduc. „Adevărul“ a încercat să afle din ce motiv mii de români îi iau apărarea părintelui, mergând până la a-i ataca violent pe criticii acestuia.
Cazul Pomohaci, pe scurt
În luna iunie, un nou scandal zguduia Biserica Ortodoxă Română: preotul Cristian Pomohaci din Mureş, cunoscut în Ardeal şi pentru talentul său de cântăreţ de muzică populară, este surprins într-o conversaţie audio în timp ce îi face avansuri unui adolescent în vârstă de 17 ani.
În luna iulie, dosarul ajunge pe masa Parchetului General.
În tot acest timp, preotul Pomohaci a reufzat să discute cu presa şi a negat acuzaţiile în faţa reprezentanţilor Arhiepiscopiei Ortodoxe din Alba Iulia, însă nu a putut oferi dovezi care să îl dezincimineze.
Când Pomohaci a fost chemat la sediul Arhiepiscopiei din Alba Iulia, unde avea loc o cercetare în cazul său, oamenii au cântat cântece bisericeşti şi au spus rugăciuni cu voce tare în curtea interioară a Catedralei Ortodoxe mai bine de trei ore, cât timp preotul a discutat cu reprezentanţii Arhiepiscopiei. Multe persoane au plâns şi s-au pus în genunchi pentru ca preotul lor să nu fie exclus din biserică.
Mai mult, peste 1.700 de susţinători ai părintelui-vedetă au depus un memoriu la Arheipiscopia Ortodoxă de Alba Iulia şi la Patriarhie prin care solicită sprijin pentru restabilirea adevărului. „Se încearcă chiar din interior să se dezmembreze, să se surpe BOR, cu susţinerea «în tandem» cu forţele externe, vrăjmaşe din ţară şi dinafară, prin subminarea prestigiului şi al autorităţii unor preoţi, a unor biserici, precum şi al creştinilor“, se susţine în memoriu.
Pe 28 iulie, Pomohaci a fost caterisit. Caterisirea este cea mai gravă pedeapsă pe care o poate primi un preot, însemnând înlăturarea definitivă din cler, prin ridicarea dreptului de a sluji la altar.
De la izbucnirea scandalului şi până în prezent, Pomohaci a continuat să cânte şi să joace la diverse evenimente. Şi enoriaşii au continuat să-l susţină: „nu este vinovat“, „totul este o înscenare“, „părintele nu ar fi făcut niciodată aşa ceva“.
Nu mai departe de duminică, Pomohaci a fost primit cu aplauze, iar zeci de admiratori au urcat pe scenă, unii împreună cu copiii, pentru a-i dărui flori, la un festival din Jina, judeţul Sibiu, în cadrul căruia Pomohaci a susţinut un recital.
Părintele Pomohaci şi mitul eroului
De unde acest val de simpatie faţă de un preot acuzat că ar fi racolat minori în scopuri sexuale? Am încercat să aflăm de la specialişti care sunt mecanismele psihologice din spatele unei astfel de atitudini.
Psihologul Mihai Copăceanu afirmă că este vorba de cel puţin două categorii de susţinători: cei care îi preţuiesc calităţile spirituale şi cei care îi apreciază talentul artistic. „Pe de o parte sunt cei apropiaţi de spiritualitate şi de poziţia, identitatea, autoritatea şi rolul său de preot, cei care l-au cunosc în mod direct sau nu, adică cei care preţuiesc calităţile spirituale, serviciile religioase de care au beneficiat sau au auzit. Şi nu sunt puţini, deci o fidelitate care are la bază raţiuni religioase. Trebuie să subliniez că domnia sa a fost un lider religios, a creat un fenomen cu impact naţional în propria parohie, un fel de «Arsenie Boca 2». Pe de altă parte, există categoria celor care l-au susţinut observând comportamentul său de interpret, apariţiile publice larg mediatizate, prestanţa, succesul artistic, discursul cu impact şi mai ales tipul de melodii pe care le interpreta. Toţi aceşti factori au creat o imagine solidă şi greu de destabilizat mai ales în România. În fine, ambele categorii de persoane pot coincide, pentru că la români muzica populară este prietenă bună cu religia compatrioţilor“, explică psihologul.
Solidaritatea cu preotul are la bază o admiraţie solidă, evident formată în timp, pe care doar faptele criminale ar putea să o afecteze Mihai Copăceanu, psiholog
Expertul subliniază că solidaritatea cu preotul are la bază o admiraţie solidă, evident formată în timp, pe care doar faptele criminale ar putea să o afecteze. De asemenea, publicul susţinător diminuează aceste acuzaţii şi chiar le respinge considerând că nu sunt reale, că sunt acuzaţii născocite venite să afecteze mitul eroului.
În alte state, publicul este neiertător şi cariera practic se încheie în urma unui astfel de scandal, susţine Copăceanu, care dă exemplul starului Michael Jackson: „După scandalul sexual nu a mai avut aceeaşi popularitate. Americanii şi lumea întreagă nu l-au iertat.“
„În România există cultura scenaritei“
Credinţa oamenilor că este foarte probabil să se afle în faţa unei înscenări este invocată şi de sociologul Alfred Bulai: „Dacă nu crezi informaţia despre acea persoană, nu e nicio problemă, mai ales că în România există cultura scenaritei, care sugerează întotdeauna că e o manevră a cuiva. Sunt prinşi oameni în flagrant şi alţi oameni, care îi cunosc pe respectivii, totuşi cred şi spun că e o înscenare. Faptul că este o informaţie în spaţiul public nu înseamnă că e şi crezută.“
Sociologul mai consideră şi că persoanele care îl apără pe Pomohaci nu cred informaţiile apărute tocmai din cauza credibilităţii precare a presei, moment în care primează încrederea în persoana pe care o cunosc direct. „Nu uitaţi că televiziunile nu au o foarte mare credibilitate în România, tocmai pentru că sunt multe informaţii ciudate, amestecate. Sigur că există şi informaţii serioase, la fel cum sunt şi posturi serioase, dar per ansamblu oamenii nu alocă o credibilitate foarte mare şi atunci experienţa directă e mai importantă. Iar informaţia este oricum reinterpretată în comunităţi, ceea ce se numeşte comunicare în doi paşi. Are o forţă de convingere infinit mai mare un om pe care îl cunoşti decât comunicarea în spaţiul mediatic“, explică Bulai.
Sunt prinşi oameni în flagrant şi alţi oameni, care îi cunosc pe respectivii, totuşi cred şi spun că e o înscenare. Are o forţă de convingere infinit mai mare un om pe care îl cunoşti decât comunicarea în spaţiul mediatic Alfred Bulai, sociolog
Acesta oferă şi un exemplu grăitor: „De aceea se foloseşte testimonialul în publicitate. Dacă vedeţi o reclamă la un anumit produs, dar aveţi o vecină care lucrează pentru compania respectivă şi vă spune că sub nicio formă nu consumă acel produs, v-a convins să nu mai cumpăraţi aşa ceva, pentru că experienţa directă este infinit mai importantă.“
Totodată, Bulai atrage atenţia că, în ciuda crezului general, informaţiile apărute în spaţiul public sunt consumate de o minoritate cruntă: „Asta este o iluzie pe care noi o avem: că dacă ne ocupăm noi de o chestie înseamnă că şi lumea ştie. Nu! O parte importantă a populaţiei nu se uită la informaţii de genul ăsta. Nu mai zic că sunt şi oameni din mediul rural care sunt departe cu totul de fenomen. Nu mai zic de tinerii care nu consumă televizor de felul lor, consumă internet şi de aici îşi iau doar anumite tipuri de informaţii. Nu sunt toţi la fel de expuşi, mai ales că în general oamenii foarte religioşi nu sunt consumatori de astfel de informaţii. Oricum, chiar dacă afli o informaţie trebuie să mai faci un pas pentru a o crede.“
Atitudinea preotului a rămas nezdruncinată
Psihologul Diana Nicolescu subliniază că deşi poate părea paradoxal faptul că preotul continuă să aibă admiratorii, există o explicaţie simplă şi evidentă: a accepta realitatea ar însemna că vină în contradicţie produndă cu convingerile noastre cele mai intime - credinţa în Dumnezeu şi, respectiv, în reprezentanţii ei, oamenii cu sutană. „Oamenii nu sunt pregătiţi pentru schimbări profunde, dar mai ales rapide, pentru că i-ar dezechilibra emoţional. Din punct de vedere psihologic, întotdeauna avem tendinţa de a căuta argumente care să fie coerente cu ceea ce credem sau ştim deja. Acest fenomen psihologic se numeşte gândire deziderativă, unde fiecare dintre noi ne creăm propria noastră societate socială subiectivă, această construcţie dictând felul în care ne comportăm şi care rezultă uneori în comportamente iraţionale, cărora cu toţii le cădem victime. Un creştin va căuta teorii despre creaţionism, un ateu va avea evoluţionismul ca explicaţie exhaustivă, un fan Michael Jackson îl va crede nevinovat, un enoriaş va găsi scuze lui Pomohaci. Un psiholog însă va căuta să îl înţeleagă“, scrie Diana Nicolescu pe blogurile adevarul.ro.
La rândul ei, psihologul Keren Rosner subliniază că este vorba de un ataşament şi o loialitate determinate şi influenţate emoţional, iar în astfel de cazuri se activează mecanismul de apărare în faţa unei dezamăgiri - negarea acesteia.
„Persoanele care pot fi dezamăgite dureros preferă să-şi clădească inconştient un mecanism de apărare prin negare, nu văd şi nu înţeleg ceea ce este clar şi evident. Astfel se protejează să nu sufere. Este un pilon de susţinere interioară care s-ar prăbuşi dacă ar admite că realitatea este altfel decât şi-au construit-o. Sunt puţine lucruri în care oamenii mai au încredere şi le dau speranţa că binele, dreptatea, omenia există. Religia este unul dintre aceste repere pentru foarte mulţi şi este greu să accepte că acest reper este şubred tocmai pentru că asociază religia cu slujitorii ei, confundând divinul cu acţiunea umană“, explică Rosner.
Sunt puţine lucruri în care oamenii mai au încredere şi le dau speranţa că binele, dreptatea, omenia există. Religia este unul dintre aceste repere pentru foarte mulţi şi este greu să accepte că acest reper este şubred tocmai pentru că asociază religia cu slujitorii ei, confundând divinul cu acţiunea umană Keren Rosner, psiholog
Copăceanu atrage atenţia şi unui alt aspect poate chiar mai important: atitudinea preotului, care a rămas nezdruncinată de acuzaţiile grave. „Fiind acuzat că a racolat minori în scopuri sexuale, neaducând probe prin care să se dezvinovăţească, fiind exclus din preoţie, după un imens scandal mediatic cu zeci de acuzaţii şi acuzatori, s-a prezentat la mai multe spectacole, cântând, jucând, veselind publicul care l-a aplaudat minute în şir. Chiar o persoană nevinovată, în asemenea circumstanţe suferă presiunea publicului şi ar decide să se retragă din viaţa publică măcar pentru o perioadă scurtă, pentru a se proteja şi totodată pentru a se stabili emoţional. Ceea ce nu s-a întâmplat“, remarcă psihologul.
Acesta mai arată şi că mulţi nu consideră că acuzaţiile aduse părintelui sunt grave, pentru că au un grad ridicat de toleranţă faţă de persoanele cu imagine publică solidă: „Gândiţi-vă la justificarea des auzită în popor «doar nu a omorât pe cineva». Adică doar crima este ceva grav. Restul se acceptă.“
Idealizarea mistică
Interesant este şi faptul că foarte mulţi dintre cei care îl apără pe Pomohaci sunt aceiaşi care împărtăşesc valorile familiei tradiţionale, ceea ce face ca acuzaţiile de homosexualitate să fie în contradicţie directă cu principiile promovate de familia tradiţională. Rosner crede că persoanele care nu acceptă comportamentul homosexual, însă îl apără pe Pomohaci, nu asociază aceste două elemnte contradictorii cu persoana pe care o apreciază şi o consideră o victimă.
„Ei nu pot psihologic să accepte faptul că omul în care au avut încredere, pe care l-au investit cu calităţi duhovniceşti şi putere poate face ceva ce ei ar blama. Este un tip de idealizare mistică în care cineva poate să îi atribuie unui alt om capacităţi speciale şi nu admit că ar fi altfel. Mai există şi influenţa de grup care poate să atragă unii susţinători. În pofida faptului că se îndoiesc de veridicitatea faptelor, nu pot avea o poziţie contrară grupului. Este frica de excludere sau jena de a nu coaliza cu susţinătorii. Probabil sunt şi persoane care găseau sensul vieţii prin participarea la viaţa bisericească şi activităţile conexe. Este vorba şi de coeziunea grupului care se simte responsabil să-şi apere liderul şi să evite pericolul să se destrame dacă liderul este discreditat.“
Religia şi credinţa, un rol esenţial în apărarea lui Pomohaci
Ce rol joacă religia şi credinţa în ochii oamenilor care îl apără? Un rol esenţial, însă nu exclusiv, este de părere Copăceanu.
„Pe drept cuvânt un cleric are un statut şi reprezintă în gândirea unui practicant religios o autoritate de ordin moral, un model şi cel care are o verticalitate valorică pentru că trimite la Divinitate. Un preot are acest statut doar prin simplu fapt că este preot, indiferent de faptele sale. Şi aici tot vorba din popor ne explică «să nu faci ce face popa». Dacă credincioşii îl apreciază şi pentru calităţi suplimentare, imaginea devine şi mai puternică. Deci, în concepţia omului de rând o faţă bisericească nu va fi capabilă de aşa ceva. Dar explicaţia nu se rezumă la statutul clericilor, ea poate fi aplicată şi altor categorii socioprofesionale, oameni cu status şi rol public impresionant (politicieni, medici, profesori universitari), care în ciuda evidenţelor, nu suferă blamarea din partea publicului. Oamenii consideră că unele comportamente exclud alte comportamente. Cazul de faţă. Ori un preot celebru, un medic de prestigiu poate comite acte imorale şi în acelaşi timp să fie un bun profesionist. Ca societate suntem pervertiţi rău de tot“, spune Copăceanu.
„De multe ori rolul de preot este atât de sudat de persoana care îl deţine încât uităm că el este în primul rând om şi că poate să se comporte omeneşte, cu bune şi cu rele. Imaginea persoanei respectabile, carismatice, cu atribuţii recunoscute social este preferata unor persoane cu biografie săracă, tineri, săraci, anonimi. Tindem sa apărăm şi să dăm dreptate celui care are merite, bogat, decât celui simplu, nevoiaş. Cam aşa tind să se poziţioneze şi cei care nu cântăresc obiectiv faptele pe care le evaluează, ci se lasă angrenaţi de imboldul afectiv. Adică mai mult «cum i se pare» decât «cum este» situaţia dacă ar privi-o nepărtinitor. Bineînţeles că religia este foarte importantă pentru majoritatea oamenilor. Fiind o zonă în care concretul şi certitudinile nu sunt la îndemână, oamenii caută în slujitorii ei confirmarea credinţei lor. Proiectăm asupra preoţilor ceea ce avem nevoie să ne menţină ancoraţi în religie: dreptate, moralitate, iubire, adevăr“, explică şi Rosner.
În încheiere, psihologul Mihai Copăceanu afirmă că este dureros faptul că oamenii se arată nepăsători în faţa unei acuzaţii grave, în care cuvântul-cheie este „minor“.
„Din păcate, lipsa unei educaţii sexuale în general, în familie, în societate, prin servicii medicale şi psihologice specializate şi în mod particular în şcoli are relevanţă şi pentru atitudinea noastră faţă de asemenea fapte. Trauma unui copil abuzat sexual are efecte pe termen lung asupra psihicului său. Chester Bennington a fost abuzat sexual în copilărie, iar Michael Jackson a fost chiar arestat, fiind eliberat după ce a plătit o cauţiune de 3 milioane de dolari. Şi acuzaţia a fost alta, mult mai uşoară: comportament indecent în prezenţa unor minori. Iar procesele ulterioare s-au derulat ani la rândul. Ori în România avem mari probleme la capitolul infracţiuni de natură sexuală. Nu uita cazul Vaslui şi solidaritea cu violatorii. Sunt curios cum se va derula şi încheia acest caz“, declară Copăceanu.
Citeşte şi:
Preotul caterisit Cristian Pomohaci, aplaudat de mii de oameni la festivalul ciobanilor de la Jina
Alina Mungiu-Pippidi: Homosexualii BOR sunt deasupra legii. Restul, în iad şi la puşcărie
Se încarcă comentariile...
