Apartamentul din Oradea în care treci din living în bucătărie printr-o uşă ascunsă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
a

Amenajarea unui apartament cu trei camere din Oradea a pornit de la un board de Pinterest în care proprietarii au salvat constant imagini pentru inspiraţie. Ce aveau în comun toate acele imagini? Nuanţe de gri, încăperi aerisite, linii curate şi piese ultra moderne.

Un cuplu de tineri pasionaţi de călătorii din Oradea şi-a cumpărat un apartament de 82 metri pătraţi, la gri. Şi-au zis „Acum e momentul să ne facem propriul acasă demn de Pinterest” şi au hotărât să lucreze cu designerul de interior Andreea Iancu.  Ea le-a ascultat toate dorinţele şi a pus accent pe funcţional, cu multe spaţii de depozitare ascunse.

„Deşi ok dimensionat, apartamentul nu e compartimentat foarte generos (în special zona de zi şi bucătăria), aşa că am încercat să simplific cât mai mult partea de mobilier şi să gândesc totul cât mai funcţional”, povesteşte Andreea. Procesul de a amenajare s-a întins pe aproape un an, iar asta şi pentru că s-a desfăşurat în 2020, în timpul primului an de pandemie Covid-19, dar şi pentru că fiecare detaliu a fost gândit şi implementat cu cea mai mare atenţie. Proprietarii au preferat să dureze mai mult până se mută decât să uite ceva.

Uşa care există, dar lipseşte cu desăvârşire

Pentru living, marea dorinţă a cuplului a fost un şemineu, iar Andreea a ales unul cu bioetanol şi l-a integrat în corpul de mobilier pe care e aşezat televizorul. În felul ăsta a păstrat linia modernă a amenajării şi nu a încărcat spaţiul cu un element de sine stătător.

A completat zona cu un colţar generos şi confortabil şi cu multe surse de lumină. A folosit o bandă cu spot-uri în dreptul bibliotecii încastrate în perete, o lustră cu mai multe braţe ca lumina centrală, două aplice aşezate pe un perete de accent din riflaje şi evident, lumina naturală.

Dar livingul a venit şi cu un bai: uşa către bucătărie era în mijlocul peretelui şi micşora vizual camera şi făcea mai grea mobilarea. Şi cum nu a avut posibilitatea să o mute, Andreea a propus altă soluţie. A montat o uşă culisantă ascunsă, integrată în mobilierul din jurul TV-ului. Aşa, nu fragmentează în niciun fel livingul, trecerea în bucătărie e mai uşoară. Dacă nu ştii că e acolo, mai că nici n-ai crede.

În final, întreaga combinaţie a transformat livingul în camera preferată a cuplului. Cei doi îşi petrec aici cel mai mult timp, până vine vara şi se mută în logia semi-închisă, perfectă pentru o seară de relaxare la aer curat.

tapet minimalist
tapet minimalist

A continuat să combine alb, gri şi maro închis şi în dormitor, unde a mai făcut o combinaţie la care nu te-ai fi gândit: pe o bucată din peretele care încadrează patul a pus tapet, iar restul peretelui l-a îmbrăcat în parchet. Şi ca să nu închidă prea mult camera, a compensat cu două corpuri de iluminat suspendate, aşezate deasupra noptierelor, şi cu benzi LED pe marginile tapetului.

Continuarea articolului, aici

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite