„Atelierul de cusut straie împărăteşti”, locul unde românii reînvie şezătorile de altădată şi învaţă să-şi coasă propria ie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Organizate o dată pe stăptămână, atelierele de cusut găzduiesc cursanţi de toate vârstele.FOTO Asociatia Rost
Organizate o dată pe stăptămână, atelierele de cusut găzduiesc cursanţi de toate vârstele.FOTO Asociatia Rost

Românii sărbătoresc astăzi, pe 24 iunie, „Ziua Universală a Iei”, iniţiativa comunităţii „La Blouse Roumaine” datând din anul 2013. Ia românească este sărbătorită în prezent pe 6 continente, în peste 50 de ţări, frumoasa bluză tradiţională fiind redescoperită de tineri care participă la ateliere unde învaţă să-şi coasă propriile ii.

Ia este din nou în trend însă, de cele mai multe ori, când vrem să ne achiziţionăm o astfel de podoabă tradiţională găsim tot felul de falsuri de fabricaţie chinezească, originalele fiind tot mai rare. 

La rezolvarea acestei probleme s-au gândit fondatorii Asociaţiei Rost din Bucureşti care organizează ateliere de cusut ii, promovând totodată stilul de viaţă tradiţional.

„Am avut bucuria să constatăm că sunt destul de mulţi cei care vor să înveţe să coasă ii şi care iubesc ia. Desigur, puţini ştiau să deosebească o ie autentică de un fals, produs industrial, fără nici un fel de legătură cu tradiţia. După doi ani de când organizăm acest atelier, clubul celor care ştiu să coasă şi să identifice o ie autentică a crescut semnificativ, iar unii au ajuns la adevărate performanţe, cosând, în timp, câteva splendori de ii, după tipare străvechi”, ne-a declarat Adela-Ioana Târziu, managerul proiectului „Casa cu Rost”.

Ia românească, un brand de ţară cunoscut la nivel mondial, a atras atenţia atât unor pictori celebri, precum Henri Matisse, care a redat frumuseţea bluzei tradiţionale româneşti în creaţiile sale, dar şi designerilor vestimentari care au introdus articolul în colecţiile lor. Astfel, a revenit trendul iilor, mulţi tineri purtând cu mândrie bluzele primite de la părinţii şi bunicii lor, sau articole cumpărate din magazinele de specialitate.

„Credem că ia pentru femei şi cămaşa naţională pentru bărbaţi îi înobilează pe cei care le poartă. De aceea am supranumit atelierul nostru: ”Atelier de cusut straie împărăteşti”. Ia adevărată se coase manual, cu migală, în  timp destul de lung, de la câteva luni până la un an sau mai mult, în funcţie de dibăcia fiecăruia şi de complexitatea modelului. Un asemenea efort îi dă iei o valoare inestimabilă.”

Cusută de numeroase generaţii de femei, ia românească cere timp şi pasiune pentru realizarea motivelor şi simbolurilor specifice fiecărei regiuni în parte. Mai greu sau mai uşor, cei care vor să înveţe această artă trebuie să dea dovadă de răbdare şi tenacitate.

„Cusutul iei se învaţă relativ uşor. Cu răbdare, atenţie şi îndrumare adecvată sunt învăţaţi paşii esenţiali realizării ei şi tipurile de cusături. Însă finalizarea unei ii de către o persoană aflată la prima experienţă este un proces care necesită mai multă răbdare, tenacitate şi dragoste pentru acest meşteşug”,spune Adela-Ioana Târziu.

casa cu rost

FOTO Asociaţia Rost

În cadrul unui număr de şapte şedinţe organizate pentru împărtăşirea meşteşugului în arta cusutului de ii, „Asociaţia Rost” le dezvăluie participanţilor diverse modele si tehnici de cusut, arătând cum se croieşte ia, ce o diferenţiază de o cămaşă, ce materiale se folosesc, vorbind totodată de istoria acestei podoabe tradiţionale.

„Dacă iniţial participanţii au venit pentru a deprinde meşteşugul, după o vreme constată că se simt bine în atmosfera aceasta, că întâlnesc oameni cu aceleaşi principii de viaţă şi cu preocupări asemănătorare, că pot comunica şi pe alte subiecte. Se nasc prietenii solide aici. De altfel, credem că acesta este unul dintre mai importante câştiguri ale tuturor celor care participă la evenimentele Casei cu Rost: cultivăm prietenia, în jurul unor valori perene.”

Organizat o dată pe stăptămână, atelierul găzduieşte cursanţi de toate vârstele. Dacă în general femeile sunt interesate de acest tip de atelier, de-a lungul timpului, au fost şi participanţi bărbaţi. Majoritatea celor care au venit la primele lecţii, revin în timp, formându-se o comunitate a celor care împărtăşesc sentimentul de mândrie şi apartenenţă la locul în care s-au născut.

Cei care nu găsesc timpul necesar participării la un astfel de atelier, pot achiziţiona „Kit de prim ajutor”, un produs lansat de Ioana Corduneanu, arhitectă şi autoarea blogului „Semne Cusute”, care vine în sprijinul celor ce vor să facă primul pas în arta cusutului, produsul conţinând tot ce este necesar începerii acestui meşteşug.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite