Stil de viaţă

articolul anterior articolul urmator

Au aflat secretul bătrâneţii

0
17 Feb 2010 17:58:25
Autor: adevarul

Una dintre marile enigme ale biologiei - cum şi de ce îmbătrânesc celulele - a fost rezolvată de o echipă de cercetători reuniţi la Universitatea Newcastle din nord-estul Marii Britanii, scrie „Financial Times“.

Aceştiau au abordat „biologia sistemelor", bazată pe crearea unor modele pe computer şi de experimente pe culturi de celule modificate genetic, prelevate de la şoareci.

În starea de îmbătrânire celulele nu se mai divid, iar ţesuturile pe care le creează arată semne fizice de degradare precum pielea ridată sau inima slăbită. Potrivit cercetării, celulele care îmbătrânesc detectează problemele ADN-ului şi trimit semnale interne specifice.

Aceste semnale ale pericolului determină mitocondriile, elementele celulei responsabile de respiraţia celulară, să producă molecule cu radicali liberi, care, la rândul lor, comunică celulei fie să se autodistrugă, fie să se oprească din diviziune. Scopul este de a evita înmulţirea celulelor îmbătrânite, care, dacă devin maligne, duc la apariţia cancerului.

Cercetătorii speră ca, în urma descoperirilor biochimice, să apară medicamente mai bune pentru bolile legate de înaintarea în vârstă, precum diabetul sau suferinţele cardiace.


Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările