Adolescentului îi revine mansarda, părinţilor etajul unu, iar parterul este un spaţiu comun.
Proprietarii, o familie de antreprenori, au fost motorul acestui proiect, în care s-au implicat 100%. După ce au locuit mai bine de zece ani în casa bunicii, moştenită de unul dintre proprietari, cei doi au decis că e timpul să o adapteze nevoilor actuale. Pentru transformarea casei au apelat la designerul Ciprian Sipoş.
”Proprietarii erau legaţi sufleteşte de casa bunicii, care însă devenise neîncăpătoare în ultimii ani. Din acest motiv au transformat-o într-o locuinţă mai mare, păstrând în acelaşi timp amintirile locului. Unele zone exterioare au fost incluse în noul proiect, cum ar fi un spaţiu de depozitare, care a devenit terasa casei", spune designerul.
Transformare de la A la Z


Pentru ca reconversia să aibă loc, fundaţia casei bătrâneşti, din care au fost păstrate doar zidurile de susţinere, a fost consolidată. Peste acestea au fost ridicate etajul unu şi mansarda, folosindu-se o structură uşoară, din lemn.
Parterul este compus din bucătărie, living, baie şi o zonă de depozitare. La etaj există un dormitor, o baie şi un dressing, iar la mansardă - un dormitor, o zonă de studio, relaxare & dressing şi o baie.
Amenajarea interioară a pornit de la ideea ca livingul şi dormitoarele să fie spaţii colorate, în nuanţele preferate ale celor trei locatari. Casa scării a fost tratată asemeni unei mici galerii de artă în alb şi negru, în timp ce bucătăria şi băile sunt în culori neutre. Designerul a folosit piese de mobilier şi accesorii din registre diferite, iar rezultatul este un mix de eleganţă, culoare şi confort.
„Culorile şi mixul de texturi folosite dau unicitate acestui proiect.”
Spaţii ample, culoare şi poveşti din Narnia

Să le luăm pe rând. La parter, pentru a crea impresia de spaţiu mai mare, dar şi pentru a susţine ideea de loc dedicat socializării, bucătăria a fost despărţită de zona de zi prin uşi franţuzeşti, ce lasă spaţiile să comunice.
Livingul este asociat de proprietari cu ideea de spaţiu de vacanţă, de socializare. Aici, amplasarea mobilierului este ca o invitaţie deschisă la discuţii, şi nu neapărat pentru privit la televizor. Pardoseala este placată cu marmură, montată astfel încât să dea puţin dinamism interiorului. Zona de zi are o deschidere largă către casa scarii, ce a fost dublată faţă de cât era iniţial. Ideea principală a acestei modificări vine tot în sprijinul conceptului de spaţii largi, aerisite.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
7 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
evident respectandu-se toate reglementarile in vigoare .. . aviz celor care au prin zonele istorice case ale bunicilor.... cred ca articolul ar trebui sa fie marcat ca si publicitate.
Având în vedere numele "autorului", era obligatoriu să marcheze articolul drept publicitate!
Extinderea si supraetajarea unei case vechi cu parter este o smecherie acceptata cointeresat de functionarii de la Urbanism, pentru a obtine mai usor autorizatia de constructie. In realitate vechea casa se demoleaza si se face una noua, pastrand eventual un perete neportant din vechea constructie.Daca au construit cu Autorizatie de Constructie in zona Arcului de Triumf (zona de monumente istorice)trebuiau sa ia AC de la PMB si au avut nevoie obligatoriu de avizul Ministerului Culturii si de PUZ. Buna poanta cu ”au apelat la un designer” . Pentru proiectare unei asemenea constructii era nevoie minim de arhitect membru UAR , de Inginer de rezistenta, de Expert Tehnic MLPAT si Verificatori de proiect. Designerul ii putea ajuta cel mult la alegerea mobilierului si lustrelor.
Comentariu considerat abuziv.
foarte anosta casa - nu vad ce are atat de special pentru ca adevarul sa ii dedice un articol? nu au consolidat casa bunicii. Fundatia casei vechi nu avea cum sa sustina magaoaia asta si subzidirile sunt prea scumpe ca sa merite efortul. In principiu au facut o poza cu niste ziduri, le-au daramat si au construit o casa de 3 ori mai inalta. Eventual daca titlul articolului ar fi fost : " cum sa proiectezi o casa fara caracter " poate era mai interesant. bucataria e ok da nu rupe gura targului prin design - o mobila de pal lipsita de imaginatie.
Vezi toate comentariile (7)