Automutilarea, strigăt de ajutor sau teribilism

Gabi spune că oamenii se uită ciudat la el când poartă mânecă scurtă

Persoanele care se rănesc singure încearcă, în general, să-şi alunge suferinţele sufleteşti prin durere fizică, dar există şi un număr mare de tineri care recurg la acest gest doar din teribilism. Automutilarea este o problemă întâlnită mai ales la adolescenţi, spun psihiatrii. Mulţi dintre cei care se rănesc cu bună-ştiinţă îşi regretă faptele şi evită să-şi arate cicatricele.

De cele mai multe ori, oamenii care se automutilează o fac pentru a scăpa de emoţiile negative, arată majoritatea studiilor. Psihiatrul Florin Tudose spune că automutilarea este o practică mai des întâlnită la adolescenţi şi, mai ales, la cei teribilişti. Cu acest fenomen se confruntă şi specialiştii în psihiatrie din alte ţări, unii făcând cercetări susţi­nute privind cauzele acestor gesturi extreme.

Cercetătorul Edward Selby, membru al Institutului Naţional de Sănătate Mintală din Statele Unite ale Americii, atrage atenţia asupra faptului că automutilarea este o problemă şi în SUA în articolul său, „Tăieturi pentru a scăpa de durerea emoţională?", publicat în revista Psihology Today. „Oricât de ciudat ar putea părea pentru unii dintre noi, automutilarea fără intenţia de sinucidere, cum ar fi tăierea, arderea sau zgârierea adâncă, este o problemă majoră şi des întâlnită, mai ales la adolescenţi", spune specia­listul. În general, cei care se automutilează regretă ulterior ceea ce au făcut.

„Un fel de puşcărie în aer liber"

În acest tipar se înscrie şi Gabi, un bărbat originar din Călăraşi, în vârstă de 30 de ani, poreclit de apropiaţi Nepotu'. Are braţele, antebraţele şi abdomenul brăzdate de cicatrice pe care şi le-a făcut chiar el în urmă cu peste 10 ani. „Acum, când mă uit la mâinile mele, îmi cam pare rău, dar nu mai am ce să fac. Am început să mă tai pe mâini de pe la 13 ani şi ultima oară când am făcut-o cred că aveam vreo 20 de ani", spune el.

El a început să se automutileze atunci când a intrat într-un grup pe care îl cataloghează acum „destul de dubios", în care aproape toţi membrii se tăiau sau se zgâriau intenţionat. Gabi spune că niciunul dintre prietenii lui nu avea un motiv anume. „Aveam cu toţii probleme, dar nimic dramatic. Era pur şi simplu o modă. Am crescut într-un mediu în care toţi băieţii voiau să fie «zmei» şi exemplele pe care le aveam erau numai foşti puşcăriaşi. Şi ce să înveţi de la ei? Doar tăieturi, tatuaje şi alte prostii. În perioada despre care vorbesc, între anii 1995-2000, Călăraşiul era «un fel de puşcărie în aer liber»", afirmă Gabi, care acum locuieşte împreună cu prietena lui în Galaţi.

El spune că, pentru a evita anturajul în care intrase, a plecat în Italia, la muncă. „Cât timp am fost plecat din ţară nu m-am tăiat niciodată pentru că nu mai umblam cu aceiaşi oameni şi pentru că nici nu mai stăteam toată ziua, aşa cum făceam acasă", explică bărbatul. Psihiatrii spun că automutilarea este, de cele mai multe ori, legată de consumul de  alcool sau de droguri.

Gabi se regăseşte în această descriere, afirmând că de fiecare dată când s-a tăiat era sub influenţa băuturilor alcoolice. „Niciodată nu mi-am făcut răni fără să beau. De obicei, ne strângeam mai mulţi, beam orice până ne ameţeam bine şi după aceea ne tăiam ori cu lama, ori cu briceagul, cu cioburi de la sticle, cu ce se nimerea. Câteodată ne tăiam toţi cu aceeaşi lamă", povesteşte tânărul. De consum de droguri nu se pune problema, spune el, pentru că, în perioada aceea, nu aveau acces la astfel de substanţe.  

Şi-a tăiat venele „din greşeală"

Gabi a devenit conştient mult mai târziu de riscurile la care s-a supus. „În momentele alea nu mă gândeam că poate să fie vreun prieten de-al meu bolnav de hepatită sau de altceva şi că pot să mă îmbolnăvesc şi eu. Oricum, am avut noroc şi nu am luat nicio boală", afirmă bărbatul.Totuşi, a ajuns şi la spital, în urma unei nopţi de pomină, în care s-a tăiat pe mână mai adânc decât îşi propusese. „Niciodată nu mi-a trecut prin cap să-mi tai venele, din cauza asta nici nu mă tăiam pe interiorul antebraţului, unde sunt venele «la vedere», dar, la un moment dat, fiind foarte ameţit, «n-am luat măsură» la ciob şi s-a dus adânc de tot şi cred că a atins şi o venă sau ceva pentru că mi s-a umflat mâna. Am fost la doctor, m-a pansat şi mi-a dat nişte antibiotice", îşi aduce aminte Gabi.

"Niciodată nu mi‑am făcut răni fără să beau. Ne strângeam mai mulţi, beam până ne ameţeam şi după aceea ne tăiam cu lama, cu briceagul, cu ce se nimerea.''
Gabi 30 de ani

Un obicei de care se scapă foarte greu

Autovătămarea este susţinută de o stare de încordare crescută şi de iritabilitate, conform unui studiu făcut de psihologul Margareta Iosub, împreună cu alţi trei specialişti în domeniu, pentru Ministerul Apărării Naţionale. „Printre factorii predispozanţi ai automutilării se numără neglijenţa din partea unui părinte sau pierderea unuia dintre părinţi, tulburările de personalitate şi dependenţa de alcool sau de droguri", se arată în studiul „Automutilarea, între intenţionalitate şi boală psihică", publicat şi pe siteul psihodiagnostic.ro.

Tăierea pe mâini, cea mai frecventă formă

Tăierea pielii este cea mai frecventă formă de automutilare. De obicei, tăieturile nu sunt adânci, dar în unele cazuri necesită o intervenţie medicală. Zonele în care se taie cel mai frecvent persoanele care se automutilează sunt încheietura mâinii, partea superioară a braţului, partea interioară a coapselor şi toracele superior, spun specialiştii.

La fel de comună este şi arderea pielii, de obicei cu ţigara. Unele persoane îşi pot face rău prin zgâriere sau prin lovire. Alte forme de automutilare, mai uşoare, includ ciupirea pielii, smulgerea părului sau  înghiţirea de substanţe toxice. Psihiatrii spun că, deşi există o legătură între automutilare şi suicid, majoritatea celor care se rănesc singuri nu îşi riscă viaţa.

Cercetătorul american

Edward Selby spune că există o prejudecată foarte răspândită potrivit căreia automutilarea este, în primul rând, o formă de manipulare socială, prin care cel care se îşi face singur rău încearcă să obţină ceva (deţinuţii încearcă să obţină transferul în alt penitenciar, adolescenţii încearcă să obţină atenţie). De fapt, explică specialistul, majoritatea oamenilor se automutilează pentru a se elibera de sentimentele de singurătate, de goliciune sufletească sau de izolare, pentru a-şi distrage atenţia de la alte probleme sau pentru a-şi diminua sentimentele de furie. „La fel cum mulţi oameni folosesc alcoolul sau drogurile pentru a uita de probleme pentru o scurtă perioadă, şi automutilarea este legată de autosabotaj, prin faptul că este folosită ca o reacţie la stres", mai spune Edward Selby.

Răni din ce în ce mai profunde

El spune că efectele automutilării dispar după o anumită perioadă, iar din această cauză apare nevoia persoanei res­pective de a se răni mai des şi mai profund pentru a obţine efectele dorite. „Cei care se automutilează des au probleme legate de şcoală, de serviciu sau legate de relaţiile sociale", subliniază Selby.

„Mulţi dintre cei care se automutilează ar renunţa cu greu la acest obicei, deoarece este o modalitate eficientă de a scăpa de emoţiile negative. Pentru ei este o unealtă menită să-i ajute să facă faţă situaţiilor stresante şi supărătoare şi simt că ar fi neajutoraţi fără ea", mai spune cercetătorul. Acesta atrage însă atenţia că automutilarea severă poate cauza disfuncţii permanente ale nervilor atinşi. În plus, studiile arată că, în timp, automutilarea poate duce la un sfârşit tragic - sinuciderea.

Motivele gesturilor extreme

Studiile făcute de profesorii de psihologie Matthew Nock şi Mitchell Prinstein de la Universităţile Harvard şi din Carolina de Nord, din Statele Unite ale Americii, arată că există patru motive principale pentru care oamenii se automutilează:
- Reducerea emoţiilor negative;
- Dorinţa de a simţi şi altceva în afară de amorţeală şi goliciune sufletească;
- Încercarea de evitare a unor situaţii provocate de mediul social;
- Dorinţa de a cere ajutor.

Clipuri şterse de pe YouTube

În urma unui studiu canadian care a relevat faptul că cele mai populare videoclipuri despre automutilare de pe YouTube au strâns peste 2 milioane de vizualizări şi peste 12.000 de aprecieri pozitive, 100 de astfel de filmuleţe au fost şterse de reprezentanţii  site-ului în urmă cu câteva luni. Cercetătorii s-au arătat îngrijoraţi cu privire la impactul pe care l-ar putea avea videoclipurile asupra persoanelor predispuse la acest tip de comportament, conform ABC News. Stephen Lewis, coordonatorul studiului, a afirmat că majoritatea filmuleţelor ilustrau o atitudine neutră, însă a avertizat că popularizarea lor ar putea fi riscantă pentru anumite persoane.

Părerea specialistului

Hanibal Dumitraşcu, psiholog: Şedinţele de psihoterapie sunt obligatorii

Automutilarea este cel mai des întâlnită în penitenciare. Deţinuţii se folosesc de aproape toate formele de automutilare, de la înfigerea cuielor în cap, până la crestarea braţelor şi a abdomenului. Este, de fapt, o cultură a închisorii, care se învaţă de la cei consideraţi veterani. Prin acest mod, deţinutul încearcă să scape de unele pedepse sau de restricţii. Evident că fenomenul există şi în libertate şi, cu siguranţă, cei care se automutilează au probleme de ordin psihologic. Schizofrenia sau o altă patologie severă poate împinge unele persoane să se autovătămeze.

Cât despre tratamentul care poate ajuta persoanele în cauză, acesta trebuie să fie atât medical, cât şi terapeutic. Din punct de vedere psihofarmaceutic, există o gamă destul de mare de medicamente, iar şedinţele de psihoterapie sunt absolut obligatorii. Acestea sunt instrumentele pe care le are medicina pentru a ajuta persoanele care au acest comportament autoagresiv. E important ca el să fie urmat, pentru că atunci când pe lângă aceste tulburări există şi delirul indus, în urma consumului de alcool sau de droguri, se poate ajunge la suicid.