Stil de viaţă

articolul anterior articolul urmator

Aventură în căldură

12
15 Aug 2019 11:51:32
Lavinia Bălulescu
FOTO Pexels
FOTO Pexels

Am ieşit ieri din casă, deşi toată lumea mă avertizase să n-o fac. Afară ar fi fost vreo 34 de grade, deşi sincer păreau a fi 50. Aveam nişte probleme de rezolvat, nimic complicat, un traseu de 20 de minute, stat zece minute, apoi întors pe acelaşi drum. Am zis să merg pe la umbră, dar s-a dovedit că umbra nu mai există. S-a dat. Sau, dacă există, nu mai înseamnă nimic.

Când eram mică, faptul că afară erau peste 30 de grade nu însemna mai nimic. Nu-mi puneam problema că e prea cald şi de fapt nimeni din jurul meu n-o făcea. Acum însă am făcut un drum de 50 de minute şi pe la jumătatea lui m-a apucat groaza că nu voi mai ajunge la destinaţie. Am văzut în jurul meu oameni şi m-am întrebat care o fi secretul lor de par atât de normali, atât de împăcaţi cu faptul că mai avem un pic şi luăm foc. Mi-am atins capul. Era fierbinte, aşa că m-am gândit dacă există vreun algoritm care să îmi dezvăluie în cât timp avea să-mi fiarbă creierul.

După ce te panichezi, e simplu să aluneci spre groază. Imediat începi să nu mai vezi bine, să-ţi tremure mâinile, să te enerveze toţi cei care sunt calmi în jurul tău şi să te întrebi de ce nu ţi-ai luat cu tine nişte apă. Cum puteam face faţă la atâta căldură când eram mică? Cum puteam traversa oraşul copilăriei, prin soarele zdrobitor, fără să o iau razna? Cum puteam sta pe marginea drumului, pe asfaltul încins, aşteptându-mi rândul la elastic, în soare, fără să mă dezintegrez? Cum puteam veni după-masa acasă de la ştrand, pe jos, cinci kilometri, doar cu ajutorul unei pâini pe care o cumpăram de la o brutărie de pe drum?

În căutarea puterilor paranormale din copilărie, mi-am continuat drumul răpusă de frică, holbându-mă în jurul meu în căutarea unui semn că şi ceilalţi oameni simt această urgie. Am văzut o femeie care îşi făcea vânt cu un evantai, am văzut un bărbat cu tricoul plin de hărţi de transpiraţie, am văzut un tânăr cu un bebeluş în braţe şi m-am văzut pe mine nereuşind să mă orientez pe străzi, nereuşind să identific numărul blocurilor şi în general întrebându-mă de unde aş putea să iau un taxi la întoarcere.

Acum aproape 15 ani am mers şapte ore pe malul mării, la plimbare, prin soare, şi am făcut apoi un început de insolaţie. Până în ziua următoare eram bine şi nu-mi amintesc ca, în nerozia mea, să mă fi speriat o singură secundă sau măcar să-mi fi dat prin cap să iau cu mine o pălărie de soare. 15 ani şi 50 de minute mai târziu, am ieşit din casă într-o călătorie curajoasă, atentă la fiecare modificare a pulsului sau a vederii, vânând halucinaţiile şi exasperată de uscăciunea gurii, convinsă că un om poate să o ia razna doar dacă i se aminteşte ceva despre nişte coduri de caniculă.

Finalul poveştii e unul fericit: am reuşit să-mi înving groaza şi să mă întorc tot pe jos, fără ajutorul unui taxi. Când am intrat în apartament eram purtătoare de glorie. Am avut nevoie de două ore de zăcut, pentru a-mi recupera simţurile şi temperatura normală a corpului, apoi am plutit prin casă toată ziua, la zece centimetri distanţă de pământ, convinsă că am trecut prin una dintre cele mai dificile încercări ale vieţii. Am concluzionat că puterile paranormale din copilărie nu-mi mai revin, dar îmi cresc altele noi, misterioase: alea care te ajută să-ţi convingi creierul că va fi bine.

Citiţi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Bălulescu

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

12 Comentarii

Nirolf
15.08.2019, 14:56:13

Caldura mare ... Asta e ... Cronos fiul lui Uranus si a Gaiei isi impune vointa : sistemul de racire a simpaticei noastre gazde Lavinia Balulescu nu mai este la fel de eficient ca in candida copilarie . 34 de grade si mult mai multe la soare sunt greu de suportat . Oare cum se va simti doamna Lavinia daca cele 34 de grade ar fi cu minus ? Viata ar fi terna fara contraste ca o planta tinuta in ghiveci in casa .

+3 (3 voturi)
Alfa Omega
15.08.2019, 18:28:32

Panica poate deveni fobie si fobia boala , cel mai simplul ar fi sa ganditi pozitiv sa va luati palaria si ochelari de soare si sa infruntati fierbintele Bucuresti cu o mentalitate de provincie ,ca la fitele bucurestenilor trebuie si putina prajala !In rest Cismigiul va sta la dispozitie pentru o plimbare mai racoroasa si binentales noua d-voastra casa fara gandaci si statii de autobuz demente ! Oare ce fac budisti aia grasi cand este foarte cald ,se prajesc oare precum chiftelele la soare !

+3 (3 voturi)
Dan Plesoianu
15.08.2019, 15:56:31

Da, asa este: virsta ne schimba personalitatea. Dar sa nu uitam ca in oras (mai ales in Bucuresti, oras mare), caldura este altfel decit cea de pe malul marii. Si, daca spuneti ca ati mers 7 ore pe malul marii, acum "aproape" 15 ani, inseamna ca ati facut aceasta plimbare cindva in Septembrie, cind la mare este deja aproape frig, iar caldura cea mai mare dureaza doar vreo doua ore, in jurul amiezii. Si eu am stat in Septembrie (cind era mai ieftin, si mai putin aglomerat) la plaja, neintrerupt, timp de vreo 6-7 ore, iar rezultatul a fost ca doar m-am inrosit un pic, fara dureri de piele, sau chestii de genul asta (e adevarat, aveam atunci si tot parul pe cap)... Nu mai vorbim si de briza marii, care, evident, nu poate fi gasita in Bucuresti. Si, da, de la un moment dat incolo, in viata, o palarie de soare devine obligatorie. Insa trebuie spus ca si lipsa "antrenamentului" este posibil sa poarte o vina. Dar aceasta lipsa de antrenament poate fi relativ usor combatuta... Iata exemplul: https://republica.ro/jurnal-de-camino-cand-jucam-in-matrix-zce-crezi-care-este-viata-reala-asta-de-pe-camino-sau-viata-de-acasa

+3 (5 voturi)
Ioan Gheju
15.08.2019, 16:17:00

Oare "umbrelă" vine de la ploaie sau de la umbră? Întrebatu-m-am mereu în ultimul timp, de ce oamenii nu mai folosesc umbrela pe caniculă, doar pe ploaie? În vremea copilăriei mele, orașele erau înțesate de arbori - Aleea nucilor, Strada teilor, Calea salcâmilor, Cartierul plopilor nu erau bizarerii, denumirea lor venea chiar de la copacii care se găseau pe aceste străzi. Azi defrișăm și puținele parcuri care-au mai rămas pentru a face loc dezvoltatorilor imobiliar. Iar nemernicul ăsta de soare se-ncăoățânează să ne ardă tot mai tare! De parcă nu ne-ar arde destui!

+4 (4 voturi)
Sârbul Vasile
15.08.2019, 17:33:43

Cititori si cititori. De ce caldura nu facea ravagii la cruda- i varsta? De parca soarele coace fructa instant.Are nevoie de timp, sa se concentreze pe netezimile abia inmugurite. Normal sa fie mai greu de suportat cand manunchiul de raze incing textila. Exuberanta eliberarii prin provocarea imaginarului, recurgerea la degetele delicate ale Zburatorului sunt contra naturii. Si iar Yeats, poor Yeats: Din toate, ura minţii-i cea mai cruntà! Sà nu-i surâdà gânduri ce se- nfruntà: Doar am vàzut femei nàscute parcà Din Cornul Abundenţei, care- ncearcà Sà ia în ràspàr tot ce le iese- n cale. Sà schimbe orice dàruire Primità de la maica fire Pe un burduf umplut cu vorbe goale

+2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (12)