Azi e „Blue Monday“, cea mai deprimantă zi din an. Ce formulă au folosit psihologii pentru a stabili acest lucru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 2005, psihologul Cliff Arnall, fost profesor la Universitatea Cardiff din Marea Britanie, a venit cu o formulă menită să prezică cea mai deprimantă zi a anului. Ecuaţia lui sugerează că a treia zi de luni din ianuarie – care anul acesta pică pe 20 ianuarie – este cea în care nefericirea atinge punctul culminant.

Pentru a ajunge la această concluzie, psihologul a analizat o combinaţie de factori şi consideră că „depresia colectivă“ din a treia zi de luni din an ar fi cauzată de condiţiile meteorologice, nivelul datoriilor acumulate, câte zile au trecut de la sărbătorile de iarnă, câte zile au trecut de la încălcarea obiectivelor trasate pentru noul an şi nivelul scăzut de motivaţie.

„Formula“ tristeţii din „lunea albastră“

Psihologul Cliff Arnall oferă şi o formulă matematică pentru a determina cea mai îngrozitoare zi a anului:

[W+(D-d)] x TQ/M x NA. „W“ reprezintă vremea, care de obicei este mohorâtă în a doua jumătate a lunii ianuarie. „D“ vine de la datoriile care se adună în sezonul de iarnă, cauzate de sărbători, dar şi de eventualele vacanţe, „d“ înseamnă salariul, iar în unele cazuri angajaţii mai primesc leafa abia în februarie, deoarece au luat-o în avans înaintea sărbătorilor. „T“ este timpul care a trecut de la Crăciun, iar „Q“ înseamnă timpul scurs de când au fost stabilite rezoluţiile pentru Anul Nou, de regulă suficient pentru a fi deja încălcate. În fine, „M“ semnifică nivelurile de motivaţie scăzute, iar „NA“ – nevoia de a acţiona. Formula are însă doar un rol ilustrativ, fiind lipsită de vreo valoare ştiinţifică. 

Pe de altă parte, pentru persoanele care preferă să vadă întotdeauna partea plină a paharului, ianuarie este luna în care oamenii îşi stabilesc obiective noi, încep o serie de activităţi interesante şi se supun unui proces de reevaluare în speranţa obţinerii unor rezultate optimiste în următoarele 12 luni.

În 2020, potrivit aceluiaşi calcul, cea mai fericită zi a anului va corespunde datei de 19 iunie, a treia vineri din luna respectivă.

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite