Stil de viaţă

articolul anterior articolul urmator

Când se lasă seara peste un alt oraş

18
28 Nov 2019 15:39:36
Lavinia Bălulescu
FOTO: Pexels.com
FOTO: Pexels.com

E aproape întuneric, dar nu mi-e frică. Cu întunericul am avut perioade şi perioade. Întâi nu mi-a plăcut, apoi am început să fiu atrasă de plimbările de seară, apoi m-a îngrozit, iar acum începe iar să mă încânte. Aici noaptea vine repede. Pur şi simplu un fum ciudat coboară printre blocuri şi atunci ştii, chiar dacă eşti la masa de prânz, că în curând e iar momentul să mergi la culcare.

E întuneric, deşi e doar ora 5 după-amiaza. Merg pe un bulevard, printre oameni care şi-au scos câinii pentru plimbarea de seară. Unii aleargă cu ei, alţii îi strunesc din zgardă. Pisici nu prea sunt. De obicei am în cap numai drame şi terori. Dacă merg cu autobuzul, parcă de undeva simt miros de fum şi văd la mine-n cap cum zece secunde mai târziu în jurul meu se instalează panica. Încep să mă uit după cea mai apropiată ieşire şi, ca de fiecare dată, ca în avion, ca oriunde altundeva în viaţă, sunt departe de orice ieşire. Apoi stau liniştită, în interiorul terorii personale, şi cumva reuşesc să ajung la destinaţie. Asta-i de obicei, zic! Dar acum merg relaxată, efectiv îmi arunc picioarele înainte şi vin după ele. Diii!

Înaintez, la semafor mă opresc în spatele unor bărbaţi care vorbesc şi hăhăie în maghiară. Nu pricep un cuvânt. Unul din ei are chică, iată un cuvânt pe care nu l-am mai auzit din copilărie! Da, stau la semafor în spatele unui bărbat cu chică şi pun nişte cuvinte peste vorbele pe care el le spune amicului său. Acum îmi imaginez cum discută amândoi despre un prieten comun, pe care l-a lăsat nevasta, după care i s-a spart o ţeavă în baie când era la lucru şi, când s-a întors acasă, inundase tot blocul, de parter, la etajul nouă. Mai nasol e că s-a spart o ţeavă de la WC. Ghici cu ce s-a inundat tot blocul. La verde, trec în faţa celor doi, cotesc la dreapta şi mă strecor printr-un gang. Trecerea ar trebui să dureze şase secunde, cel mult opt. Nu mă grăbesc. În mod normal m-aş fi gândit: ce loc bun să-ţi fure cineva portofelul, ce loc făcut ca să poată fi strânşi oamenii de gât! Dar e doar un mic gang murdărel, dincolo de care se vede un alt bulevard, piaţa, oameni aşteptând autobuzul. În gangul ăsta oamenii nici măcar nu fac pişu!

Deasupra, pe îngusta fâşie de cer, văd un avion proaspăt decolat spre o ţară în care se umblă în pantaloni scurţi în decembrie. Am mâinile reci şi-mi amintesc că la intrarea în gang am văzut o femeie stând pe o cutie şi fumând, în spatele unui magazin. Mereu o văd acolo, în aceeaşi poziţie, la aceeaşi oră, când mă întorc eu acasă. E singură. Un geam al unei simigerii dă spre gang şi acum trec printr-o buclă de aromă de covrigi. Aş mânca şi eu covrigi, sigur!, dar n-am încredere în oamenii care îi fac. Putem şti de câte ori s-au spălat pe mâini? Uneori merg pe încredere…

Oamenii vor mereu să li se întâmple ceva interesant. Sau poate nu toţi oamenii. Poate doar oamenii ca mine. La ieşirea din gang e mai întuneric decât în miez de noapte, iar bulevardul e inundat de o muzică ce-mi pare cunoscută. Printre toţi cei care aşteaptă autobuzul, văd că un tip cântă la acordeon, în staţie, fix lângă trecerea de pietoni. Stă pe jos, lângă trei saci plini cu gunoi. Ce caută cei trei saci acolo nimeni nu ştie! Vreau să mă opresc, vreau să-i fac o poză, dar nu îndrăznesc. De obicei am curaj să fotografiez străini, dar nu acum.

Hei, e un om care stă în staţia de autobuz şi cântă sprijinit de nişte saci cu gunoi! Îi foloseşte ca spătar! Măcar am găsit ceva. Un colţ de ceva! Aşa că trec mai departe, zâmbind, prin cântecul de acordeon, prin miros de carne friptă şi prin urletele cuiva. S-a făcut noapte pentru a treia oară în aceeaşi după-amiază. Melodia merge cu mine, mirosul de carne mi s-a lipit de haine, iar urletele efectiv reuşesc să rupă bulevardul în două.

Citiţi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Bălulescu

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

18 Comentarii

Mircea Lupan
28.11.2019, 15:58:08

Intunericul. O pata de culoare pe pagina Adevarului. Chenarul in care scriu seamana cu un ferpar. Doar textul Laviniei este luminos. Desi urletul acela...o fi al unei fiare?

+7 (7 voturi)
Iulian Arion
28.11.2019, 16:47:12

"Chenarul in care scriu seamana cu un ferpar" Asa e si la mine. Am crezut ca mi-au virusta "ăştia" computerul!

+6 (6 voturi)
1mike
28.11.2019, 16:52:41

Era urletul unui psihopat (ungur) cu un cutit in mana care alerga prin gang spre dumneavoastra. :) Glumesc... relax. Era strigatul lui Alice in Tara Minunilor care nu mai gasea drumul spre casa.

+3 (3 voturi)
Iliana Bruckner
28.11.2019, 16:58:59

S-a intamplat intr-o seara de iulie,in acest an. O intamplare fericita,in care eu nu am avut nici un aport,fusese hotararea prietenei mele de "acasa". Camera hotelului,situata la un ultim etaj,avea un balcin care se intindea pe lungimea cladirii,un balcon de unde puteai sa vezi cele mai minunate apusuri de soare. Si,uite asa,s-a petrecut intalnirea mea cu l'heure bleue,cu ora albastra. Citisem candva un usor roman ,intitulat chiar L'heure bleue,un alt concediu,la malul marii,dar una este sa citesti si altfel este sa traiesti minutele intense ale unei ore albastre.. Era ,inainte de toate "acasa" si mai era o seara cand inima mea torcea ca o pisica,impacata cu mine si cu lumea.Starea aceea in care te bate gandul ca,mergand pe strada cu zambetul pe care nu-l poti reprima,vor zice oamenii ca esti putin diliu.Si poate chiar esti. La nivelul balconului,dar departe,se odihneau varfurile de munte,dar la picioare era orasul,mai precis piateta cu fantana ei arteziana,bancile si aranjamentul floral,apoi strada si lungul sir de blocuri,candva splendide,acum ceva mai batute de vreme. Soarele tocmai se juca de-a ascunselea,dupa munti,cerul era de un albastru palid. Deodata,s-a raspandit,iradiind parca,lumina aceea albastra,sus,pe cer,tot mai intensa,jos,pe pamant facand umbrele tot mai lungi pana cand contururile s-au pierdut. Coronita rosie a soarelui se estompase,coborand in drumul lui. A durat nu mai mult decat o jumatate de ora,am facut patru fotografii in acest rastimp;apoi s-a asternut intunericul. Le privesc uneori,si parca nu-mi vine sa cred,e parca albastrul mai intens decat il vazusem,a fost intalnirea mea cu ora albastra,inca o fila pe care o pun in album,caci amintirile mi le adun cu grija.

+4 (4 voturi)
1mike
28.11.2019, 17:09:50

Vrem poze.

+3 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (18)

Modifică Setările