Cărbunele ia locul petrolului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conversia se face mai eficient în microrafinării decât în rafinării convenţionale
Conversia se face mai eficient în microrafinării decât în rafinării convenţionale

Cercetătorii de la Universitatea din Texas au anunţat recent că au pus la punct o metodă ecologică prin care pot transforma cel mai ieftin cărbune – lignitul– , în combustibil sintetic. „Transformăm lignitul în benzină“, explică Brian Dennis, membru al echipei de cercetare, citat de publicaţia „Globe and Mail“.

Specialiştii consideră că acest avans tehnologic ar putea reprezenta un moment istoric în producţia de energie. Cercetătorii texani au lucrat la acest proiect timp de un an şi jumătate şi se aşteaptă ca, pe măsură ce avansează, costurile să scadă.

„Îmbunătăţim preţul în fiecare zi. Acum ceva timp am început cu 17.000 de dolari barilul, iar acum suntem la 28,84 barilul", afirmă Rick Billo, expert în inginerie şi decan la Universitatea din Texas.

Costuri reduse

Lignitul texan se vinde la preţul de 18 dolari pe tonă, iar pentru conversie se foloseşte o tonă de cărbune pentru a produce 1,5 barili de petrol pur. Un baril de petrol pur produce 193 de litri de benzină. Practic, cu 18 dolari se pot produce 283 de litri de benzină, la preţul de 0,07 de cenţi pentru un litru.

În prezent, rezerva de cărbune a omenirii este de un trilion de tone, echivalentul a peste patru trilioane de barili de petrol. Rezervele sunt în mine din aproximativ 70 de ţări, majoritatea democratice. ;

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite