Stil de viaţă

articolul anterior articolul urmator

Cât de fericiţi sunt românii. Aurora Liiceanu: „Aş gândi că sunt un cetăţean fericit dacă ar funcţiona sancţiuni pentru cei care nu răspund de ineficienţa lor“

2
19 Jan 2020 10:26:47
Autor: Dana Mischie, Alexandra Şerban
Sursa: George Călin/ Inquam Photos
Sursa: George Călin/ Inquam Photos

Bunăstarea colectivă a fost analizată, la nivel internaţional, de mai mulţi cercetători, care au găsit calea către fericire: o societate fără corupţie, bazată pe un mediu financiar stabil şi cu o comunitate bine închegată. Studiile arată că România mai are de parcurs mulţi paşi.

O pacientă a fost arsă pe masa de operaţii a unuia dintre cele mai mari spitale din Capitală, după care au fost descoperite şi alte cazuri similare din trecutul instituţiei. Concubina unui baron local, politician cu influenţă, a devenit funcţionar public de lux – o ştire care doar completează şirul nesfârşit al nepotismelor din administraţia statului. Aerul respirat de bucureşteni e irespirabil. Nimeni nu-i de vină şi, de fapt, nici nu-i adevărat, spun autorităţile. Traficul spre staţiunile montane s-a blocat cu orele şi s-au format coloane de zeci de kilometri. Acestea sunt câteva ştiri pe scurt, din ultima lună.

În acest context, stresul cotidian este garantat, iar problemele de fond ale statului îi întristează pe cetăţeni, fără echivoc. Nu e greu de înţeles de ce, atunci când un politician a anunţat, în recent încheiata campanie electorală pentru prezidenţiale, că obiectivul său este să-i vadă pe oameni fericiţi în România, ideea unei euforii naţionale a ridicat câteva sprâncene – fie de indignare, fie de curiozitate. N-a durat mult până când s-a instalat deznădejdea, mai ales că numitul candidat nu a reuşit să pună degetul pe rană şi să arate soluţiile construirii fericirii colective. S-a pierdut în îndemnuri la încredere în propriile-i capacităţi: „Nu-i uşor, ba chiar e greu să fii feliz, happy, felice sau heureux pe alte fuse orare. (...) Când însă vei avea şi aici un stat onest, cu temele făcute, şi lideri care să te inspire, îţi vei da seama că e mai uşor să fii fericit în România decât glücklich departe de ţara ta“, scria pe contul de Facebook politicianul, după ce fusese ironizat că are sloganul slab.

Care ar putea fi soluţiile nespuse? Faptul că mii de oameni donează pentru construcţia şi dotarea unui spital pentru copii, că sunt zeci de asociaţii şi de iniţiative particulare de ajutorare a elevilor cu risc de abandon şcolar sau a grupurilor sociale defavorizate, că aproape o jumătate de milion de oameni s-au strâns într-o acţiune comună de ecologizare a României? Probabil. Şi totuşi, reformele: unde stă fericirea supremă?

Din ce-i făcută fericirea

Desigur, fericirea personală – sau lipsa ei – este profund subiectivă şi nu stă în buletinele de ştiri ori la coadă la ghişeul de la Poştă. Contează, însă, şi aceste aspecte ale vieţii. Dincolo de filosofie şi psihologie, cercetătorii în domeniu au găsit variabilele cuantificabile, acea reţetă care să măsoare gradul de fericire al unei colectivităţi. S-au realizat mai multe studii care analizează satisfacţia în viaţă, mulţumirea şi dispoziţia pozitivă a popoarelor, la nivel internaţional. Unul dintre acestea este World Happiness Report, realizat anual de agenţia ONU Sustainable Development Solutions Network. În raportul publicat în 2019, se arată că fericirea românilor a crescut din 2005 până în 2018 – numai în perioada 2013-2018, Romania a ajuns de pe locul 90 pe 48 –, însă nu a avut un avânt la fel de mare ca Bulgaria, de pildă, care se află pe locul trei în topul sporirii nivelului de fericire. Conform analizei realizate în perioada 2016-2018, România se află în jumătatea fericită a lumii: pe locul 1, fiind din nou Finlanda, iar pe ultimul loc, 156, Sudanul de Sud.

Pentru a ajunge la aceste concluzii, cercetătorii s-au bazat pe şase indicatori, fiecare primind un scor (cu cât mai mic, cu atât mai bine): PIB-ul pe cap de locuitor, sprijinul social, speranţa de viaţă sănătoasă, libertatea de a face alegeri în viaţă, generozitate (care se referă la acte de caritate şi donaţii, având în vedere PIB-ul pe cap de locuitor) şi absenţa corupţiei. Percepţia asupra corupţiei a fost domeniul la care România a obţinut cel mai prost scor – analiză susţinută şi de raportul Transparency International din 2018, unde am fost pe locul 61 din 180, cu un scor de 47/100. De asemenea, nici cu generozitatea nu stăm prea bine: sondajele de opinie au arătat că numai 21,6% dintre români au declarat că au donat bani pentru o acţiune caritabilă în ultima lună, iar 6,7% au spus că au făcut voluntariat pentru o organizaţie în acelaşi interval de timp. Şi singurătatea pare să fie problematică: la capitolul sprijin social, mulţi repondenţi au admis că nu au avut prieteni, membri ai familiei sau colegi care să-i ajute atunci când au fost în necaz (am avut al treilea cel mai slab scor în comparaţie cu statele care s-au clasat înaintea noastră, fiind întrecuţi numai de Coreea de Sud şi de Grecia). 

În comparaţie cu alte ţări reprezentative ale lumii, cu spaţiul Vestic în special, fericirea românilor este la un nivel scăzut. În plus, există în ţară variaţii mari între nivelurile de fericire a membrilor populaţiei; cu excepţia nivelului mai crescut în Transilvania faţă de Ţara Românească, aceste variaţii nu se suprapun însă peste provinciile istorice. 

Daniel David, „Fericirea la Români“, revista „Sinteza“

Bani în ţările sărace şi dragoste în ţările bogate

Profesorul de psihologie Daniel David explică şi trage câteva concluzii privind aceste concepte, în volumul „Psihologia poporului român“: „Starea subiectivă de bine este parte a calităţii vieţii şi are, la rândul său, trei componente: satisfacţia în viaţă (care adesea se suprapune cu starea de fericire), afectul şi sensul în viaţă. (...) Satisfacţia în viaţă este prezisă mai bine de satisfacţia financiară în ţările sărace şi de satisfacţia în familie în ţările bogate. În schimb, stima de sine este pozitiv şi mai puternic asociată cu satisfacţia în viaţă în culturile individualiste. În anul 2001, România se prezenta ca o ţară cu o satisfacţie a vieţii mai scăzută decât ţările vestice (74% dintre participanţi erau nesatisfăcuţi de propria viaţă), dar satisfacţia în viaţă era prezisă de variabile care prezic acest indicator şi în ţările vestice: standardele de locuit, statutul sănătăţii, situaţia economică, educaţia, încrederea în alţi oameni, locuirea la ţară şi scăderea şomajului. În general, românii au un nivel scăzut al fericirii ca satisfacţie în viaţă.

Această concluzie a fost completată şi dezvoltată în articolul „Fericirea la români“, pe care profesorul clujean l-a semnat în revista „Sinteza“. „În comparaţie cu alte ţări reprezentative ale lumii, cu spaţiul Vestic în special, fericirea românilor este la un nivel scăzut. În plus, există în ţară variaţii mari între nivelurile de fericire a membrilor populaţiei; cu excepţia nivelului mai crescut în Transilvania faţă de Ţara Românească, aceste variaţii nu se suprapun însă peste provinciile istorice. Această concluzie este congruentă cu profilul colectivist al ţării, dar şi cu indicele crescut de concentrare a puterii, pe care un colectivism vertical adesea îl susţine“. Daniel David susţine că nivelul de fericire poate fi crescut prin modificarea factorilor psihosociali care stau la bază: „Unii factori psihosociali ţin de profilul psihocultural al ţării (ex. creşterea nivelului de autonomie a indivizilor, distribuirea puterii) – posibil de modificat, dacă se doreşte, mai ales prin politici publice şi infuzie de capital –, alţii ţin de factori individuali (ex. asumarea unui cadru valoric, dezvoltarea gândirii raţionale, activare comportamentală) – posibil de modificat mai ales prin intervenţii psihologice cognitiv-comportamentale la nivel de individ şi/ sau de grup“.

Înţeleg că cereţi o guvernare mai bună şi că aveţi probleme cu corupţia. Cred că e un lucru minunat faptul că oamenii se adună cerând morală şi etică din partea politicienilor. Acest lucru ar putea să fie ceva care va adăposti un spirit de colaborare mai puternic, o comunitate de oameni care pot construi mai multe împreună.

Meik Wiking, cercetător la Institutul de Cercetare a Fercirii din Danemarca

Paşi mici pentru o comunitate unită

Despre cum poate fi construită fericirea colectivă a discutat şi Meik Wiking, specialist, membru fondator al Institutului de Cercetare a Fericirii cu sediul la Copenhaga şi cercetător asociat la World Databse of Happiness, într-o vizită pe care a făcut-o la Bucureşti în decembrie 2017. Acesta a avut în vedere şi corupţia, care e considerată cea mai mare problemă cu care se confruntă ţara în prezent: „România e o ţară cu o democraţie relativ tânără care va creşte şi care, probabil, deja a trecut printr-o fază când a existat multă competiţie, iar apoi, brusc, ţara s-a schimbat şi a apărut o accelerare a acumulării de bogăţie într-un grup, în timp ce un alt grup a fost lăsat cumva pe dinafară. Acest lucru s-ar putea schimba în timp. Înţeleg că cereţi o guvernare mai bună şi că aveţi probleme cu corupţia. Cred că e un lucru minunat faptul că oamenii se adună cerând morală şi etică din partea politicienilor. Acest lucru ar putea să fie ceva care va adăposti un spirit de colaborare mai puternic, o comunitate de oameni care pot construi mai multe împreună, a explicat cercetătorul danez pentru „Adevărul“.

În plus, acesta a declarat că stă în puterea comunităţii să schimbe bunăstarea fiecărui membru al ei, dând un exemplu personal în acest sens: „Este un proces lung să iei o stradă şi să o transformi într-o comunitate. Pe scara imobilului în care locuiesc am construit o mică bibliotecă care nu a revoluţionat felul în care trăim, dar a acţionat ca un soi de lubrifiant pentru conversaţii. Sunt mulţi paşi mici incrementali“.

Fericiţi cei care merg la şcoală

Sursă fotografii: Pexels.com

Au existat sondaje şi la nivelul Uniunii Europene care au cercetat problema fericirii cetăţenilor. În noiembrie 2019, Eurostat publica o astfel de analiză, în care cei intervievaţi au fost întrebaţi cât de des s-au simţit fericiţi în ultima lună – desigur, n-a fost căutată precis şi sursa sentimentelor euforice. Aşadar, cei mai fericiţi europeni s-au dovedit a fi belgienii, olandezii, austriecii şi finlandezii, cu 76% din repondenţi susţinând că s-au simţit fericiţi tot timpul sau în cea mai mare parte a timpului. La capătul celălalt al clasamentului s-au aflat letonii (31%), bulgarii (35%) şi croaţii (42%). Grecia şi România s-au poziţionat la egalitate, cu nici jumătate din populaţie fericită (46%). Totuşi, menţionau autorii raportului, Bulgaria şi Cipru au fost ţările membre UE care au înregistrat cea mai mare creştere a ratei de satisfacţie în viaţă în intervalul 2013-2018.

Situaţia financiară, serviciul şi interacţiunile sociale s-au numărat, conform aceluiaşi raport, printre cei mai importanţi factori care au determinat mulţumirea în viaţă a populaţiei europene, în general. Totuşi, sub titlul „Legătura dintre nivelul de educaţie şi nivelul general de satisfacţie în viaţă, este menţionat: „Cu cât este mai mare nivelul de educaţie, cu atât creşte nivelul general de satisfacţie în viaţă în Statele Membre UE. Evaluarea medie pentru persoanele cu educaţie terţiară este cu aproape un punct mai mare decât a repondenţilor al căror nivel de educaţie este şcoala secundară inferioară (7,8 în comparaţie cu 6,8). În plus, procentul persoanelor cu un nivel scăzut de satisfacţie în viaţă atinge 30% pentru aceia care au numai şcoala secundară inferioară, dar scade la 10% pentru repondenţii cu educaţie terţiară.

Un 6 de trecere

Agenţii diferite s-au ocupat cu recensământul fericirii pe glob. În raportul World Values Survey  publicat pentru perioada 2010-2014, România are un scor de 6,7 (din 10) în ce priveşte satisfacţia în viaţă, după China, Germania, Japonia, Polonia, Turcia şi SUA. Similar, în World Database of Happiness, ţara noastră se află pe locul 80 din 159 de ţări, cu un scor de 6 (din 10), pentru acelaşi indicator.

Cazul Finlandei: muncă şi dedicare, ingrediente pentru bunăstare

fie marginalizat în societate“.

Viaţa în regatul fericirii

Foto: Thimphu s-a dezvoltat mult în ultimii 50 de ani, de când a devenit capitala Bhutanului; Sursa: Shutterstock

O mică monarhie din sudul Asiei este cunoscută astăzi drept ţara fericirii după ce, în 1972, regele introducea noţiunea de fericire naţională brută (n.r. – gross national happiness – GNH). Consecinţa a fost că toate politicile publice adoptate din acel moment aveau să fie evaluate de o comisie a fericirii. În Bhutan, guvernarea ţine cont de indexul GNH, cu ajutorul căruia este măsurată fericirea colectivă, un index care a fost dezvoltat de cercetători ai Centrului pentru Studii din Bhutan, dar şi ai Universităţii Oxford. Printre criteriile avute în vedere în măsurarea bunăstării bhutanezilor se numără educaţia, starea psihică a cetăţenilor, diversitatea culturală, buna guvernare, nivelul de trai şi vitalitatea comunităţii. În ciuda acestei filosofii de guvernare, Bhutan s-a clasat pe locul 95 în World Happiness Report.

Totuşi, cetăţenii micului regat sunt mândri de acest reper deosebit al ţării, în viaţa de zi cu zi fiecare individ încercând să devină mai fericit, după posibilităţi. Aşa povesteşte Rajitha Sanaka (29 de ani), originară din India, care în perioada iulie 2018-decembrie 2019 a fost lector la Royal Thimphu College, o instituţie privată, subordonată Universităţii din Thimphu, capitala regatului. „Bhutanezii îşi venerează regele într-o asemenea măsură încât oamenii din alte locuri nu pot înţelege. Conceptul de fericire naţională brută a fost introdus de cel de-al patrulea rege al ţării, iar bhutanezii îl văd ca pe o chestiune de mare mândrie. Toată lumea înţelege că politicile sunt determinate de GNH. Deşi există probleme, oamenii se străduiesc să obţină GNH în modalităţi oricât de mărunte, accesibile lor“, a explicat Sanaka.

Sunt, de fapt, bhutanezii o naţiune fericită pentru că au îmbrăţişat o filosofie sau guvernul chiar lucrează constant la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă? Rajitha Sanaka (foto: dreapta; sursa: Royal Thimphu College) spune că în Bhutan predomină o atmosferă de pace, cetăţenii fiind strâns legaţi de cultura şi tradiţiile lor. „Deşi nu e chiar modernă şi avansată, societatea este progresistă, în felul ei. Venind din India, unde situaţia e destul de tulburătoare, văd Bhutanul ca pe un loc care are o calitate a vieţii mai bună. E o viaţă dură şi nu e pentru cei care sunt crescuţi în aşezări urbane, dar la ora actuală, când totul în lume pare distructiv, acesta e un loc care, mie, personal, mi-a reclădit încrederea în viaţă. Totuşi, asta e doar experienţa mea personală. Bhutanezii încă sunt în creştere în ceea ce priveşte sănătatea şi educaţia, mai ales pentru că nu e uşor să te deplasezi prin ţară aşa rapid, din pricina geografiei dificile. Schimbarea şi dezvoltarea se întâmplă într-un ritm bun, aşa mi se pare. A devenit o democraţie abia în 2008 şi, de asemenea, şi-a deschis porţile pentru globalizare foarte recent. Aşa că a avut un progres decent, cred eu. Îmbrăţişează modernitatea în timp ce se străduiesc să îşi ţină cultura şi tradiţiile intacte, ceea ce găsesc că este chiar de apreciat“, a mai explicat fostul lector la Royal Thimphu College.

Gelu Duminică, sociolog: „Românii simt nevoia să fie cetăţeni“

Românii nu mai petrec suficient timp împreună, se izolează şi devin mai încrâncenaţi pe zi ce trece. Totuşi, nu suntem un caz special, căci şi societăţile din Occident se confruntă cu însingurarea. Diferenţa o face momentul în care am încercat să încercăm să ne lecuim de acest lucru, după cum spune Gelu Duminică (foto: dreapta), sociolog şi directorul Fundaţiei Împreună. De asemenea, explică şi relaţia proastă pe care o au românii unii cu ceilalţi, precum şi felul în care sunt influenţaţi aceştia de alegerea joburilor, dar şi de valurile de ştiri negative care le sunt livrate zilnic pe canalele mass-media. Problema cea mai mare, crede sociologul, ar fi că românii o încredere foarte mică în ei înşişi, nefiind capabili să ajungă la o viziune echilibrată. (Foto: Facebook)

„Weekend Adevărul“: Cum sunt românii: pesimişti, optimişti sau altfel? În ce fel s-a schimbat starea de spirit a populaţiei în ultimii ani şi ce evenimente au influenţat-o?

Gelu Duminică: Românii au devenit puţin mai încrâncenaţi în ultimii ani. Tot stresul dat de fuga după bani ne-a făcut să nu ne mai bucurăm de lucrurile mici pe care le avem în jurul nostru, care nu sunt atât de mici, de fapt, dar pe care noi le vedem aşa. De foarte multe ori, nu mai înţelegem şi nu mai valorizăm faptul că nu ne doare nimic. E nevoie să ne doară ceva ca să conştientizăm cât de bine ne era când nu ne durea nimic. Însă dimineaţa ne trezim şi vedem în trafic lumea încrâncenată, nervoasă, agitată, şi de multe ori îmi dau seama că oamenii nu mai ştiu să se bucure de viaţă. Poate înainte ne bucuram mai mult de viaţă, pentru simplul motiv că ne găseam mai mult timp pentru prieteni şi familie. În momentul de faţă, mijloacele de socializare au schimbat puţin modul de relaţionare interuman şi considerăm că dacă vorbim pe chat, chiar am vorbit cu respectivul, uitând că nonverbalul este 92% din limbaj.

Dezvoltarea comunitară, similară cu cea din Vest

Care este atitudinea românului faţă de concetăţean – vecin de bloc, trecător pe stradă, coleg de muncă?

Din ce în ce mai proastă. Bine, nu am fost niciodată foarte ancoraţi în celălalt. Am tot dat exemplul ăsta şi îl mai dau: nu uitaţi că prima baladă din spaţiul românesc, cea mai celebră, „Mioriţa“, nu ne arată în foarte bune relaţii cu ceilalţi, care sunt diferiţi de noi. Baciul vrâncean şi cu cel muntean nu prea se-aveau pe bune cu moldoveanul. Pizma, ura era prezentă încă de-atunci. Mai mult, socializarea în blocuri ne face să devenim din ce în ce mai antisociali, fiind mai degrabă dormitoare şi nu mici comunităţi, cum vedem că se întâmplă în alte zone. Timpul pe care-l petrecem în jurul vecinilor, prietenilor, este destul de puţin. Vii acasă să te culci. De multe ori, nici măcar nu-ţi cunoşti vecinii cu toate că stai în bloc de 15 ani. Nu mai comunicăm, nu mai socializăm. Relaţionăm cu aceiaşi oameni, şi lucrul ăsta nu face decât să ne sărăcească din punct de vedere uman şi să ne însingureze. Singurătatea despre care s-a tot vorbit zilele astea, odată cu moartea Cristinei Ţopescu, nu este o chestiune nouă, şi societăţile vestice trec prin însingurarea asta de mai multă vreme. Am ajuns şi noi acolo.

Deci nu există diferenţe substanţiale între felul în care ne ajutorăm reciproc noi faţă de felul în care o fac occidentalii?

Din punctul meu de vedere, nu, cu toate că acolo mişcarea de dezvoltare comunitară, care înseamnă la un moment dat refacerea legăturilor din comunitate, este mult mai veche decât e la noi. La noi, în ultimii zeci de ani se vorbeşte de refacerea legăturilor comunitare şi sunt mici asociaţii, printre care şi cea pe care o coordonez, care lucrează pe acest lucru. Pe când acolo, mişcarea de dezvoltare comunitară este de o sută de ani. Dar diferenţe semnificative nu sunt.

România a început să construiască inclusiv mari obiective de infrastructură, cum ar un spital, prin implicare voluntară, ceea ce acum 20 de ani era aproape imposibil.

Nevoia de a fi voluntar

Legat de această atitudine: cum s-a dezvoltat în ultimii ani voluntariatul în România? A pătruns mai bine în şcoli, în companii?

A pătruns mai bine, cu siguranţă. Asta pot să v-o spun din interiorul unei organizaţii care promovează voluntariatul. Sunt din ce în ce mai mulţi, tineri mai ales, care au înţeles că voluntariatul este un pas către profesionalizare, către înţelegere, către empatie, către a servi societatea. În ultimii ani se vede clar o îmbunătăţire a nevoii cetăţeanului român de a se implica inclusiv în voluntariat, în problemele cetăţii.

Deci nu e doar faptul că voluntariatul ar fi o treaptă către o slujbă bună.

Nicidecum. Da, pentru unii contează şi lucrul ăsta, dar cei mai mulţi simt nevoia să se implice. Nu-şi fac calcule să se implice pentru a avea un CV mai bun sau pentru a căpăta experienţă. E nevoia de a te implica pentru a susţine principiul şi valoarea. Uitaţi-vă că România a început să construiască inclusiv mari obiective de infrastructură, cum ar un spital, prin implicare voluntară, ceea ce acum 20 de ani era aproape imposibil.

De unde această deschidere recentă a românilor? Are legătură cu globalizarea?

Are legătură şi cu globalizarea, dar sunt mai multe elemente. Unul ar fi că din ce în ce mai mulţi români sunt expuşi la valorile Occidentului, la un tip de „a face“ din societăţile respective. Un al doilea lucru ar fi accesul la un alt tip de educaţie. Din ce în ce mai mulţi români au început să studieze în afară. Tipul de educaţie din afară este bazat pe cele două precepte ale educaţiei: dezvoltartea profesională şi cetăţenia. Simt nevoia să fie cetăţeni. Exact cum s-a întâmplat cu paşoptiştii din spaţiul românesc. Adică modernizarea României nu s-a făcut decât în momentul în care intelectualii români au fost expuşi la valorile Vestului şi au văzut că acolo lucrurile se întâmplă altfel, inclusiv în ceea ce priveşte solicitările către stat, punerea presiunii pe el pentru a se reforma. În acelaşi mod s-a renunţat la sclavie sau s-a creat România Mare. Acelaşi lucru se întâmplă în momentul de faţă: Uniunea Europeană ne-a adus inclusiv putinţa de a fi expuşi la modul de a face, la modul de cetăţenie activă pe care ţările cu democraţie puternică îl au în interior. Şi un alt factor ar fi că temele sociale s-au schimbat puţin. În perioada comunistă nu prea aveam teme sociale. După căderea zidului comunist însă, aceste teme au început să apară şi atunci au fost din ce în ce mai mulţi oameni care, din empatie, conştiinţă sau dorinţă religioasă, şi-au dorit să se implice.

Închipuiţi-vă că cineva vă spune cât de nasoale sunt lucrurile în jur. Cu tot optimismul care poate vă caracterizează s-ar putea să deveniţi nu la fel de optimistă cum sunteţi în mod normal. Logic că te influenţează, pentru că ţi se inoculează ideea că eşti înconjurat de multă nefericire şi, de foarte multe ori, chiar dacă simţi nevoia să te bucuri, parcă ţi-e ruşine s-o faci. 

Fericirea de a munci

Bunăstarea personală e conferită şi de jobul pe care îl ai. În ce fel îşi aleg românii joburile şi câtă libertate de acţiune le oferă?

Nu uitaţi că multe dintre meseriile actuale nici nu erau inventate acum 20 de ani: vlogger, blogger, web designer. Unii îşi aleg meseriile în funcţie de resursa financiară care este pusă la dispoziţie, alţii că le place şi pentru că sunt de părere că, la un moment dat, dacă faci un lucru foarte bine, banii vin. Eu cred în a doua variantă. Cred că în alegerea meseriei fiecare dintre noi trebuie s-o facem cu bucurie, cu dorinţa de a ne depăşi în fiecare zi. Dacă facem lucrul ăsta, restul vine de la sine. Ştiu croitori, vidanjori, agricultori – ce meserie vreţi, care e considerată low skill (n.r. – care necesită abilităţi scăzute) – care fac mai mulţi bani decât noi. Dar o fac cu plăcere, iar dacă faci un lucru cu plăcere, apare şi performanţa, iar cu performanţa vin şi resursele financiare de foarte multe ori.

Putinţa de a crede în tine e esenţială

În ce fel influenţează psihologia cetăţenilor ştirile despre fapte de corupţie sau despre un sistem de sănătate în colaps?

Închipuiţi-vă că cineva vă spune cât de nasoale sunt lucrurile în jur. Cu tot optimismul care poate vă caracterizează s-ar putea să deveniţi nu la fel de optimistă cum sunteţi în mod normal. Logic că te influenţează, pentru că ţi se inoculează ideea că eşti înconjurat de multă nefericire şi, de foarte multe ori, chiar dacă simţi nevoia să te bucuri, parcă ţi-e ruşine s-o faci. Încurajează un anumit comportament ceea ce se întâmplă în jur şi ceea ce prezintă media.

Unii cercetători spun că fericirea unui popor influenţează felul în care acesta participă şi face alegeri în scrutinele electorale. În ce fel se reflectă această idee în spaţiul românesc?

Eu cred că poporul ăsta încă nu ştie cine este – tocmai de aici şi rata de supărare pe care o avem. Dacă vă gândiţi, noi despre noi vorbim foarte prost de foarte multe ori. Noi vorbim de noi ca fiind „cei mai“ în foarte multe lucruri negative şi „cei mai“ în foarte multe lucruri pozitive. Dar nu vedem de fapt balanţa, că de multe ori, suntem la fel ca ceilalţi, numai că avem o încredere mai mică în noi, care generează o imagine mult mai proastă despre noi, care la rândul ei generează atitudini, valori şi comportamente diferite faţă de ceilalţi şi ale celorlalţi faţă de noi. Aşa că eu nu cred neapărat că fericirea este principalul indicator, ci putinţa de a crede în tine.

Aurora Liiceanu, psiholog: „În România nu poţi să trăieşti fericire colectivă, pentru că nu avem coeziune“

România a ajuns o ţară în care stratificarea are loc în funcţie de bani, iar faptul că meritorcraţia nu mai este criteriul principal a dus la schimbarea reperelor valorice, crede psihologul Aurora Liiceanu (78 de ani). De asemenea, aceasta spune că fericirea cetăţenească este inaccesibilă românilor pentru că nu au coeziune socială, în special din cauza statului dezorganizat.

„Weekend Adevărul“: Cum îşi aleg românii joburile şi cât de important e jobul pentru fericirea cetăţeanului?

Aurora Liiceanu: Astăzi, spun sociologii, există două mari teme: fericirea şi sănătatea. Ca nişte obsesii. Desigur, stabilitatea financiară este necesară sentimentului de mulţumire, fericire este ceva mai mult, ceva efemer şi greu definibil. Este dificil să te gândeşti la criteriile de salarizare, la diferenţa între bugetari şi privaţi. Trebuie să recunoaştem că atitudinea bugetarilor nu e de amabilitate, aşa cum întâlneşti în mediul privat. Oamenii vor joburi bine plătite, dar ştiu că îşi pierd libertatea. Nu însă în mediul bugetarilor, unde nu se stă târziu. E interesantă expresia „cât stai la slujbă, şi nu „cât munceşti la slujbă. Se spune: „Stau până la 5“, de pildă.

În ce fel se reflectă fericirea agenda publică?

Problema noastră este timpul. De ce nu se scad salariile politicienilor care lipsesc? Cine urmăreşte unde sunt ei în timpul programului? De ce nu este făcut public programul unui şef, unui primar etc.? Nu există în agenda publică nici măcar ce cheltuieli se fac, nici pe ce se duc banii. Toate acestea reflectă relaţia între bani şi timp.

Cum se comportă românii unii cu ceilalţi?

Românii nu sunt cordiali unii cu alţii, nu sunt bucuroşi, nu zâmbesc, sunt suspicioşi şi nu se comportă amabil. Cred că în comunism egalitarismul a creat relaţii de ajutorare, toţi eram săraci. Astăzi, s-a produs stratificare legată de bani. În şcoli, toţi copiii erau cam egali, uniforma şcolară crea egalitarism. Astăzi au apărut şcoli de fiţe, copii cu bani, beizadele. Sigur, o societate are lumi şi lumi, dar dacă criteriul este banul şi nu meritocraţia, nu cred că este bine. Comparaţia socială funcţionează pe baza banilor şi a schimbat criteriile valorice.

Starea de spirit: lehamitea

Cum vedeţi dezvoltarea voluntariatului în România?

Voluntariatul a devenit ceva valoros în CV-uri şi e important pentru că este o cale de socializare pozitivă, de adecvare socială şi relaţionare. Însă cere organizare şi românii nu au spirit organizatoric, nu se coordonează, funcţionează competiţia orgoliilor.

Aş gândi că sunt un cetăţean fericit dacă ar exista responsabilitate şi ar funcţiona sancţiuni pentru cei care sunt în slujba oamenilor şi nu răspund de ineficienţa lor.

Cum s-a schimbat starea de spirit a populaţiei? Sunt românii pesimişti sau, mai degrabă, optimişti?

Nu cred că se poate spune că românii sunt pesimişti sau optimişti, pentru că românii nu au o perspectivă a timpului ca atitudine. E corect că vă referiţi la români ca populaţie şi nu ca popor. Pentru că suntem o populaţie care trăim într-un spaţiu geografic şi vorbim aceeaşi limbă. Starea de spirit a românilor pare să fie lehamitea, un fel de resemnare. Nu suntem un stat care să ştie să fie organizat, care se gospodăreşte bine şi nici nu cred că instituţiile statului sunt coordonate pentru a funcţiona ca un agregat, un organism. Sunt mai degrabă feude. Ca român nu poţi să trăieşti fericire cetăţenească, ci doar fericire individuală, pentru că nu avem coeziune. Totuşi, conturarea diasporei ca realitate socială este ceva nou, dovedeşte un progres, o maturizare socială, dar asta înseamnă că suntem două Românii.

Stresul social nu e întreţinut numai de corupţie, ci şi de proasta funcţionare a altor sisteme, cum ar fi sănătatea şi educaţia. În ce fel influenţează psihicul cetăţenilor această stare a lucrurilor?

Corupţie există peste tot, natura umană nu e perfectă, oamenii sunt lacomi, dar mecanismele de control diferă şi asta face ca în unele părţi, ţări, corupţia să fie mai stăpânită. Nepotism există peste tot, dar când e vorba despre banul public, în alte părţi este controlat. De ce nu luăm măsuri şi tolerăm? De pildă, când ministrul Daea şi-a angajat fiica, de ce nu a fost demis? Este ciudat că în fibra noastră sunt două tipuri de atitudine: criticăm nepotismul, dar dacă ne referim la noi schimbăm criteriile.

În ce mod e o societate influenţată şi de parcursul istoric? Cât de mult ar trebui să avem în vedere trecutul comunist?

Nu poţi spune ceva pozitiv despre trecut fără să ai eticheta de nostalgic al comunismului. Poate că multe nu se ştiau, poate că, aşa ca astăzi, multe erau ascunse sub preş, dar exista o frică – regret că nu este convingere – care funcţiona, potolind furtul. Oricine astăzi, ştie că dacă reuşeşti să intri în politică o faci ca să furi, să ai privilegii. De ce primarul Londrei circulă cu metroul şi la noi se fâţâie cu elicopterul pe teren?

Pe dumneavoastră ce v-ar face un cetăţean fericit?

Aş gândi că sunt un cetăţean fericit dacă ar exista responsabilitate şi ar funcţiona sancţiuni pentru cei care sunt în slujba oamenilor şi nu răspund de ineficienţa lor. De ce nu ar exista un program al mijloacelor de transport ca în alte ţări? De ce cei care conduc instituţii nu sunt văzuţi deloc sau doar rareori la audienţe?

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Un cititor
19.01.2020, 11:35:06

"Aş gândi că sunt un cetăţean fericit dacă ar funcţiona sancţiuni pentru cei care nu răspund de ineficienţa lor“ Exact ! Asta-i esenta in Romania ! Lipsa eficientei celor care ne conduc ! Extrem de agasanta !! Din 4 in 4 ani, tot speram ca am facut ce trebuie la vot, sperand sa se repare ceva din esenta frazei de mai sus ! Uneori inceputul unei noi guvernari promite,....dar, "le trece repede" si (ei) sfarsesc ca pana acum.....! De treizeci de ani....!!! ....si asta este extrem de descurajator si agasant !! Pierdem vremea si in loc sa evoluam, regresam ! "Nimic nu se prinde de tara asta..... "....-spune o bucatica din motoul unei emisiuni tv ! "În România nu poţi să trăieşti fericire colectivă, pentru că nu avem coeziune“ ....lipsa coeziunei izvoraste exact din ideea primei fraze din articol, copiata aici, Ineficienta conducatorilor nostri, lipsa de sinceritate izvorata din diverse motive, din o mie de motive, a generat minciuna lor in toate, lipsa noastra de incredere, si ce-i cel mai grav imposibilitatea de a distinge raul de bine, omul corect de cel meschin, mincinos, hot sau populist. Ca urmare, fiecare vrem sa fim altfel, vrem sa traim altfel, vrem in zadar altceva. Ne uitam cu apreciere la alte tari deloc mai bogate decat tara noastra, cu oameni deloc mai destepti decat la noi, si ne intrebam cu regret, cum de ei reusesc, cum de la ei se poate ...si la noi nu ?! . Problema nu este materia cenusie a omului, ci determinarea de a o folosi. De a face legi bune, care sa determine individul care conduce, sa-si foloseasca materia cenusie, in mod eficient, pt ca cetateanul sa fie mai fericit si ....sigur vine si coeziunea. Nu ne lasa !!! EI !!! Am vrea sa ne ocupam doar de problemele noastre, dar "EI", sa faca ce trebuie, sa avem ac siguranta, sa nu stam sa-i urmarim cum ne-au mai mintit, furat, etc...inca o data !!! .Am vrea sa auzi/sa vedem doar, ca se iau cele mai bune decizii de catre EI -cei mai competenti dintre noi, si nu cei mai incompetenti si populisti, iar noi sa nu mai avem stresul zilnic de a-i urmari si a le reprosa mereu, deciziile lor aberante, pe toate planurile: social, legi, finante etc.... Fericirea cetatenilor unui popor depinde in mare masura de cum este condus sau stresat. In asa conditii se traieste in tara, de 30 de ani, (multi s-au resemnat/lamurit, plecat) si atunci nu poti avea pretentia/nu se poate ca omul, sa fie fericit sa existe coeziune: cu multiple lipsuri in familie, in comunitatea din care face parte, inechitati majore. Instinctul de aparare, duce la individualism. Toate acestea .....in timp muuult prea indelungat, erodeaza pesoana, agaseaza, tine mintea incordata etc... Sunt treizeci de ani de cand speram la altceva, dupa 50 de ani stresanti, doar cu putin mai rai decat acum ! Atunci erau anumite probleme, acum ....unele s-au schimbat putin, dar au aparut alte probleme si mai agasante. Talerele balantei sunt aproape la orizontala.

+2 (2 voturi)
Un cititor
19.01.2020, 11:57:14

Iar educatia in toata complexitatea ei are stransa legatura cu coeziunea. Educatie de care suntem privati ca popor, de catre conducatorii nostri, care, fie din nestiinta, neputinta, sau si rea vointa si interes ne priveaza, de ani de zile. Nu vor !!! Nu au interes sa aiba un popor educat !!

+2 (2 voturi)
Modifică Setările