Stil de viaţă

articolul anterior articolul urmator

Ce facem cu frica?

4
21 Jan 2020 10:52:44
Laura Andreea Popa

Plângem? Râdem? Ne ascundem? Ne ascuţim armele şi pornim noi atacul? O îngropăm undeva adânc, la marginea unui oraş mort, şi turnăm ciment peste pământul mişcător de sub care vrea să iasă? O amorţim cu alcool? Sau poate cu pastile?

O lovim în mod repetat? O abuzăm? O scoatem ţap ispăşitor? Îi punem pe umeri toată greutatea pe care noi n-o putem duce? Îi întindem mâna şi-o lăsăm să ne conducă? Pornim cu ea la drum, umăr lângă umăr? O facem să ne urmeze? Strângem singuri şi cât mai puternic legăturile dintre noi şi ea?

Îţi e frică. De singurătate, de boală, de faptul că luna viitoare poate nu vei avea cum să-ţi plăteşti chiria, de gândul că nu eşti suficient de bun, idee ce a prins rădăcini în pieptul tău şi se hrăneşte din fiecare eşec, oricât de mic, de faptul că vine noaptea şi iar trebuie să implori somnul să se îndure de tine pentru câteva ore. Îţi e frică de dependenţa pe care încerci de ani s-o ţii sub control. De boala pe care n-o înţelegi şi al cărei nume nu-l poţi pronunţa, dar de care te protejezi cu pastile ce-ţi atacă alte organe sănătoase. De trecutul tău, pe care-l retrăieşti în prezent şi de care nu poţi scăpa, pentru că eşti prinsă-ntr-un cerc al deciziilor luate în ton cu modul în care ai fost crescută. De viitorul pe care nu ştii cum să-l construieşti mai bine şi la care te gândeşti mai mult decât la prezent, uitând să trăieşti şi să te bucuri. De ideea că eşti lipsită de valoare şi importanţă, iar oamenii mai mult ca sigur văd asta şi nu mai e mult până vor decide să se descotorosească de tine ca de-o haină veche, roasă de şoareci şi împuţită, pe care nu vrea nimeni s-o cumpere dintr-un magazin second-hand. De animalul ascuns adânc în măduva oaselor tale şi care iese la suprafaţă când simte că locul de lider îi este ameninţat. De copilul din tine, murdar la gură de zahăr şi cu genunchii juliţi, care tânjeşte în miez de zi după atingerea fină a mamei şi noaptea după un sărut pe frunte. De fetiţa care a primit o palmă peste ochi atât de tare, că s-a lovit cu capul de perete şi a avut un cucui în frunte mult timp. Îţi e frică de momentul în care fetiţa iese la suprafaţă şi te face să vezi în mâna unui tată care vrea să-şi îmbrăţişeze fiica doar o mână care vrea să lovească. De băieţelul din tine lăsat singur în casă şi pe care l-ai văzut fugind de-acasă de-atâtea ori când a avut ocazia, pentru ca ultima oară să-l priveşti în ochi când a vrut să-şi ia viaţa.

Îţi e frică, dar ştii că asta nu e bine. „Ce bărbat e ăla căruia-i e frică? Bărbaţii nu ştiu ce e aia frică”. „Nu mai eşti fetiţă, să-ţi fie frică. Acum eşti mare, trebuie să încetezi cu prostiile de când erai copil. A trecut vremea lor”. Ce ciudat e totul. Frica din copilărie era atât de crudă, de vie, de puternică, de intensă, dar şi dispărea foarte repede. O plapumă pe cap era suficientă pentru a alunga monştrii care ieşeau pe sub uşa de la baie. O lumină lăsată aprinsă în camera în care dormeai era suficientă pentru a-ţi purifica somnul şi a avea doar vise plăcute. Când eşti mare, când „n-ar trebui” să-ţi mai fie frică, frica râde de tine şi n-o mai poţi alunga aşa uşor. O inhalezi fără să vrei şi ajunge în interiorul tău, unde începe să lovească c-un baros stâlpii de rezistenţă, dar acum tu n-ai nicio lumină care să bată până acolo. Şi încerci să te ascunzi sub plapumă, dar eşti prea mare şi picioarele-ţi ies pe-afară. Şi nimic din ceea ce alunga frica atunci când erai îndreptăţit s-o simţi nu te poate ajuta să scapi de ea atunci când „nu trebuie” s-o mai simţi.

Mie-mi e frică. Îmi e frică că nu sunt suficient de bună. Că port cu mine o etichetă mare pe care scrie „impostor” şi ăsta e primul lucru pe care-l vede un om la mine. „Salut, sunt Laura”. „Ba nu, pe tine scrie altceva”. Îmi e frică de singurătate, dar mă refugiez în ea constant. Poate pentru că sunt conştientă de eticheta de mai sus. Îmi e frică de oameni. Ba nu, nu e corect. Îmi e frică să pierd oameni. Îmi e frică că nu sunt suficient de bună pentru a ţine oameni lângă mine, motiv pentru care de prea puţine ori am spus la revedere sau dă-te mai încolo şi am continuat să hrănesc relaţii nesănătoase care au lăsate semne adânci în mine. Îmi e frică că vei râde de mine. Că pot ajunge, prin ce spun, fac sau scriu, tinţa râsului tău. Îmi e frică şi încurajările tale mă fac să-mi crească şi mai tare frica. „Fii puternică!”, „N-ai de ce să-ţi fie frică”, „E absurd, n-ai niciun motiv să simţi asta!” Dar eu trăiesc cu frica mea. Şi ea m-a ajutat mai mult decât să ştiu „ce trebuie să fac”.

Eu am ales să pornesc la drum cu frica, umăr lângă umăr. Conştientă, i-am dat voie să se hrănească din mine şi să crească. I-am oferit adăpost, hrană şi spaţiu. Am lăsat-o să mă ghideze în unele decizii. Nu spun că n-am avut de ales, că „aşa a fost să fie”. Nu, decizia a fost a mea. Frica este monstrul pe care-l car cu mine în fiecare zi. Monstrul pe care l-am privit în ochii şi l-am primit în mine. Şi de-atunci creştem împreună. Pentru că a trecut vremea în care-mi era frică de propria mea frică sau ruşine pentru că o simţeam. Am acceptat-o şi am pornit cu ea la drum, pentru ca moartea să nu mă găsească la fel cum m-a lăsat la naştere. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Lupul vinator
21.01.2020, 16:35:30

Mi- e frica de ziua de miine . Vad in jurul meu numai mizerie umana , mizerie morala . Vad un animal numit OM care distruge constient mediul ambiant , distruge Planeta Terra , defriseaza padurile , omoara animalele necuvintatoare etc.

-1 (1 vot)
Smeritu Pahomie
24.01.2020, 21:15:00

FRICA vine de la satana.....asta si vor satanele Rotschildiene ce conduc Pamantul asta......asa tin 7 miliarde dezbinati care daca ar fi uniti....i-ar strivi ca pe un paduche.....

+1 (1 vot)
aprozar
21.01.2020, 17:40:41

Laura Andreea Popa "Dar eu trăiesc cu frica mea. Şi ea m-a ajutat mai mult decât să ştiu „ce trebuie să fac”. Frica este intr-adevar inceputul intelepciunii si salvatoarea sufletului omului ! Cine o are dezvoltata trebuie sa fie tare fericit !

un motan intransigent
27.01.2020, 22:37:53

Frica pazeste bostanaria. Iata o propozitie simpla, scurta, plina de sensuri si invataturi. Ti-e frica? E normal. E normal sa-ti iei masuri de siguranta. Daca poti, ca nu toate masurile de siguranta sunt posibile. Antidotul fricii e, daca poti, adoptarea masurilor de siguranta. Unde nu exista asemenea posibilitati, ramane acceptarea soartei. Si asta e tot o masura de siguranta. Zambetul, la fel. Si credinta, sa nu uitam!