Cel mai scump crab din lume: cât a plătit un comerciant japonez pentru un crustaceu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Un crab de zăpadă de „cinci stele”, a cărui captură marchează startul sezonului de vânătoare a crabilor, a fost vândut pe 7 noiembrie la licitaţia prefecturii Tottori, Japonia, pentru ameţitoarea sumă de 46.000 de dolari, ceea ce îl face cel mai scump crab din lume, relatează CNN.

Este vorba de un crustaceu mascul de 1.2 kilograme şi lat de 14.6 centimetri, cu picioare lungi.

Este cea mai mare sumă plătită vreodată pentru un crab de zăpadă, potrivit organizatorului licitaţiei, departamentul de promovare a pescuitului al prefecturii Tottori, deţinătoarea şi ultimului record înregistrat chiar la licitaţia de anul trecut, când câştigătorul a plătit însă mai puţin de jumătate din sumă.

„Ştiu că este un preţ absolut exagerat. Dar acesta-i obiceiul”, a spus Tetsuji Hamashita, preşedintele pescăriei Hanashita Shoten care a oferit  46.000 de dolari pentru  o captură marcând debutul sezonului de pescuit, pe 6 noiembrie. De altfel, el este cel care a oferit o sumă-record şi anul trecut: 18.000 de dolari.

Dar sunt convins că gustul crabului e pe măsura preţului”, a adăugat el. Crabul va ajunge pe masa clienţilor unui restaurant sofisticat din cartierul select Ginza din Tokyo.

De regulă, în prima zi a licitaţiei preţurile sunt foarte ridicate, întrucât este considerat de bun augur să plăteşti mult pentru prima şi cea mai bună captură a sezonului. Hamashita se aştepta la o sumă peste 20.000 de dolari, nicidecum la una dublă.  Cei prezenţi şi-au exprimat la rândul lor surprinderea exclamând „banzai” („viaţă lungă”).

Crabul de zăpadă (zuwaigani) este o delicatesă apreciată în Japonia şi se pescuieşte din apele insulei Honshu, situată între Osaka şi Hiroshima în lunile reci ale anului.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite