Cinci semne că ai o problemă în ceea ce priveşte consumul în exces al băuturilor alcoolice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doctorii recomandă consumul unui pahar de vin roşu zilnic. Problemele de sănătate apar în momentele în care băuturile alcoolice nu sunt consumate moderat şi în parametrii indicaţi de specialişti.

Problemele legate de consumul alcoolului în exces reprezintă o temă care produce numeroase ştiri, de la studii apărute până la radicalismul oamenilor după ce băut prea mult. Indicată ar fi evitarea unor asemenea băuturi, dar evenimentele şi cutuma cer ca oamenii să închine un pahar, cu prilejul diferitor ocazii.

Preventio.com prezintă pe scurt posibile semne că ai o problemă în ceea ce priveşte consumul de alcool:

1.Simţi nevoia să bei pentru a te simţi mai bine

Simţi că după un pahar cu alcool eşti mai fericit şi cauţi motive tot mai dese pentru a consuma băuturi alcoolice zilnic. Băuturile care conţin alcool sunt un fundament al stării de bine, potrivit propriei concepţii. Total fals. Nu ai nevoie de alcool pentru a fi într-o bună dispoziţie.

2.Bei după ce promiţi că nu mai bei niciodată

În urma unei zile în care ai întrecut măsura în ceea ce priveşte consumul de alcool, începi să promiţi celor din jur că a fost ultima dată. Gata. Fără băutură. Mai bine nu spui acest lucru, pe viitor bei cu moderaţie, fără a-ţi lua un angajament pe care nu-l poţi respecta.

3.Sevraj

Nu bei câteva ore, o zi sau chiar două. Corpul tău începe să prezinte simptome de sevraj. Greaţă, respiraţie greoaie, transpiraţie, iar mâinile încep să-ţi tremure. Dacă se întâmplă să cunoşti o asemenea situaţie, e indicat să mergi la doctor pentru a-ţi recomanda un tratament care să te scoată din această mare problemă.

4.Amnezie

Filmele americane în care un grup de oamenii se trezesc şi nu ştiu de unde se află sau au făcut nu sunt simple scenarii cinematografice. Dacă uiţi ceea ce s-a întâmplat după ce ai consumat alcool, atunci organismul tău începe să cedeze în lupta împotriva alcoolului.

5.Bei singur

A bea singur un pahar de vin sau un digestiv după ce ai luat masa nu e un păcat. Problema apare când zilnic începi să consumi singur băuturi alcoolice, doar din simpla deprindere de a gusta „ceva”.

Studiile care vizează problema consumului băuturilor alcoolice prezintă diferite aspecte ale acestei chestiuni. Un astfel de exemplu este cercetarea realizată de dr. Kari Poikolainen, fost expert în consumul de alcool pentru Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Acesta a analizat mai multe studii realizate de-a lungul mai multor zeci de ani cu privire la riscurile la care se expun băutorii şi a ajuns la o concluzie care anulează recomandările specialiştilor de până acum.

Mai exact, cercetătorul finlandez spune că limitele impuse în prezent pentru consumul de alcool pot fi depăşite fără teama efectelor negative asupra sănătăţii. „Cantităţile «moderate» pot fi mult mai mari decât cele recomandate acum de medici“, spunea Poikolainen, citat de „Daily Mail“, într-un articol din aprilie 2014.

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite