Criza agravează sindromul dependenţei de muncă
0
Lipsa siguranţei locului de muncă pe timp de recesiune a favorizat apariţia unor comportamente nocive ale angajaţilor. Unii se implică atât de mult încât devin workaholici.
„Întotdeauna mi-a plăcut meseria mea, dar după ce la serviciu au început să se facă disponibilizări, în urmă cu mai bine de doi ani, am încercat să fac totul pentru a-mi îndeplini toate sarcinile. De multe ori stăteam peste program şi obsesia pentru ca totul să fie perfect şi să nu apară reproşuri mi-a prelungit orarul chiar şi în weekend", îşi începe povestea Andrei (34 de ani), consultant într-o companie cu sediul în Capitală.
Tânărul spune că, pe nesimţite, a ajuns să fie tot mai dependent de munca sa. Nu mai ieşea în oraş cu prietenii, nu mai avea timp să-şi viziteze familia, refuza chiar să-şi ia concediu, iar la birou nu delega nicio sarcină. „Începusem să cred că nimeni nu poate face ce fac eu, iar când mă opream din muncă de oboseală, mă simţeam vinovat", mai spune tânărul. El crede că probabil ar fi continuat cu ritmul anormal de a munci până s-ar fi îmbolnăvit grav din cauza epuizării, dacă nu ar fi intervenit sora lui. Aceasta l-a convins să meargă la un psiholog. Astfel, Andrei a aflat că este workaholic.
Cel care a introdus acest concept în literatura de specialitate a fost Wayne Oates, în anul 1971. El definea workaholismul ca „nevoia incontrolabilă de a munci, ducând la perturbaţii în planul vieţii psihice, familiale şi al funcţionării sociale". Astfel, psihologii sunt de părere că grija permantă legată de sarcinile de serviciu şi neglijarea familiei poate aduce grave dezechilibre în viaţa unui dependent.
Când plăcerea devine obsesie
„Este posibil ca o persoană să fie atât de preocupată de muncă, încât să nu-şi aloce timp şi energie pentru familie sau prieteni, fiind perceput de ceilalţi ca insensibil. Tensiunea şi stresul pot contribui la deteriorarea sănătăţii. În afara afecţiunilor somatice, ei îşi pot declanşa probleme psihice ca insomnii, stări depresive, anxietate", explică psihologul Keren Rosner.
Cum se ajunge însă la dependenţă de muncă? Psihologii spun că printre factorii favorizant este plăcerea de a munci, dar şi stresul legat de problemele financiare. Şi specialiştii din domeniul resurselor umane avertizează asupra faptului că munca generează dependenţă, moment în care plăcerea se transformă în obsesie.
„Deseori, această preocupare exagerată pentru muncă porneşte de la ceva bun: pasiunea pentru un domeniu sau o activitate. Însă, dincolo de această pasiune se găsesc foarte mulţi factori negativi precum identificarea excesivă cu rezultatetele pe care le produci prin muncă, nevoia obsesivă de afirmare sau nevoia de a uita şi de a fugi de diverse probleme din viaţa personală", spune Eduard Ezeanu, communication coach.
Acest tip de persoane dependente de muncă ajung să doarmă foarte puţin şi să-şi petreacă tot timpul în casă sau la muncă, în speranţa că vor realiza cât mai multe pe plan profesional. În plus, workaholismul este ca un antrenament care a intrat în sânge, oboseala acută fiind resimţită de angajat, care este însă obişnuit cu această stare.
Cu toate că de cele mai multe ori ajung să aibă probleme de sănătate, dependenţii de muncă îşi fac în continuare treaba ca şi înainte. Este şi cazul Andreei Gheorghiu, care lucrează în cadrul unei multinaţionale. Tânăra spune că lucrează de dimineaţa până seara, la fel ca şi ceilalţi colegi, dar aceasta este viaţa ei şi nu i se pare anormal. „Am avut colege care au ajuns în spital din cauza oboselii. Lucrau foarte mult, dormeau maximum patru ore pe noapte şi ajunseseră la epuizare. Weekendurile sunt libere, dar mă gândesc tot la muncă sau dorm, pentru a fi în formă săptămâna următoare", spune tânăra.
"Deseori, preocuparea exagerată pentru muncă porneşte de la ceva bun: pasiunea pentru un domeniu sau o activitate.''
Eduard Ezeanu communication coach
Workaholicul, de obicei şef
Specialiştii afirmă că cele mai multe cazuri de workaholici apar printre angajaţii din domeniile considerate ca fiind cele mai „respectabile" şi care conferă unei persoane un statut înalt. Printre acestea se regăsesc avocatura, vânzările şi finanţele, dar şi în majoritatea funcţiilor de conducere, afirmă Eduard Ezeanu.
Specialistul adaugă că însăşi nevoia excesivă de afirmare îi împinge pe cei predispuşi la dependenţă spre astfel de domenii, iar obsesia pentru muncă le facilitează ascensiunea. „Dependenţii de muncă îşi duc cu orice preţ la bun sfârşit sarcinile, iar dacă sunt pe poziţii de conducere sunt cei mai intransigenţi şefi. Nu sunt toleranti cu subalternii, aşa cum nu sunt toleranţi nici cu propria persoană", precizează psihologul Keren Rosner.
Pentru persoana dependentă, munca reprezintă în mod obsesiv un scop în sine, în detrimentul tuturor celorlalte laturi ale vieţii. Diferenţele dintre persoanele care muncesc foarte mult pentru a-şi respecta termenele de predare a lucrărilor şi dependenţii de muncă sunt clare. „În viaţa profesională a fiecăruia există perioade când simte că este nevoie să investească mai mult. E alegerea noastră dacă suntem workaholici de cursă lungă sau doar de sprint", încheie Monica Dona, PR Manager în cadrul companiei Lugera & Makler.
În plus, nevoia incontrolabilă de a munci fără încetare este definită de psihologi drept comportament compulsiv, însoţit de momente de pierdere a controlului, de o sănătate precară şi de o slabă relaţionare cu cei din jur. „Workaholicul trebuie să înveţe că monotonia este obositoare şi plafonează afectiv. Relaxarea nu este o formă de a fi leneş, ci este o etapă prin care organismul se reîncarcă cu energie, pentru a putea evolua pe toate planurile: profesional, familial, social şi personal", spune Keren Rosner.
Consecinţe fatale
Timpul excesiv petrecut la locul de muncă poate duce la epuizare psihică şi fizică, iar uneori consecinţele pot fi fatale. Cel mai cunoscut caz este al Ralucăi Stroescu, auditor la Ernst & Young, care a murit la vârsta de 31 de ani din cauza epuizării. Diagnosticul dat de medici a fost fibroză miocardică, însă colegii Ralucăi au spus că tânăra lucra neîntrerupt. Tânăra a fost găsită moartă în casă, cu dosarele de la serviciu în braţe.
Psihologii avertizează că mulţi realizează foarte târziu că au o problemă, ei având deseori impresia că nevoia de a munci fără încetare nu le poate distruge echilibrul interior şi sănătatea. „Un semn că ai devenit un workaholic este acela că eşti fericit cu locul tău de muncă şi consideri că este important să-i acorzi tot timpul tău, inclusiv cel liber. Cea mai mare problemă este că te superi dacă cineva îţi spune să te implici mai puţin", este de părere Monica Dona, PR Manager în cadrul companiei Lugera & Makler.
Eduard Ezeanu, communication coach, spune că timpul petrecut la birou nu trebuie să depăşească 50 de ore pe săptămână. „Dependenţii trebuie să înţeleagă faptul că munca e doar o parte a vieţii şi că sunt alte lucruri de care ar merita să se bucure. Pentru a scăpa de nevoia incontrolabilă de a munci fără încetare trebuie să lucreze la imaginea de sine şi la convingerile personale", încheie specialistul.
Click pe infografie pentru a vedea de ce te poate ucide statul la birou
Se încarcă comentariile...
