Cu Veceul din curte prin Europa

Un fragment dintr-un comentariu publicat deunăzi în presa românească (despre România) m-a înfuriat, dar m-a pus şi pe gânduri...Şi mi-a amintit de episoade din copilărie, de care probabil ar trebui să-mi fie ruşine, dar nu îmi este!

Recunsoc: îmi petreceam cu reală plăcere timpul pe veceul din curte, scărpinându-mă cu mâna dreaptă la urechea stângă... (cine nu mă crede să o întrebe pe maica-mea!) Dar timpul a trecut, iar eu am învăţat să caut scurtăturile – chiar dacă nu şi atunci când scriu despre ele.

“Doar un procent din tinerii din mediul rural ajung să urmeze studii universitare, iar 40% din populaţie trăieşte la ţară, în condiţii specifice Evului Mediu târziu”, comentează un domn, care mai apoi citează, pe un alt domn, care spune: „Aderarea la UE ne-a prins cu WC-ul în curte".

Chiar dacă per ansamblu este un comentariu bun, acest pasaj este, din punctul meu de vedere, discutabil, iar asta nu pentru efectul nostalgic. Acest vecé în curte al comentatorului poate fi intr-adevăr o metaforă reuşită, când e vorba despre politica românească, infrastructură sau apucăturile unor conaţionali...

Gândurile pe care am fost pus:

A ne scărpina cu mână dreaptă la urechea stânga şi prin urmare a ne îngreuna singuri viaţă, fără a căuta o cale mai scurtă a mâinii, dar a ne deplânge neîncetat soarta care nu ne-ar cere-o altfel, este o specialitate la români. Noi nu căutăm în primul rând soluţii, noi căutăm mai întâi denumiri, pe acestea nu le raportăm in primul rând la conştiinţă, ci la mândria noastră... Dar asta o ştie fiecare. Noi nu păstrăm ceea ce avem, ci încercam să avem ceea ce au alţii. Mamaia o transformăm în Miami, staţiunile balneoclimaterice în kitschuri de trei lei, Bucureştiul va deveni probabil şi el curând un mic Paris dunărean, iar acolo acolo unde ideile lipsesc transformăm totul, profilactic, în nimic sau în cel mai bun caz într-o groapă de gunoi.

Modelele după care se orientează românul sunt deseori depăşite sau culese doar selectiv din realităţile lumii bogate şi în propria percepţie şi civilizate. Drept pentru care: greu de urmat şi aplicat. De aceea ne plângem cât ne ţine gura, ne ruşinăm cât ne ţine inima, ne învinuim reciproc cât ne ţin minţile, iar în cele din urmă ne plângem de milă unii altora şi fiecare în parte cât ne ţine nesimţirea. Prea rar se gândeşte constructiv, se caută o soluţie care porneşte de la premiza: pasărea din mână unerori chiar e mai bună decât cea de pe gard!  

Ministrul Educaţiei vizitează şcoli, unde i se face rău, când descoperă veceurile în curte. Sărmanii elevi! Când restul ţării îşi rezolvă gheşeftul în boluri de porţelan bătute în cristale Swarowski...  Eu nu vreau să spun că nu e mai comod să te uşurezi într-o baie ţinută mereu la 22°C... Deşi îmi amintesc că în copilărie, când acasă la ai mei aveam atât toaleta în casă, dar şi veceul din curte, eu îl preferăm pe cel din curte, unde aveam depozitate o serie de cărţi, un caiet, un creion şi o lumânare (pe care de altfel o aveam şi în toaleta din casă, ţinând cont de economiile de curent impuse de prosperul stat socialist). Era un loc liniştit, în care eram singur cu gândurile mele, mai intim decât aş fi putut fi în baia pe la a cărei uşi se perinda pemanent careva.

Sunt de acord însă că într-o budă în curte nu mai vrea nimeni să tremure de frig, să inspire mirosurile neplăcute. Nimeni nu vrea să se simtă singurul sau ultimul om din ţară şi din toată lumea civilizată care e nevoit să se împace cu sărăcia unui vecé de lemn în fundul curţii.

Nimeni nu se gândeşte în acel moment, stingherit de vitregia sorţii, că în ţara lui peste 40% din oameni (procent valabil pentru întreaga populaţie a globului)  fac exact acelaşi lucru. Iar dacă toţi aceştia, milioane întregi, nu au găsit o soluţie pentru a combate această “vitregie” a sorţii, poate ar trebui căutată una care justifică realitatea, iar că aceasta nu este neapărat una negativă. Iar dacă s-ar orienta după un model aplicabil şi la ei, totul ar arăta mult mai puţin nedrept, iar doamna ministru nu ar mai vomita prin curţile şcolilor, de sila de a o face în latrinele din curtea acestora.

Modelul de vecé finlandez 

În Finlanda, una dintre cele mai bogate ţări din lume, veceul din curte aparţine atât de tradiţie, ca şi la noi, cât şi de realitatea de astăzi. Finlandezii însă nu au stat cu coatele pe genunchii tremurânzi de frig plângându-şi de milă, ci au căutat soluţii practice pentru situaţia dată. Iar dintr-o nevoie s-a găsit nu numai o soluţie practică şi economică, ci s-a dezvoltat chiar şi un stil de viaţă. În acest fel veceul din curte a devenit nu numai o alternativă serioasă a celui de porţelan din casă, ci chiar o concurenţă a acestuia. 

Ca şi România, în urmă cu o sută de ani, Finlanda era o ţară strict agrară, iar excrementele din groapa din curte foloseau, amestecate cu cele ale animalelor, ca îngrăşământ pe ogoare. Un procedeu eficient şi ecologic. Probabil tocmai pentru că finlandezii nu au vrut să uite de unde au plecat, ei au găsit şi soluţiile valabile de astăzi. 

Mulţi finlandezi, nu numai din mediul rural, folosesc în continuare căsuţa de lemn din dosul casei. Iar în loc să se plângă permanent de lipsa de igienă, mirosurile urâte sau de atacurile muştelor, ei s-au concentrat asupra unor soluţii practice, asupra posibilităţilor tehnologice. Mai întâi i-au aplicat găurii din lemn un colac căptuşit cu zăpadă artificială sau alte materiale moi şi un capac. În ultimii douăzeci de ani  cercetători au dezvoltat o tehnică simplă de separare a excrementelor de urină, procedeu prin care se neutralizează din capul locului mirosurile neplăcute, iar fecalele devin compost. Munca şi costurile cu un asemenea vecé în curte rămân sub nievlul celor impuse de closetul din casă.

Nordicii exportă acest model de vecé şi sunt încrezători în noua calitate a acestuia. Ei cred că în anul 2100 cu toţii îşi vor lua rămas bun de la closetul din casă. “Acest model de vecé va deveni un nou Nokia”, spune expertul în tehnică sanitară, Jukka Lindroos, citat în presa germană. În Finlanda există chiar şi o Asociaţie a amatorilor de veceuri uscate (în curte), iar numărul proprietarilor de veceuri uscate creşte anual cu opt până la nouă mii. Pentru a încuraja această evoluţie, cotidianul a€œIlta Sonamat” a lansat de curând un concurs prin care se va intermedia “cel mai frumos vecé din ţară”. Căsuţa câştigatoare va fi imprimată pe un timbru poştal.

Până vom ajunge şi noi să înţelegem cum ne-am uşura într-adevăr viaţa, cum am găsi soluţii practice şi realiste, mai visam vreo câţiva ani buni la cai verzi pe pereţi sau mercedesuri înaripate în faţa casei. Trebuie să încetăm să punem botul la discursuri înşelătoare, precum cel citat la început, care ne sugerează că nu suntem civilizaţi având veceul în curte, că am trăi, din acest motiv, într-un fel de Ev Mediu târziu. Vă sfătuiesc să vizitaţi Finlanda! Civilizat este să ne spălăm pe mâini după vizita la vecé, să fim toleranţi şi repectuoşi vizavi de ceilalţi, oricine ar fi aceştia, să căutm binele şi să vrem să-l găsim, altminteri chiar ne inventăm propriul Ev Mediu din care nu ne scoate nici mercedesul, nici toaleta poleită în aur. 

Iar cine vrea să creadă în continuare că veceul din curte influenţează accesul tinerilor la studii şi calitatea şcolii, să o facă! Dar spre propria iluminare să arunce o privire asupra statisticii Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economicム(OECD) care evaluează calitatea învăţământului în raport internaţional. Ea plasează România pe locuri între 48 şi 51 din cele 74, în timp ce Finlanda se regăseşte pe locuri între 2 şi 6. Este suficient însă să urmărim dezastrele de la examenele de Bacalaureat din România.

Veceul din curte se oferă şi în cazul acesta drept ţap ispăşitor. Iar pentru a-l găsi, nimerim rapid şi scurtătura drumului înspre urechea corespunzătoare mâinii care-şi ridică degetul acuzator.  Dar nu şi drumul dintr-un sat azvărlit printre delauri spre următoarea instituţie de învăţământ.