Cum ajungem dependenţi de internet, explicaţiile lui Dr. Mary Aiken - creierul din spatele serialului CSI

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Navigarea pe internet, îndeosebi pe reţelele sociale, eliberează dopamină, substanţa care ne creează senzaţia de plăcere
Navigarea pe internet, îndeosebi pe reţelele sociale, eliberează dopamină, substanţa care ne creează senzaţia de plăcere

Dr. Mary Aiken, una dintre specialistele de renume mondial în domeniul cyberpsihologiei şi „creierul“ din spatele serialului CSI, explică ce impact are asupra noastră mediul online, cum funcţionează şi ce putem face pentru a ne feri de efectele nocive ale acestuia.

Felul în care ne comportăm se schimbă. Tehnologia s-a infiltrat în toate aspectele vieţii noastre, de la relaţiile pe care le dezvoltăm, până la modul în care facem cumpărăturile, de la sistemele politice până la minţile în formare ale copiilor noştri.

Dr. Mary Aiken, cel mai important psiholog criminalist în momentul actual în domeniul cyberpsihologiei, consultant al Europol şi coordonatorul a numeroase seminare de instruire şi cercetare organizate de agenţii globale precum Interpol şi FBI, explică în cartea „The Cyber Effect“ ce impact are asupra noastră mediul online, cum funcţionează şi ce putem face pentru a ne feri de efectele nocive ale acestuia.

Dopamina este o substanţă chimică organică ce se eliberează în creier şi ne ajută să ne coordonăm mişcările şi răspunsurile emoţionale. Această substanţă este asociată cu senzaţiile de plăcere, iar în căutarea plăcerii pe care ne-o oferă dopamina, facem lucruri care o eliberează.

Ceea ce este fascinant, dar destul de puţin cercetat, este rolul tehnologiei în acest proces. Cine nu s-a simţit atras în vâltoarea eşecului ca distracţie cibernetică? Cine nu a irosit, online, timp sau bani şi totuşi a reuşit să simtă că se distrează? Fiecare tip de activitate online are propriile sale atracţii şi recompense suplimentare încorporate care condiţionează utilizatorii să revină.

Dacă priviţi faimoasa „ierarhie a nevoilor“ a psihologului Abraham Maslow, toate se întâlnesc online într-un fel sau altul: de la nevoile fiziologice, la nevoi ce ţin de siguranţa personală, a celor sociale, de apartenenţă, a nevoilor de recunoaştere socială, de dezvoltare personală şi autorealizare.

Primirea unui like pentru fotografia ta de pe Instagram sau Facebook corespunde nevoii de recunoaştere socială. Acesta este doar începutul recompenselor şi plăcerilor pe care le oferă reţelele sociale. Potrivit psihiatrului dr. Eva Ritvo, reţelele sociale stimulează eliberarea unor cantităţi substanţiale de dopamină şi oferă totodată un tratament eficient pentru singurătate.

Indiferent dacă dependentul caută o doză de alcool, cocaină sau internet, dopamina menţine fiinţa umană într-o stare de aşteptare constantă. Termenul latin addictus a fost folosit cândva pentru a descrie intervalul de timp în care un sclav trebuia să-l servească pe stăpânul său. Sclavul cu o astfel de condamnare a fost numit „dependent“. Studiile arată că, în medie, un adult cu un telefon mobil conectat la internet şi-a verificat telefonul de peste 200 de ori pe zi, adică la interval de 5 minute. Seara, frecvenţa creşte.

Pentru a combate distragerea atenţiei de către telefon, sau chiar folosirea lui obsesivă, dezinstalează unele din aplicaţiile atractive de pe ecranul acestuia. De asemenea, dezactivează notificările site-urilor de social media. Păstrarea telefonului în modul „avion“ îl va reduce la tăcere şi te va împiedica să accesezi internetul.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite