Cum ajungi angajat de neînlocuit la serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A venit toamna şi s-a încheiat şi concediul. E timpul să te afirmi! Mai ales în contextul crizei, ca să-ţi păstrezi locul de muncă trebuie să devii indispensabil. Respectarea sarcinilor, atitudinea flexibilă, relaţiile bune cu echipa, dar şi preluarea unor „greutăţi“ de pe umerii şefilor – asemenea acţiuni creează premisele unui job sigur.

„Singurele lucruri indipensabile pe lumea asta sunt aerul şi apa. Toate celelalte pot fi înlocuite sau putem foarte bine să trăim fără ele", este de părere Eugenia C., brand manager la o companie de bere. Sau, spune ea, citând „din clasici", „cimitirele sunt pline de oameni de neînlocuit".

Mai citeşte şi:

Întrebarea săptămânii: Angajat la stat sau la privat?

Aceeaşi opinie o împărtăşeşte şi Mihnea B., angajat în advertising. „Nimeni nu este indispensabil. Din momentul în care ai demisionat sau ai fost dat afară, poate că va fi o perioadă de dezorganizare în departament, însă viaţa merge înainte. Oamenii vin, schimbă lucrurile, pleacă, lasă un gol, dar acesta este înlocuit imediat de altcineva. Acesta este cursul vieţii", spune Mihnea.

În viziunea lui, trebuie să ştii că nu eşti de neînlocuit, dar „să lucrezi ca şi când nimeni nu poate face acel lucru mai bine decât tine". „Asta te ţine cu picioarele pe pământ", punctează el. Unul dintre colegii săi, Mihai M., crede că a te simţi indispensabil în firma la care lucrezi este o condiţie necesară siguranţei angajatului.

„Dacă eşti angajat, vrei să fii de neînlocuit. Dacă eşti acţionar sau proprietar, ar trebui să vrei să te simţi de înlocuit, adică să faci în aşa fel încât să laşi în urmă un sistem bine pus la punct care ar putea funcţiona şi fără tine", explică acesta.

Chiar dacă nimeni nu e de neînlocuit, există câteva căi prin care te poţi face dorit în companie. Specialiştii în reusurse umane spun că a te face indipensabil nu ţine de anumite tactici, ci de intenţii oneste, de devotament şi de nevoile reale pe care le au ceilalţi de la noi.

Ca în relaţiile personale

Algoritmul este valabil nu doar la serviciu, ci şi în relaţiile personale. „Observaţi că ne sunt indispensibili prietenii sau partenerii care ne sunt alături, pe care putem conta, cu care ne simţim bine, care ne înţeleg şi ne acceptă aşa cum suntem", spune Iuliana Stan, Business Manager la compania de HR Human Synergistics. Ea crede că la serviciu sunt necesare şi compeţentele pentru care ai fost angajat, dar e de reţinut că „nu te poţi face indispensabil cu forţa sau mimând asta, pentru că aşa ceva se construieşte şi se câştigă în timp".

Prin urmare, dacă un angajat îşi înţelege utilitatea în organizaţia pentru care lucrează are şanse mari să devină indispensabil. Pe de altă parte, în cazul în care asta devine un scop în sine, capătă sens negativ.

„Fac organizaţia dependentă de mine şi de competenţa mea şi, prin urmare, nu-mi ajut colegii ca să fiu doar eu cel care ştie să facă bine lucrurile. Niciun angajator nu-şi va dori aşa ceva, oricât de indispensabil devine cineva", spune Iuliana Stan.

Această atitudine nu va funcţiona pe termen mediu şi lung. La fel se va întâmpla şi cu angajaţii care „pun monopol" pe anumite informaţii din firmă, strategie la care apelează mulţi. „Niciun patron sau acţionar nu-şi doreşte un angajat care să folosească informaţiile împotriva lui", spune Marian Rujoiu, General Manager la compania de resurse umane Extreme Training.

Valoarea adăugată pe care angajatul o aduce în firmă îl face indispensabil. „Dacă găseşti soluţii să creşti profitul companiei, atunci poţi deveni persoană importantă", afirmă Rujoiu. El susţine că, indiferent de poziţia pe care o ocupi sau de domeniul în care activezi, atunci când contribui semnificativ, direct sau indirect, la evoluţia companiei, capeţi „greutate" în organigramă.

"Ne sunt indispensibili prietenii sau partenerii care ne sunt alături, pe care putem conta, cu care ne simţim bine, care ne înţeleg şi ne acceptă aşa cum suntem. "
Iuliana Stan
business manager

Motivarea cântăreşte mai mult decât competenţa

Îşi fac bine treaba, se descurcă în diferite situaţii, ştiu să comunice cu oamenii, ştiu să rezolve problemele şi par să aibă multiple abilităţi. Angajaţii care ştiu să se facă indispensabili nu sunt doar experţi în domenii diverse, dar au capacitatea de a lua greul de pe umerii superiorului ierarhic şi îşi ajută şi colegii din echipă. „Angajatul va trebui să-şi dezvolte o reţea de contacte ale unor persoane influente, după care va trebui să obţină performanţe - să marcheze puncte multe", spune Mădălina Popescu, General Manager al companiei de management Pluri Consultants.

Doar că, spun specialiştii, aceste aspecte nu sunt suficiente. Totuşi, ce ar trebui să facă angajaţii pentru ca managerii să-i considere indispensabili pentru firmă? În primul rând, ar trebui să se promoveze. „Reclama personală nu este o crimă", spun experţii în resurse umane. Mulţi se plâng că nu primesc recunoaştere pentru ceea ce fac, în timp ce alţii par să fie promovaţi doar pentru că respiră, deşi abilităţile lor sunt de nivel mediu.

Specialiştii spun că aceşti angajaţi ştiu de fapt mai bine decât alţii să obţină recunoaştere, iar problema celorlalţi este că nu ştiu cum să o capete. Primul pas recomandat este să-şi facă publică activitatea. „Pleci de la principiul că întâi arăţi şi apoi ceri, nu stai să aştepţi. Timizilor nu vine nimeni să le acorde un premiu de excelenţă", explică Popescu. Pentru management, de cele mai multe ori contează să ai un om de care să fie convins că, deşi nu are neapărat competenţa necesară, poate face faţă pentru că vrea.

„Ideea e să creezi impresia că ştii. Va trebui să arăţi că ştii să faci mai multe lucruri, că vrei, că eşti acolo, că eşti implicat. Un manager acceptă mult mai uşor un minus de competenţă decât un minus de motivare", spune managerul Pluri Consultants. Iar toate aceste aspecte trebuie să fie vizibile, însă ceea ce cântăreşte greu pentru un manager este preluarea de către angajat a unor sarcini sau „bucăţele de sarcini" care şefului îi displac.

În cazul în care, cu toate eforturile depuse de angajat, cine trebuie să vadă nu vede, atunci acestui îi rămâne resemnarea. „Dacă nu se vede, n-ai ce face. Va trebui să o iei de la capăt în altă parte", spune Popescu.

Domenii cuantificabile

Unele domenii de activitate se pretează mai uşor la câştiguri palpabile pentru companie. „Un agent de vânzări aduce profit palpabil şi, astfel, se poate face lesne indispensabil", afirmă Marian Rujoiu.

Totuşi, chiar şi în domenii tehnice sau în cazul profesiilor unde angajatul nu cântăreşte greu, acesta se poate face dorit, schimbând lucrurile vizibil în sens pozitiv, prin crearea unei relaţii bune cu clienţii sau devenind un catalizator al echipei. Brandingul personal, care se câştigă în timp, îl va face să devină un reper pentru management şi pentru colegi.

Angajatul care nu poate fi dat afară

Există cazul în care angajatul este indispensabil prin prisma experienţei sau prin cea a poziţionării între companie şi piaţa companiei. Acest tip de angajat este periculos să fie dat la o parte: în mintea clienţilor importanţi compania e chiar el şi, prin urmare, firma riscă să piardă unul sau mai multe contracte importante.

Ponturi pentru succes la job

Potrivit experţilor, există câteva sfaturi pe care, dacă le urmăm, ne sporim valoarea la serviciu.

1    Fii o persoană de bază. Trebuie să fii cel pe care şeful se bazează ca un lucru să fie bine făcut din prima. Un angajat indispensabil manifestă dorinţa de a se autodepăşi, aşa că nu te mulţumi doar să-ţi faci bine treaba.

2    Respectă angajamentele. Dacă eşti responsabil cu o anumită sarcină, cei din jur trebuie să se bazeze pe faptul că ea va fi executată. Comunică despre cum te-ai gândit sa-ţi faci treaba, ce faci şi ce-ai făcut, astfel încât eventualele erori să fie din timp rezolvate.

3    Asumă-ţi iniţiative. Pentru a face o impresie bună, dezvoltă-ţi spiritul antreprenorial - identifică oportunităţi şi valorifică-le. Fă mai mult decât ţi se dă, oferă-te să preiei sarcini suplimentare şi vino cu sugestii.

4    Fii pozitiv. Atitudinea e totul - zâmbeşte, fii pozitiv, ajută de fiecare dată când ţi se cere. Chiar dacă lucrurile nu merg aşa cum ţi-ai dori este important să te gândeşti la aspectele pozitive şi să vezi beneficiile.

5    Dezvoltă relaţii. Contează nu doar ceea ce ştii, ci şi pe cine ştii. Încearcă să te implici în proiecte ce-ţi permit să-ţi dezvolţi aptitudinile. Îţi creezi astfel oportunităţi de a fi apreciat şi de a fi promovat.

6    Fii flexibil. Acceptă să faci şi lucruri care nu sunt în responsabilităţile tale. Fişa postului poate preciza anumite sarcini, dar acceptă şi ceva nou.

   Fii atent la relaţiile din birou. Observă dinamica lor: cine este respectat şi cine nu, cine este bine conectat, cine este luat în serios. Adoptă atitudinea celor care sunt apreciaţi.

8    Cunoaşte-ţi domeniul. Un angajat valoros este bine informat despre tendinţele din companie şi din industrie. Nu te pierde cu totul în proiecte, citeşte, informează-te şi împrieteneşte-te cu oameni din industrie.

9    Învaţă permanent. Nu este suficient să fii indispensabil astăzi, trebuie să fii şi mâine. Aşa că este foarte important să-ţi dezvolţi noi competenţe.

10    Dovedeşte că poţi conduce eficient. Oferă-te să coordonezi proiecte indiferent cât de mărunte. Dacă eşti capabil de rezultate excelente, colegii vor observa.

image
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite