Cum se joacă de-a negustoreala urmaşii foştilor negustori

Ce fac flamanzii duminica dimineaţa? Merg la plajă? Se plimbă în sus şi-n jos pe Strada Mare? Trebăluiesc prin casă sau prin grădină? Nu, şi iar nu.

Flamanzii fac shopping. Nu prin magazine. Cu excepţia buticurilor de suveniruri, magazinele sînt închise duminica în Flandra. Duminica, flamanzii fac shopping în tîrgurile stradale.

Lîngă Biserica Sint-Jacobs (în flamandă), Saint-Jacques (în franceză), Sfîntul Iacob (în română) se află o mică piaţetă Bij Sint-Jacobs. În fiecare duminică dimineaţa locul e interzis circulaţiei pentru a se putea desfăşura o Piaţă cu de toate, excepţie făcînd produsele alimentare: cărţi, discuri, sfeşnice, haine, gramofoane.

Un panou simpatic ne face dezvăluiri capitale despre Întîmplarea de acolo. Un tip a cărui funie ruptă din jurul gîtului ne sugerează un scăpat ca prin minune de la moarte prin spînzurare ţine în braţe un carton din care rezultă că vineri, sîmbăta şi duminica, de la 14, se desfăşoară acolo un Marché au puces, cel mai vechi de acest gen din Belgia.

Site-ul intitulat Brocante Bij Sint Jacobs Gent ţine să ne anunţe că „Societatea Anonimă «Markcomité Bij Sint-Jacobs» are marea plăcere de a vă ghida prin piaţa noastră unică şi împrejurimile ei istorice situate în centrul oraşului Gand (Flandra Orientală, Belgia).

Anticarii şi comercianţii din «Bij Sint-Jacobs» sînt mîndri de a vă putea oferi cunoştinţe despre cea mai veche piaţă de vechituri din Belgia, unde puteţi căuta şi găsi, sub bătrînii platani, antichităţi, articole la mîna a doua (francezii le zic «de la bracante» - n.n.), curiozităţi şi toată panoplia de obiecte şi mobile de ocazie.

În inima oraşului Gand, la adăpostul vechii biserici Sfîntul Jacob, puteţi să ne vizitaţi de-a lungul anului, în fiecare vineri şi sîmbătă de la 8 la 13 şi duminica de la 8 la 14.” Trec printre mesele cu cele mai neaşteptate obiecte, prin aglomeraţia din mica piaţă şi ajung în celebra Vrijdagmarkt (Piaţa de vinuri).

Ghidurile o proclamă drept Piaţa istorică a oraşului. În mijlocul suprafeţei de un hectar, o statuie. Cine a călătorit cît de cît peste hotare îşi dă seama că personajul de bronz e cineva important pentru istoria oraşului. Într-adevăr, tipul, care arată ceva cu mîna, e Jacob Von Artevelde, un lider naţionalist flamand care, în 1340, s-a aliat cu englezii pentru a scăpa de francezi. A murit în 1345, tăiat cu securea în curtea casei sale.

Deşi nu e vineri, Piaţa e ocupată de o Piaţă: Mărfuri de azi, din magazine, scutite de preţul de la raft. Pe străduţele oraşului vechi, hoinărind după principiul Să vedem unde dă chestia asta! întîlnesc tot mai mulţi cetăţeni şi cetăţence cu buchete de flori, răsaduri, ghivece de flori şi arbuşti în recipiente din lemn. Cei mai mulţi le duc pe biciclete.

Ajung astfel în Piaţa Kouter. Aici se desfăşoară, în fiecare duminică, Piaţa de flori, deşi, judecînd după conţinut, ar trebui să i se spună Piaţa de plante. Într-un spaţiu însemnat, străbătut de o alee centrală, ochiul e încîntat de flori, plante, arbuşti. În mijlocul Pieţei, urmărită de spectatori rostuiţi pe scaune, cîntă o orchestră alcătuită din amatori gandezi. Cîte unul, trecînd prin faţa chioşcului salută amical un cunoscut care cîntă la trombon. Şi aici, lume multă, de parcă Piaţa ar fi întîia oară amenajată în această duminică.

De aici, o iau spre Canal. De la Sint- Michielsbrug ( Podul Sfîntul Mihail) în sus, pe chei, un kilometru şi ceva de tarabe de cărţi. Şi aici multă lume. Un tîrg asemănător am întîlnit şi în Piaţa Primăriei din Anvers.

Mi-am bătut o grămadă capul pentru a găsi o explicaţie la interesul de care se bucură astfel de comerţ în oraşele din Flandra. Ia să vedem! Ghentul plesneşte de magazine. Articolele din Piaţa de vechituri nu m-au dat gata. Cu atît mai puţin cele din Piaţa de vineri.

De ce se grămădesc flamanzii în astfel de alcătuiri? Pentru a-şi petrece timpul liber în chip cît mai plăcut. Şi ce poate fi mai plăcut unor urmaşi de negustori decît să negustorească şi azi?! Sau, mai precis, să se joace de-a negustoreala!

                                                                    *

D-ale Orientului! Nu departe de Gara Centrală din Bruxelles pe una din străzile care- ţi amintesc de partea turcită a Istanbulului, îţi sare în ochi un panou: Toilettes /Туалет ( în ruseşte n.n.) şi două înscrisuri (unul în chineză, celălalt în japoneză).

Alături de înscrisuri, mai multe fotografii ţin să te seducă prin frumuseţea pisoarelor şi a colacelor. Indicatorul arată spre intrarea la Galeria Agora. Aşa cum am mai scris, lucrez la un volum de note de călătorie din străinătate dedicate „unui subiect ruşinos: W.C.-urile”.

Se înţelege că nu puteam trece mai departe spre Piaţa Centrală fără a mă opri în scopuri de strictă documentare la W.C.-ul astfel publicitat. Pentru a ajunge la W.C. trebuie să străbaţi lungul şir de buticuri de tip turcesc şi arăbesc. În golul care ar trebui să fie uşile stau vînzătorii, toţi cu făţişe note orientale. W.C.-ul se înscrie între buticuri, ca unul din buticuri. E de la un capăt la altul împovărat cu inutilităţi prin raportare la nevoia căruia îi răspunde un WC:nla intrare, pe  dreapta, tronează un acvariu.

Înăuntru, mii de de luminiţe imitînd bolta înstelată. Da, dar spre deosebire de alte W.C.-uri publice, colacul nu se curăţă automat înainte de a fi folosit de fundul unui nou client. D-ale Orientului! Bogăţie, cît mai mult lux şi cît mai puţină curăţenie!