Cum îţi poţi îmbunătăţi calitatea vieţii şi oraşul în care locuieşti

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mersul pe bicicletă poate rezolva câteva probleme majore în multe oraşe, precum cele legate de calitatea aerului, decongestionarea traficului şi sănătatea locuitorilor. În plus, cu ajutorul infrastructurii şi a legislaţiei, ciclismul poate aduce importante beneficii economice.

Sănătate înainte de toate

În primul rând, mersul pe bicicletă este o cale de a ne menţine activi şi de a reduce stresul, anxietatea şi depresia. Conform Mental Health Foundation, mersul pe bicicletă poate avea acelaşi efect pozitiv ca tratamentul medicamentos sau terapia.

Fiind un exerciţiu aerobic, această activitate îmbunătăţeşte circulaţia şi capacitatea pulmonară, facilitând respiraţia adâncă. Mersul bicicletă este unul dintre cele mai sigure metode de a îmbunătăţi condiţia cardiovasculară, fiind o variantă recomandată şi pentru cei cu probleme cardiace. De asemenea, ciclismul îmbunătăţeşte echilibrul şi coordonarea, având un impact pozitiv şi asupra imunităţii.

Totodată, ajută în combaterea obezităţii şi a bolilor asociate acesteia, precum diabetul. Studiile arată că nivelurile de glicemie au scăzut cu aproape jumătate într-o perioadă de 24 de ore după o plimbare cu bicicleta de intensitate moderată timp de o oră.

În cele 28 de ţări din Uniunea Europeană, sunt prevenite 18.110 de morţi premature pe an prin mersul pe bicicletă

Mai mulţi bani pentru tine

Conform raportului Dutch Cycling Vision, adoptarea ciclismului are multiple beneficii din punct de vedere economic. Astfel, costul anual al mersului pe bicicletă este de aproximativ 300 de euro, în timp ce costul anual al condusului unei maşini se ridică la 8.500 de euro.

Pentru comparaţie, un kilometru parcurs pe bicicletă oferă un beneficiu social de 0.68 euro, în timp ce maşinile şi autobuzele costă societatea 0.37, respectiv 0.29 euro per kilometru.

Fiind mai accesibil ca preţ decât condusul unei maşini, mersul pe bicicletă permite oamenilor să aibă acces la mai multe opţiuni legate de locuri de muncă şi activităţi.

Business-urile din industria ciclismului au şi ele de câştigat. Această industrie va înregistra creşteri anuale de 5,5%, până în 2022, comparativ cu cea a maşinilor – 1,7%, până în 2024. Cicloturismul creează 525.000 de joburi în UE, echivalente cu 44 de miliarde de euro, comparativ cu 326.000 în turismul de croazieră (38 de miliarde de euro).

Peste 1,6 milioane de români au mers cu bicicletele I`Velo

Când vine vorba de mersul pe bicicletă, românii nu sunt mari amatori. Doar 5,3% aleg să utilizeze bicicleta, fie pentru agrement, fie ca mijloc de deplasare, potrivit datelor unui sondaj realizat de Agenţia pentru Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare Sud – Est şi OPTAR.

Printre dificultăţile pe care aceştia le întâmpină când pedalează sunt lipsa marcajelor speciale (77,4%), şoferii agresivi – 62,4%, obstacolele de pe pistă – 51,4%, starea necorespunzătoare a pistelor – 49,2%, maşinile parcate pe piste – 49,1%, dar şi problemele în traversarea intersecţiilor – 45,8%.

Cu toate acestea, în ultimii 9 ani, peste 1,6 milioane de români au folosit bicicletele din programul de bike-sharing I’Velo, realizat de Asociaţia Green Revolution. Indiferent dacă au pedalat pentru agrement cu I’Velo Relax sau pentru a se deplasa în oraş cu I’Velo Urban, aceştia au contribuit la reducerea emisiilor de dioxid de carbon din atmosferă cu aproximativ 2.430 de tone.

Începând din 26 august, serviciile de bike-sharing I’Velo Urban şi cele de închiriere biciclete I’Velo Relax au fost unificate prin aplicaţia I’Velo, care poate fi descărcată gratuit din Google Play sau Apple Store.

Noul concept I’Velo Nelimitat îşi propune să ajute şi mai mult la fluidizarea traficului din Bucureşti şi să contribuie la o mai mare mobilitate urbană. Accesul mult mai usor la cele două sisteme înseamnă o preocupare continuă a creşterii gradului de satisfacţie a utilizatorilor prin oferirea de servicii de calitate şi simplu de folosit.

Prin unificarea celor două proiecte, ne dorim să convingem cât mai multe persoane că bicicleta este un mijloc de transport utilitar, rapid, accesibil, dar şi un mijloc de relaxare, vital într-o capitală europeană. Să nu uităm că bicicleta reprezintă o soluţie pentru diminuarea impactului uman asupra climei şi o tranzitie către un mediu mai curat şi o societate mai sănătoasă“, a explicat Raluca Fişer, Preşedintele World Cycling Alliance şi Green Revolution.

Cum funcţionează I’Velo Nelimitat

Cei care doresc să beneficieze de cele două sisteme (Relax şi Urban) pot avea acces nelimitat cu ajutorul aplicaţiei sau a cardului de membru. Aplicaţia poate fi descărcată gratuit din Google Play sau Apple Store, iar cardul poate fi achiziţionat din centrele Relax sau sediul Urban din zona Dorobanţi (str. Profesor Ion Bogdan, nr 21).

I’Velo Nelimitat înseamnă că un utilizator se poate plimba nelimitat cu bicicleta în sesiuni de câte 2 ore cu menţiunea că poate activa butonul de Extra time oricând, înainte de expirarea celor 2 ore, pentru a prelungi sau nu sesiunea de pedalat. Acesta este modul de a verifica statusul bicicletei si că nu vor apărea costuri suplimentare.

Bicicletele se pot închiria şi returna de la orice centru I’Velo Relax sau din staţiile I’Velo Urban, în măsura disponibilităţii acestora şi programului de funcţionare.

Cu peste 1.000 biciclete 8 centre Relax, la nivel national şi 15 staţii Urban în Bucureşti, I’Velo va asigura cetaţenilor o mai bună mobilitate.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite