Cum arată trailerul animat realizat de NASA pentru Perseverance, istorica misiune pe Marte VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trailer animat pentru Perseverance
Trailer animat pentru Perseverance

Trailerul are un minut şi prezintă misiunea pe înţelesul tuturor. Sunt prezentate roverul, elicopterul şi locul de aterizare. Misiunea americană spre Marte va decola pe 30 iulie.

NASA a lansat trailerul misiunii către Marte, care va decola pe 30 iulie de la Cape Canaveral, din Florida.

Spre deosebire de alte prezentări ale unor misiuni spaţiale, noul trailer al misiunii către Marte este un desen animat care vrea să te înveţe despre rover-ul Perseverence, despre elicopterul Ingenuity dar şi despre locul aterizării pe Marte, craterul Jezero, scrie descoperă.ro 

Nava va duce acasă un meteorit de pe planeta Marte găsit pe Pământ, în Oman.

Dacă zborul va avea loc aşa cum a fost plănuit, în 18 februarie 2021 roverul Perseverance ar trebui să aterizeze în craterul Jezero. Acolo îşi va începe misiunea de căutare a indiciilor existenţei vieţii extraterestre pe Marte.

Roverul Perseverance reprezintă elementul central al misiunii Mars 2020 şi va fi echipat cu o varietate de instrumente pentru a obţine date despre geologia planetei. 

Oficialii NASA explică faptul că Perseverance reprezintă un avans tehnologic al agenţiei şi că de reuşita acestuia ar putea depinde modul în care vor fi gândite următoarele proiecte. Mai exact, la bordul roverului se va afla un instrument care va putea produce oxigen din dioxidul de carbon aflat în atmosfera marţiană, acesta putând fi util unei viitoare misiuni cu echipaj uman.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite