Cuvintele care ne împiedică să reuşim în viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filozoful şi poetul chinez Lao Zi, considerat părintele taoismului, ajungea în urmă cu 2.500 de ani la concluzia că vorbele pe care le rostim devin acţiuni şi ne conturează destinul. Ideea a fost enunţată sub diverse forme de o mulţime de filozofi, în decursul timpului, certificând teoria conform căreia ceea ce le spunem altora, dar mai ales nouă înşine, joacă un rol decisiv în atingerea cu succes a obiectivelor pe care ni le propunem în viaţă.

Oratorul motivaţional Darlene Price, autor al cărţii „Bine spus! Prezentări şi conversaţii care ne ajută să obţinem rezultate“, este de părere că indiferent de ceea ce înţelegem prin succes, cuvintele ajută la transpunerea viziunii în realitate. 

„Există cuvinte şi fraze care ne pot afecta negativ imaginea pe care o avem despre propria persoană, ne strică reputaţia şi ne pun în pericol şansele de reuşită în viaţă. Pentru a optimiza posibilităţile de succes, eliminaţi aceste cuvinte şi expresii din vocabular, nu le mai pomeniţi în faţa altora şi nu le mai repetaţi în sinea voastră. Cuvintele sunt puternice şi trebuie să le alegem cu mult mai multă grijă decât o facem de obicei. Cuvintele reprezintă, cu adevărat, cel mai puternic drog folosit de omenire“, spune Price.

Oratorul motivaţional a identificat expresiile pe care ar trebui să nu le mai gândim sau să le rostim pentru a reuşi în viaţă:

„Nu am de ales“ sau „Nu am avut de ales“

Oamenii care au succes în viaţă văd mereu opţiunile pe care le au la dispoziţie, indiferent de circumstanţe. Când spunem sau gândim că nu avem de ales ne situăm automat pe poziţia victimei. Devenim mai slabi decât ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi o astfel de atitudine eliberează individul de orice fel de responsabilitate. „Am de ales“, „Iată ce opţiuni am“, „Hai să ne imaginăm toate posibilităţile“, acestea sunt cuvintele care ne ajută să exersăm puterea de a alege.

„Ar fi trebuit“ sau „Aş fi putut“

Exprimările de acest gen implică existenţa unui regret, a unui sentiment de vină sau încercarea de a da vina pe altcineva. Agăţarea de trecut şi regretarea deciziilor pe care le-am luat nu fac decât să ne saboteze acţiunile viitoare. Eşecul trebuie privit ca o lecţie din care trebuie să învăţăm cum să ne descurcăm mai bine pe viitor. De asemenea, nimeni nu se simte confortabil dacă sugerăm că vina pentru eşecul nostru îi aparţine. De exemplu, în loc să-i spunem unui coleg de serviciu „ar fi trebuit să facem ca mine“, încercaţi o abordare care să exprime dorinţa de a colabora, de tipul „te rog să mă ajuţi să înţeleg de ce…“, „data viitoare poate avem în vedere o altă abordare... “

„Nu pot face asta“, „Este imposibil“ 

Aceste cuvinte acţionează ca o barieră pe care ne-o punem singuri în cale: denotă pesimism, o atitudine defensivă, temătoare şi neconstructivă. Obstacolele nu trebuie să ne oprească din drum, ci trebuie abordate ca provocări ce trebuie depăşite. Poate că ne vor încetini din drum, dar este esenţial să nu cedăm fără să încercăm totul pentru a le nărui. „Cum aş putea să-i dau de capăt?“, „Sunt convins că există o cale de a…“, În loc să…, hai să încercăm…“, iată alternativele pe care le aveţi la dispoziţie.

„Nu este problema mea“, „Nu este treaba mea“, „Nu sunt plătit destul ca să fac asta“

Oamenii care reuşesc în viaţă iau parte şi la succesul altor persoane, ajută oamenii care au nevoie şi ştiu să se bucure de rezultatele pe care le obţin aceştia. „Astăzi, cineva stă la umbră pentru că cineva a plantat un copac în urmă cu mult timp“, îi place omului de afaceri Warren Buffett să spună. Atunci când un om îţi cere să-l ajuţi cu ceva, înseamnă că acel lucru contează pentru el. De aceea, munca în echipă ajută la dezvoltarea individuală, în viitor. Aşa că atunci când şeful ne roagă să facem ceva, chiar dacă nu intră în atribuţiile noastre, încercaţi să-i arătaţi că acceptaţi ceea ce vă cere, chiar dacă mai aveţi şi alte sarcini de îndeplinit. „Vă ajut cu plăcere, dar spuneţi-mi cât de urgent este ca să ştiu de ce anume aveţi nevoie mai repede“, este un răspuns care arată că vă implicaţi şi că prioritizaţi sarcinile.

„Nu este corect“, „Nu este drept“ 

Nedreptăţile se întâmplă la tot pasul, în toată lumea. De exemplu, un coleg primeşte o mărire de salariu, chiar dacă simţiţi că nu i s-ar fi cuvenit. Fiţi proactiv, luaţi atitudine, găsiţi soluţiile, argumentele şi persoanele care pot întoarce lucrurile în favoarea dumneavoastră. Văicăreala nu rezolvă nimic, demotivează.

„Am o slujbă de doi bani“, „Îmi urăsc locul de muncă“, „Este un incapabil“

Negativitatea, insultele şi judecarea celor din jur nu va face decât să adâncească insatisfacţia pe care o avem faţă de o situaţie. Dacă aveţi o problemă, trebuie să o rezolvaţi cu tact, fără să vă implicaţi emoţional mai mult decât este cazul, folosind argumente logice. Cei care îşi pierd cumpătul ajung să-şi facă un rău şi atunci când au dreptate. Jignirile, ţipetele sau maliţiozitatea sunt tot atâtea dovezi de imaturitate.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite