Dă-mi o idee!

Care a fost ultima idee care ţi-a trecut prin minte? Ideea. Nu neapărat cea care ţi-a schimbat viaţa sau a schimbat vieţile celor din apropierea ta. Ideea care te-a convins că trăieşti. Îţi aminteşti?

Uite că în rutina asta de zi cu zi, ai uitat să te mai gândeşti la o idee. Cum să-ţi vină o idee când zilnic faci aceleaşi lucruri? Trebuie să le faci din ce în ce mai repede, pentru că lumea se mişcă mult mai repede. Lumea e plină de idei. Tu n-ai nicio idee. Ca să ieşi din groapa asta cu zgură trebuie să-ţi vină o idee. De unde? Să rogi un amic să-ţi dea o idee. Gratis. (Ideile costă!) Dar şi amicul este căzut în rutină. E un moment de tăcere stânjenitoare. Închideţi discuţia cu un soi de speranţă, ştii bine că nici tu şi nici el nu veţi reveni în căutarea unei idei. Nu mai ai curajul să rogi pe altcineva. Pierdere de vreme.

Trăieşti aşa, fără idei. Şi când te gândeşti că sunt o grămadă de oameni pe lumea asta care sunt plătiţi să scoată idei pe bandă rulantă. Proaste sau bune. Poate că sunt geniali. Poate că se antrenează. Se duc la sala de fitness şi fac muşchi de idei. Au norocul să fi găsit nişte consilieri din aceia, care îi fac mai puternici, le deschid minţile, le arată calea spre idei. Vrăjeli şi cu consilierii ăştia de „dezvoltare personală“! Câştigă şi ei o pâine albă. Dacă ai bani îţi permiţi să plăteşti pentru o idee de-a gata sau măcar sugerată.

Vrei şi tu să strigi o idee, dar, cum bine ai constatat, n-ai nicio idee. Spectator la ideile altora.

De unde să-ţi mai vină idei pe vremea asta? E hărmălaie. Nu poţi să te concentrezi de atâtea zgomote. Fiecare îşi strigă ideile în gura mare. Nici nu sunt idei. E un zgomot de fond fără nicio idee. Tămbălăul te inhibă. Vrei şi tu să strigi o idee, dar, cum bine ai constatat, n-ai nicio idee. Spectator la ideile altora. Asta înseamnă că eşti un om mort. Să nu exagerăm! Uită-te şi tu în jur câţi oameni trăiesc fără să aibă vreo idee. S-a sinucis vreunul? Se poate trăi liniştit fără idei. La ce bun să-ţi baţi capul? Sunt destui, mai bine aşezaţi în ierarhii, care pretind că au idei pentru tine, pentru viaţa ta. Nu-i nicio dramă să trăieşti după ideile lor (care nu sunt idei), poţi foarte bine să te prefaci. Un exerciţiu de ipocrizie, dai din cap şi aprobi: „Bună idee!“. Ei nu sunt mai deştepţi decât tine, dar au ştiut să facă rost de una sau două vrăjeli pe care le trâmbiţează şi le vând drept idei. S-au descurcat, dar şi descurcăreala asta, care a cuprins ca o molimă lumea din jurul tău, se face tot pe bază de idei. Te simţi ca singurul om de pe pământ care n-are nici măcar o jumătate de idee. O fărâmă de idee! Te apucă disperarea. Oare la disperare vin ideile? Posibil. Dar nu eşti în stare să atingi disperarea, parcă eşti anesteziat! Deci, slabă speranţă pentru o idee venită la disperare. 

În concluzie, n-ai nicio idee pentru a încheia acest şir de gânduri fără idei. Nici măcar nu ai o idee de final. Una memorabilă! Mai bine las-o aşa: închide textul ăsta fără nicio idee. E cea mai bună idee.