Dani Oţil a furat cablu tv timp de un an - Revista presei mondene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa mondenă de astăzi scrie despre modul în care îşi procura Dani Oţil cablu înainte de a se muta în Bucureşti, rejudecarea procesului de divorţ dintre Brianna Caradja şi avocatul Perry Zizzi sauexternarea lui Titus Andrei. Printre alte subiecte, Crina Abrudan a renunţat la blond după 12 ani, iar Kylie Minogue vrea un copil.

Dani Oţil a furat cablu tv timp de un an. Înainte de a se muta în Bucureşti, Dani Oţil a fost un copil deloc răsfăţat şi cu o situaţie materială nu tocmai strălucită. Familia acestuia nu îşi permitea să plătească cablul tv, astfel că Dani, fire inventivă, a făcut rost de un dipol, un fel de antenă, pentru a se putea uita la televizor, scrie Click.

Brianna Caradja n-a divorţat de soţul homosexual. Brianna Caradja este în culmea fericirii! Prinţesa a obţinut rejudecarea procesului de divorţ cu avocatul Perry Zizzi. Ea speră ca instanţa de fond să-l lase fără nume princiar şi să demonstreze că ea nu a făcut nici un fel de jocuri pentru a deveni mamă-surogat, aşa cum fusese acuzată. Procesul de divorţ al prinţesei Brianna Caradja se va rejudeca la instanţa de fond după ce Tribunalul Bucureşti a casat decizia pronunţată în urmă cu câteva luni de magistraţii Judecătoriei Sector 2, anunţă Click.

Titus Andrei a fost externat.
Bine-cunoscutul om de radio Titus Andrei (foto) a fost externat, acum câteva zile, de la Spitalul Elias din Bucureşti. În urmă cu două săptămâni, el a fost internat de urgenţă aici, după ce a suferit un accident vascular. Criticul muzical şi-a revenit şi îşi va continua recuperarea la domiciliu, sub supravegherea personalului medical specializat, potrivit Libertatea.

Crina Abrudan a renunţat la blond după 12 ani. Prezentatoarea ştirilor sportive de la Antena 1 a fost nevoită să ia măsuri de urgenţă în privinţa podoabei capilare, care ajunsese într-un stadiu avansat de degradare. Spălatul zilnic, produsele de coafură de care este dependentă prin prisma meseriei sau vopsitul excesiv au afectat serios părul vedetei, notează Cancan.

Vrea şi Kylie Minogue un copil.
Câtăreaţa Kylie Minogue speră să calce pe urmele surorii ei, Dannii, şi să rămână însărcinată cu iubitul ei Andres Velencoso, anunţă Libertatea. Kylie se gândeşte să-şi întemeieze o familie cu iubitul ei fotomodel şi să facă un copil cât de curând. Cu toate acestea cântăreaţa de 41 de ani spune că trebuie să se concentreze momentan asupra următorului ei album şi abia după aceea să încerce să rămână însărcinată.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite