De ce este nevoie de nume de familie, care sunt secretele lor ascunse şi care este semnificaţia terminaţiei „Escu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar şi în ziua de azi, în unele sate, numele nu sunt suficiente pentru a descrie un localnic. Spre exemplu, Matei poate fi „băiatul lu' Maria lui Gheorghe“ iar Ileana „fata pădurarului din Colibaşi". Asemenea descrieri sunt moşteniri ale vremurilor de altădată, când oamenii aveau doar nume de botez, nu şi de familie.

Când populaţia globală a început să devină mai numeroasă, când oamenii au început să călătorească tot mai departe de casele lor şi când au început să se mute dintr-o localitate în alta, a devenit necesară identificarea mai simplă a persoanelor. Astfel, primele nume de familie au început să apară în Europa secolului al XI-lea.

Se spune că numele de familie au fost inspirate din cultura Romei Antice. În acele vremuri, locuinţele oamenilor nu aveau număr, ci nume, care era dat de capul familiei. 

Aşa că, în casa lui Cezar, toată lumea care locuia acolo - soţie, copii, părinţi, servitori etc - erau „ai lui Cezar“, iar aceea era „casa Cezar“.

Află aici când au fost introduse în România numele de familie şi care este semnificaţia terminaţiei „Escu“. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite