De la Picasso citire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piese de mobilier extravagante prin formă şi mici obiecte de decor abstracte pot reîmprospăta atmosfera căminului tău. Nu trebuie să ai studii de istoria artei ca să poţi să apreciezi piese altfel. Esenţial este însă să nu aglomerezi spaţiul cu prea multe „ciudăţenii“.

Fie că ai o casă cuminte din punctul de vedere al amenajării, fie că te bucuri deja de un spaţiu neconvenţional, nu trebuie să ocoleşti obiectele de mobilier sau de decor ieşite din tipare. Indiferent că vrei să dai o notă personală bucătăriei, barului sau camerei de lucru, ai la îndemână soluţii nenumărate. Pentru această săptămână, îţi propunem ca temă obiecte care să te ducă cu gândul la cubism.

În principiu, cei mai mulţi dintre noi, când se face vreo referire la cubism, au în faţa ochilor o imagine cel puţin bizară, cu multe unghiuri drepte şi cu bucăţi de obiecte ­dintr-un ­puzzle la care mai este mult de ­lucru.

Amenajare cu măsură

Fără să intrăm prea mult într-o lecţie de istoria artei, e bine de ştiut că în lucrările ce se înscriu în acest curent artistic (cel mai influent din secolul al XX-lea), pe care cei mai mulţi îl asociază cu Pablo Picasso, subiectul este descompus, analizat şi reasamblat într-o formă abstractă. Iar peisajele şi casele sunt reduse la scheme geometrice şi la cuburi. Iniţial, artiştii s-au limitat la nuanţe de griuri. Apoi, culorile puternice au revenit în forţă.

Cu siguranţă e mai mult decât dificil să recreezi în casa ta ceea ce a gândit şi a pictat Picasso, dar merită să încerci. Esenţial este să respecţi regula bunului-simţ, a măsurii. În rest, lasă-ţi imaginaţia să lucreze aşa cum vrea ea. Vei fi uimit de rezultatele finale.

image
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite